Zilele trecute, D., care în curând face 9 ani, mi-a povestit că un coleg de clasă i-a spus că a fumat țigări de copii. Recunosc, în prima secundă era să intru în șoc și să respir într-o pungă. Dar am tras aer în piept, și i-am zis cu un ton cât am putut eu de normal, (încercați să vă imaginați care ar fi, oricum nu de ceartă):

-Dar știi că nu există țigări pentru copii, nu ?

-Ba da, zice fi-miu.

-Te referi la cele cu arome? Căpșuni, vanilie, ciocolată, caramel?

-Da, alea.

-Dar nu sunt pentru copii. Nu tot ce e cu arome dulci e pentru copii, îi zic. Uite, hai să căutăm împreună pe internet despre asta. Ce zici?

-Bine, da eu îți zic că există, insistă D.

Firește, găsesc multe informații, nici una nu se referea la faptul că ar fi adresate copiilor. Și am plusat aici. Am căutat informații despre cum nu sunt sigure acele arome și substanțe, că tot ce nu e natural și e sintetic trebuie să îți pună semne de întrebare și dacă nu știi ce conține exact, nu doar o aromă de vanilie, nu e bine să încerci pentru că nu știi ce efecte are asupra corpului tău. Vă zic, între noi fie vorba, mai aveam puțin și făceam pledoarie pentru tutun, măcar, după zeci de ani de studii și milioane de oameni bolnavi, știm exact ce poate provoca fumatul.

Sigur, eu i-am filtrat informațiile, nu vreau să creadă nici că orice e pe net e adevărat, nu. Dar, copiii noștri trebuie ghidați atât în viața reală, cât și pe internet, și nu trebuie mințiți. Unul dintre lucrurile pe care mi le-am propus de când am născut primul copil a fost să nu îi mint, cu nimic. Nici măcar cu ciocolata sau desenele animate. Nu mint ca să obțin ceva, ca să îi manipulez să facă ce vreau eu. Pentru c, iată cum se poate întoarce împotriva mea TOTUL. Dacă i-aș fi spus că e ok să ia gură de bere de la mine pentru că nu îi face rău? Ce semnal aș lansa? Că puțin e ok, nu? Că așa a zis mama.

Bun, noi ne protejăm copiii cât putem dar să îi ferim de a socializa cu colegi de clasă nu putem. Și de acolo a luat această informație greșita. Sigur, eu pot să o contracarez, dar tot ce pot să sper e că va veni să-mi zică orice și să aibă încredere mai multă în mine. Până la acest episod nu m-am gândit la această perspectivă: că trebui să îi explic că nu poate avea încredere în orice zice un coleg sau prieten. Îmi doresc să știu să ghidez copii încât să știe singuri să filtreze informațiile primite.

Dar acum, la 8-9 ani mulți copii sunt foarte creduli. Este o vârstă la care unii încă mai cred în Moș Crăciun. O fi bine, rău? Când trece din copilărie la următorul pas, o pre adolescență timpurie e foarte greu pentru copil. E prins între două lumi: imaginația lui care încă trăiește bine mersi și pe care o folosește atât de frumos la joacă, și lumea reală cu reguli și lucruri dureroase.

Acel copil care i-a zis că există țigări pentru copii petrece mult timp pe uliță cu băieți mai mai decât el. Iar aici e un semnal de alarmă, pentru că vremurile s-au schimbat. Bullying-ul și mișto-urile, provocările de genul: nu ai tupeu să faci asta sunt la nivel de Tip Tok, și foarte periculoase, iar noi părinții suntem RESPONSABILI de ei. Dacă noi nu avem grijă la ce se uită, cum navighează pe net și cu cine petrec timpul, cine să o facă?

Merg zilnic pe ulița spre casă. E plin de copii de toate vârstele, puști dar și copii care stau în gașcă, vorbesc colorat și mai ales au telefoane mobile cu acces nelimitat și nesupravegheat la orice. Dacă suferim de nostalgia zilelor de vară când ieșeam afară în fața blocului, gândiți-vă că un factor major s-a schimbat: de fapt două: accesul nelimitat la telefon mobil și internet.

Mi-a rămas în minte o altă imagine mergând prin sat. O căruță plină cu fân, lângă tată era un copil cocoțat pe căpița cu telefonul în mână. .. Cine îl supraveghea de fapt pe acel copil și cum? Copiii nu mai trebuie supravegheați doar să nu cadă, ci și cu cine umblă și unde intră pe internet, la ce au acces.