Ultima lună în care D. merge la grădiniță la grupa mare, în care independența începe să-și spună cuvântul. Unul dintre cele mai grele lucruri ca părinte este să îi dai frâu liber copilului, să nu decizi în locul lui, să nu fii lângă el în fiecare clipă, să îl lași să câștige teren în lumea asta mare.
Vă zic sincer că da, îmi doresc să se miște mai încet timpul, și să mă mai bucur de D. copil, dar sunt egoistă dacă așa gândesc și mai ales, îmi doresc totuși ca el să nu fie overatașat de mine.
Copilul meu care plângea după mine și pe care îl lăsam cu greu la grădiniță a intrat acum în grădiniță și nici măcar pa nu mi-a zis, l-a așteptat o colegă de care îi place, s-au luat de mână și au plecat. Gone! Puf ! Just like that!
Eu am rămas în fața grădiniței cu frati-su într-o mână și cu foi de completat în alta și cu gura căscată. Ca o viitoare mamă soacră ce a primit un cuțit în inimă și a fost înlocuită.
Și pe măsură ce am simțit cum inima mi-a tresărit, m-am scuturat și mi-am zis: Alexa, este cel mai frumos și bun lucru pentru copilul tău: să-și câștige independența atunci când vrea el, nu societatea. Pe cât de dureros este faptul că trebuie să accept că a crescut, pe atât de mult mă bucur când știu că evoluția a fost treptată. Cumva m-a pregătit și pe mine de momentul acesta.
E timpul ca eu să fac un pas în spate, și încă unul, și încă unul.. până când el va fi mare și eu tot mai mică. Dar asta nu înseamnă că ne iubim mai puțin, însă clar deja nu îl mai pot pupa în fața colegilor (nu mereu)
Timpul și răbdarea le rezolvă pe toate
Mi-am dorit de când l-am lăsat în prima zi la grădiniță, acum 3 ani, să fiu împăcată cu decizia luată, iar el să se bucure și să nu îmi simtă lipsa. Nu s-a întâmplat așa.
Cei care mă citiți de mai mult timp știți că D. s-a adaptat greu la grădiniță, ca orice copil. Am scris despre prima zi atunci, și emoțiile pe care nu le puteam stăpâni.
Au fost 3 ani cu majoritatea zilelor în care îl lăsam plângând pentru că nu voia să stea departe de mine. Mă simțeam ultimul om care nu-și iubește copilul, deși îi explicam zilnic că mă întorc și niciodată nu l-am mințit sau uitat. O singură dată a ajuns taică-su mai târziu cu o jumătate de oră și era ultimul copil. Well, ni se întâmplă tuturor, să nu facem o tragedie din asta:)
Niciodată nu mi-a fost teamă că nu ar fi grădinița potrivită pentru el, ci doar că durează mai mult adaptarea. Și a durat.. 2 ani.
La finalul grădiniței a început adaptarea… Murphy, nu?
După 5 luni de petrecut în casă și curte doar în familie, am decis să îl ducem o lună la grădiniță pentru că se plictisea cumplit și oricum erau puțini copii înscriși. De o săptămână de când i-am zis că merge la grădiniță ardea de nerăbdare. Nu îmi venea să cred. Eram sigură că se răzgândește când ajunge în fața grădiniței.
Dar nu. Și mă bucur pentru că el nu se mai plictisește acasă, pentru că are lumea și prietenii lui la grădiniță, pentru că ne apreciem mai mult când vine după amiază acasă, pentru că ne este dor.
Important este și timpul petrecut doar cu fratele cel mic
De când l-am născut pe A. am petrecut viața acasă în 3 sau 4. A apucat să meargă doar vreo 2 luni la grădiniță până să vină pandemia.
În același timp mă bucur pentru că acum pot să savurez bebelușenia micului Blond, să mă joc doar cu el cu răbdare, să îi arăt unde sunt nasul, gura, mânuțele, să îi povestesc și explic cum funcționează lucrurile din casă, să trec prin aceleași etape ca și cu D. Are și fratele cel mic dreptul de a se bucura exclusiv de atenția mea, de a face prostii, de a descoperi lumea împreună cu mine.
Totuși recunosc că îmi lipsește D. din casă pentru că mă ajută foarte mult. Uneori nici nu zici că sunt 4 ani între ei, ci parcă D. ar avea 18 ani. Are și preadolescența care să o dovedească, dar mă și ajuta foarte mult cu fratele lui. În acele momente, când îi ia o jucărie periculoasă din mânuță sau din gură, sau când îl prinde să nu cadă din canapea, știu că vor fi bine amândoi.
Așa că da, Muprhy lovește din nou. Adaptarea reală a lui D. la grădi s-a făcut fix în ultima lună! Urmează un nou capitol din toamnă: școala pregătitoare, în ca formă o veni.
Mai citește și
Leave a Reply