Uram să mi se spună mereu, cam în orice situație: lasă că vezi tu ce ușor va fi la al doilea copil. De parcă asta îmi anula toate emoțiile, de parcă nu aveam voie să simt nimic acum pentru că undeva în viitor VA FI mai bine, cu alt copil care nici nu știam dacă va veni, că abia îl făcusem pe primul.

Anyway, la D. am avut emoții cât casa când m-am întors la muncă și l-am dus la grădiniță. Deși avea 3 ani, am făcut clasica greșeală de mamă începătoare : ”l-am înțeles pentru că nici mie nu mi-a plăcut la grădiniță.” În traducere, de fapt, i-am văstat grijile și fricile mele de copil mic, peste ale lui. Nu mi-am dat seama când am făcut asta. În realitate am crezut că dacă îi zic că îl înțeleg, voi fi alături de el, dar de fapt mai râu îi făceam, alimentându-i fricile. Nu i le validam, ci i le amplificam.

Da, gresim uneori la primul copil, alteori facem lucrurile bine, oricum ar fi învățăm, din toată experiența.

• Ce am făcut diferit la al doilea copil?

Contează foarte mult si firea copilului, nu zic nu, dar cel mai mult a contat atitudinea mea, încrederea pe care o am acum in educatori, grădinită, chiar în copilul meu. Ori, toate acestea nu le poți avea decât cu experiența primului copil. De aceea cred eu că e adevărată zicala despre al doilea copil, că e mai ușor. Pentru că trecând prin aceste experiențe știm cum să facem la fel sau să încercăm altă cale.  (in caz că nu suntem multumiți de cum am gestionat prima zi de școală, de exemplu.)

Nu vă mint că nu am avut emoții, că nu ne uimeam eu și soțul zicând non stop : când a venit și clipa asta? IAR? Dar parcă au emoții mai bune. Mai calde, cu mult mai puțină panică, emoții pozitive, constructive.

• Cum a fost prima zi de școală cu fratele mai mic?

În primul rând aș sublinia că pe D. l-am dat la 3 ani la grădiniță și a fost un fiasco, pentru că plângea zilnic, și eu cu el (greșeala mea, acum știu, că nu trebuia să mă vadă/simtă). Pe fratele mai mic a trebuit să îl duc la grădiniță la 2 ani și mă bucur că am putut să îl duc în același loc pentru că astfel am avut încredere în oamenii de acolo, ceea ce i-a dat încredere si micului Blond.

Soc si groază, nu o să vă vină să credeți, dar jur că așa a fost: 

Am ales să îl duc în zilele mele libere, cu gândul că stau cu el în curte și cu restul copiilor, să se joace. Nicidecum nu mă gândeam să plec în prima zi, nici 5 minute. Cu D. am am făcut tranșee în jurul grădiniței.

Am venit toți 4 la grădi, D. și-a văzut colegi care erau acum grupa mare.

Micul Blond i-a dat suzeta lui taică-su, ca să o țină, apoi a intrat în curte, SINGUR, și dus a fost. I se înseninase fața când a văzut alți copii și jucării. Ne-am făcut 15 cruci și nu ne venea să credem. Frati-su cel mare, care și acum era lipit de mine era ca superglue in prima zi de grădi, si vreo 3 ani după:)

Am stat vreo 30 de minute, apoi am completat niste acte incă 10 minute, și pentru că se simțea bine, am plecat acasă eu cu D și soțul. Am vorbit cu educatoarea înainte de masă și mi-a zis că e ok să încercăm și un prânz. Și a fost de vis. Copil mâncat, fascinat de sala de mese și copii.

A doua zi la fel.

A treia azi, când mergeam și la muncă (Murphy, doh!), a vrut la grădi, s-a dus glonț la mașină, dar nu am prins eu fereastra când să plec (nu plec pe furiș niciodată, chiar cu riscul că va plânge), dar a început să vrea în brațe..  Le-am luat la rând pe toate educatoarele întrebându-l la cine vrea in brațe, și noroc că s-a atașat de aceeași ca și fratele lui. A plâns după mine puțin și de la ea din brațe, dar vă spun sincer că am plecat cu inima altfel. Mai împăcată, mai liniștită pentru că știam că se joacă, se liniștește, că îi place și mai ales că sunt educatoare bune si grijulii care mă anunță la orice lucru nelalocul lui.

Puțin am suspinat până la capătul străzii, dar mi-am repetat mai ferm că va fi bine. va fi bine, va fi bine. Normal că inima mi se rupea iar in 2 dar m-am ținut bine pentru psihicul meu.

După 4 zile, doamna ne-a zis să încercăm să îl lăsăm la somn, însă a doua zi au venit la grădi prea mulți copii, și ne-a spus că nu e cea mai potrivită zi pentru că nu i-ar fi putut acorda atenția necesară. Din nou, am știut că am făcut cea mai bună decizie să îl ducem la grădi acum.

De atunci a și dormit de 2-3 ori la grădiniță. Problema e că în luna august va fi închisă grădinița, dar am convingerea că îi va fi dor și lui in septembrie si va fi bine!

Știți că eu nu vă dau sfaturi și nu vă zic să faceți ca mine, doar vreau să vă dau acest pont: aveți încredere în voi și în deciziile luate, chiar dacă pe parcurs poate nu se dovedesc a fi cele mai bune. La momentul respectiv ați luat cea mai bună decizie pentru copilul vostru.

Dă doamne să fie bine din septembrie.

La voi cum a fost adaptarea la grădiniță? Dar la doilea copil ?

Vă las mai jos și un interviu făcut după pandemie, anul trecut, cu Mira Loghin.

Cum se vor întoarce copiii nostri la grădiniță din toamnă? Ce facem cu fricile noastre?