Când te-ai culcat azi noapte aveai încă 4 ani. Te-am mângâiat pe cap, și m-am mirat cât de mare ai crescut. Când s-au dus 5 ani de când ai decis să vii pe lume?
Mi-au venit in cap toate nopțile în care voiam să adormi singur, să nu mai pierd 2 ore incercând să te culci, sfârșind cu mine adormind prima. Acum adormi fără mine și nu mă mai bucur așa cum credeam! Ce ți-e și cu viata asta: mereu vrei ce nu mai poți avea!
Știu, pentru unii nu e nici o diferență între 4 și 5, ani dar eu îi contrazic!
În acest an ți-ai conturat personalitatea, ai început să înțelegi că ești TU o persoană ce ai dreptul la opinie, ai dreptul să alegi, ai voie să plângi, să te superi fără să fii obligat să-ti ceri iertare, ai voie să greșești, ai voie să mânânci dulciuri, ai voie să fii ofticat că mai e un bebeluș ce acaparează atentia noastră.
De 5 ani am renăscut eu o dată cu tine. Nimeni nu m-a învățat atât de multe într-un timp atât de scurt, cum ai făcut-o tu!
Păi, știam eu că pot avea atâta răbdare să te îmbraci, să ieși pe ușă, să -ți explic de miliarde de ori același lucru sperând că ai înțeles? Tu m-ai învățat că pot fi un altfel de om, că pot iubi de la zero pe oricine, că viața trebuie privită prin jumătatea aia plină a paharului lăsând la o parte criticile, tot ce e urât.
Tu ai fost primul care a avut încredere în mine și m-a făcut MAMĂ! Cu tine, în nopțile “pierdute” Am creat legătura noastra specială și eu am câștigat de fapt.
Tu m-ai învățat să mă iubesc pe mine ca să te iubesc pe tine!
Te rog, copile, crești mai încet!
Acest articol a fost trimis și pe mailul lui D. pentru a-l citi când va vrea el și va înțelege !
1 Comment