Tinerii sub 18 ani să poată fi legitimați de vânzători ca să nu cumpere alcool și țigări și amenzi pentru fumatul în apropierea școlilor

0 Comments

Două proiecte, ambele depuse de USR au trecut zilele acestea de Senat: tinerii sub 18 ani să poată fi legitimați de vânzători când cumpără țigări sau alcool, iar fumatul în apropierea școlilor să fie interzis.

Adică e interzisă deja prin lege vânzarea alcoolului și tutunului către minori dar din cauza GDPR nu puteau fi legitimați? Nu cred că un vânzător și-ar fi luat amendă dacă cerea unui minor buletinul, așa că aleg să cred că e vorba de lehamite și nepăsare din partea celor care sunt responsabili cu vânzarea acestor produse.

Discuția despre țigări și alcool cred că trebuie mereu să vină la pachet cu responsabilitatea. Iar despre responsabilitate poți vorbi și de la 4 ani cu un copil, în alte contexte. Astfel, după mulți ani și multe discuții în situații diferite, această responsabilizare automat se va internaliza, sper eu. Cine știe până la urmă?

Oare cum ar arăta o țară fără legi, mă întreb. Pentru că o țară cu legi care nu se respectă, știm cu toții cum arată. Nu avem frică de consecințe pentru că ele nu prea există. Dacă în cel mai bun caz se dau amenzi, ele nu se plătesc. Pentru că se poate.

Avem lege pentru amendarea șoferilor care nu transportă copiii în scaune auto – degeaba. Mulți părinți nici nu știu că îi obligă legea, nu mai vorbesc de primesc amenzi. Avem lege care interzice fumatul în locurile de joacă pentru copii – degeaba. Părinții fumează în neștire, scuipând și niște semințe în tot acest timp. Sigur, la pachet cu o bere. Avem lege care pedepsește mai dur șoferii care se urcă la volan, legea Anastasia, care îi trimite trimite direct la închisoare pe cei care se urcă la volan băuți, drogați sau fără permis. Legea nr. 213/2023 abia a intrat în vigoare și care din păcate a apărut după ce un alt copil a murit. Dar oare se va respecta? Căci știm prea bine ce s-a întâmplat în tragedia de la 2 mai. Tânărul șofer care consumase droguri fusese oprit de poliție și nu a fost reținut deși avea droguri asupra lui. Așadar, cum să le mai spunem copiilor că poliția protejează, când clar nu o face? Cum să le spunem să respecte legea când nici autoritățile nu o fac?

Cum să mai avem încredere? Când vom respecta toate aceste legi care sunt menite să ne țină în siguranță?

Eu le spun mereu copiilor și le dau următorul exemplu: regulile ne țin în siguranță. Dacă nu am opri la semafor, la semnul STOP, dacă am merge pe unde vrem și am călca linia continuă, am muri. Nu e știință, e ceva firesc.

Când vom înțelege ca țară că amenzile sunt inutile, legile în sine sunt degeaba punitive dacă nu se și respectă?

Despre proiectele de lege

Proiectul care interzice fumatul în apropierea școlilor (sursa)

Potrivit USR, proiectul vrea să protejeze nefumătorii, în special pe copii, prin interzicerea fumatului în apropierea şcolilor, parcurilor, terenurilor sportive şi staţiilor de aşteptare pentru transportul public, precum şi în autovehiculele private atunci când sunt prezenţi minori.

Proiectul care permite verificarea minorilor atunci când cumpără alcool și tutun (sursa)

Inițiativa deputaților USR Adrian Wiener și Ionuț Moșteanu privind legitimarea minorilor prevede că „în vederea verificării vârstei cumpărătorilor de produse din tutun, vânzătorii din unitățile care comercializează produse din tutun vor putea solicita consultarea actelor de identitate ale cumpărătorilor”, în condițiile în care legea interzice vânzarea produselor din alcool și tutun minorilor.

De asemenea, inițiativa legislativă USR mai prevede că „vânzarea băuturilor alcoolice tinerilor cu vârsta sub 18 ani constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă.”

În ambele proiecte, Camera Deputaților dă votul final.

Statistici

Un raport referitor la consumul de tutun şi ţigarete electronice în rândul copiilor din România al organizaţiei Salvaţi Copiii (2019), arată că 15% dintre fumătorii adulţi din România, adică un fumător din şase, au declarat că au început să fumeze înainte de a împlini 14 ani, iar 38% înainte de a împlini 18 ani.

14,6% dintre copiii şcolarizaţi cu vârsta între 13 şi 15 ani fumează actual tutun, ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de copii din această categorie de vârstă au şanse mari de a deveni în curând fumători zilnic.

8,2% dintre copii (13-15 ani) au folosit (în ultimele 30 de zile) ţigarete electronice.

3,1% dintre copiii şcolarizaţi (13-15 ani) au folosit (în ultimele 30 de zile) dispozitive electronice de încălzit tutun.

Un studiu extins publicat de American Lung Association în 2019 a scos în evidenţă că expunerea la fumul de tutun este responsabilă pentru aproape 50.000 de decese printre nefumători în fiecare an numai în Statele Unite. Acest impact sever asupra sănătăţii publice necesită acţiuni legale concrete pentru a diminua riscul asupra populaţiei”, se arată în expunerea de motive.

În România, 20% din populație fumează regulat, fiind una dintre cauzele majore pentru declanșarea afecțiunilor cardiovasculare și afecțiunilor respiratorii. Inițiativa legislativă USR poate avea o contribuție importantă la eforturile României de a atinge obiectivele Planului European de luptă împotriva Cancerului și reducerea la 5% a numărului fumătorilor din populația totală, se mai arată în comunicat.

______

Da, m-am numărat și eu printre statistici, am fumat de foarte devreme. Asta nu înseamnă că și copiii noștri trebuie să urmeze aceeași cale, nu ? Nici să le interzicem categoric pentru că știm bine că adolescenții nu prea respectă interdicțiile. Ce (îmi) propun eu este să trag de timp cât pot de mult până când vor pune în gură o țigară. Și mai ales, MAI ALES, să îi informez corect despre toate pericolele la care se supun. Pentru că în ziua de azi, pericolele sunt de 100 de ori mai mari și mai prezente în viețile copiilor noștri de la o vârstă tot mai mică.

Deocamdată, la 8 ani jumate ai lui D., am avut o discuție legată de țigările electronice, pe care nu credeam că o voi avea așa devreme. Dar a fost momentul așa că pot să sper că am plantat acolo o sămânță. Despre alcool încercăm cu fiecare ocazie să povestim.

Tu de la ce vârstă ai vorbit / vei vorbi cu copilul despre țigări, alcool, responsabilitate?

https://alexisme.ro/2020/06/20/2035-fara-tutun-stop-tigarilor-electronice/

Further reading

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *