5 mituri NEADEVĂRATE despre siguranța copiilor în mașină

0 Comments

Azi începe Săptămâna Siguranței Auto a micului Pasager organizată de Centrul de Siguranță Auto Copii și susținută de Alexisme.ro. Sunt tare mândră și fericită că i-am cunoscut pe oamenii  de la Centru care au reușit într-un an de zile de când s-au înființat, să informeze și să ajute mii de părinți să aleagă corect pentru siguranta copiilor lor în masină.

Așa că au decis să ne prezinte date și statistici despre  numărul accidentelor în care sunt implicați copii, cum scaune auto le-au salvat viața unor copii. Tot in cadrul săptămânii de conștientizare veți vedea o simulare de impact frontal cu un copil ținut în brațe pe bancheta din spate sau în dreapta, și NU în scaun auto. 

Săptămâna aceasta am să vă bombardez cu informații prețioase și am să vă rog să le conștientizați și să le dați mai departe dacă deja le cunoașteți.

Centrul de sigurantă Auto copii a pregătit săptămâna aceasta REDUCERI pentru scaune auto dar și testări gratuite. TREBUIE însă să faceți PROGRAMARE la telefon din cauza situației creată de COVID 19.

Căutați pentru mai multe informații și pe Facebook, Grupul Siguranță Auto Copii. 

Și pentru că am obsesia aceasta de a reduce numarul accidentelor pe șosele si mai ales de a proteja copiii în scaune auto, am decis să scriu care sunt cele mai frecvente SCUZE pe care le aud de la părinti privind scaunul auto.

Mituri False

Sunt șofer cu experiență, mie nu mi se poate întâmpla!

FALS! Cred că e cea mai des întâlnită scuză. Toți românii se cred experți în condus și cred că pot evita orice accident. Poți fi Titi Aur la volan, dacă vine un nebun de pe contrasens și te ia prin surprindere, șansele să scapi cu viață nu sunt cele mai bune.

 

Noi când eram mici stăteam pe bancheta din spate și nu am pățit nimic

FALS! Mă iertați, dar e o gândire total neinspirată și ilogică. Când eram mici erau și mai puține mașini, deci automat și mai puține accidente, iar raportarile nu se făceau la fel. ȘI dacă între timp am evoluat și am găsit modalități probate prin care copiii sunt în siguranță, de ce să NU o facem? Dacă noi nu am fost victime ale unui accident, nu înseamnă că alții nu au fost sau nu vor mai fi pe viitor!

Merg doar până la colț, nu se întâmplă nimic

FALS! Oameni buni, părinți dragi, câte știri nu am difuzat eu la radio despre accidente petrecute la 5 minute de casă, sau în colțul străzii. Mentalitatea cea mai bună este cea preventivă, să ne gândim că ORICÂND SE POATE ÎNTÂMPLA CEVA, așa că mai bine luăm măsuri de siguranță.  

E în siguranță dacă îl ține cineva în brațe pe bancheta din spate (n.red sau mai grav, pe cea din dreapta față)

FALS! Experții Academiei Titi Aur mi-au explicat în cadrul cursului de condus defensiv și cel pentru un părinte responsabil la volan, că atunci când are loc un impact, corpul tău se încordează. Dacă ai pe cineva în brațe îl vei strânge cu o putere fantastică. Imaginați-vă că la o viteză de 64 km/oră, corpul unui pasager din mașină cântărește la impact de 9 ori propria greutate, ceea ce duce la spargerea organelor și, implict la hemoragie internă.

        Plânge în scaun auto, se liniștește doar în brațe

FALS! Da, unii bebeluși plâng în scoică de la câteva luni. Știu, și al doilea copil al meu este un coșmar în mașină. Drumul până la mare când avea 4 luni a fost cel mai cumplit din viața noastră: 8 ore DUS! Atâtea opriri am făcut. Și cred că doar 2 ore nu a plâns.
Dacă nu e singur in scaun si ii vorbiti chiar si printre plansete va aude, un copil este mai in siguranta dacă NU e luat in brațe. Niciodată nu stii ce se poate intampla. Mai bine plânge dar emotional știe că nu e abandonat, decât să îi puneti in pericol viata.

Există câteva secrete ca să nu plângă ( asa mult):

Primul ar fi : respectați ora de somn, și plecați la drum doar atunci ca să câștigați timp prețios de liniște în mașină.

NU luați  jucării de plastic lângă el care îl pot lovi la o frână bruscă. Dacă e cineva cu el în spate este ideal pentru că îi poate cânta (sigur și șoferul poate face asta), mima, se pot juca cu mâinile, îi poate vorbi liniștit. Depinde de vârstă: puteți juca fazan, sau jocuri de genul: ce animale încep cu litera X, cautăm mașini pe sosea de o anumită culoare, numărăm mașini, citim litere de pe plăcuțele de înmatriculare.

Ei, sigur că cei mici ne înnebunesc la o jumătate de oră cu veșnica intrebare: Am ajuns? Cât mai e până ajungeeem? Vreau să ajungeem. 

SAU

Mi-e caaald, mi-e sete, mi-e foame, fac pipi! 

Acestea din urmă se pot rezolva cu o oprire, iar dacă aveți bebeluș in scoică, mai mic de 1 an, faceți opriri dese de 45 de minute.

Tu ce scuză auzi tot mai des  ? Una dintre cele 5 sau altele?

______

Pe același subiect:

 

 

Sfaturi de calatorie la drum lung de la specialistii Centrului pentru Siguranta Auto Copii și Academiei Titi Aur

Cum alegem și montăm scaunul auto? Hai la primul Centru de Siguranță Auto pentru Copii, din România

 

Și recenzii de scaune auto:

https://alexisme.ro/2020/02/13/recenzie-scaun-auto-avova-sperling-fix-i-size-video/

 

 

 

 

Further reading

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *