De Ziua Internațională a Cărții pentru Copii aduc o bucurie de interviu cu o autoare care locuiește în Japonia. Dorothea Ko a plecat din România în urmă cu 10 ani, dar culmea, nu în Japonia, ci în Germania. Drumul a dus-o însă tocmai în Japonia. Acum are 3 copii și a scris povestea Cum Sare Piper pe Lună, pornind de la o tradiție japoneză. Vă las să o descoperiți pe Dorothea și tradițiile. Am întrebat-o și despre cum se încurajează lectura în rândul copiilor.
Surprinzător sau nu, în Japonia, pentru că apartamentele sunt mici, nu se cumpără multe cărți, mai degrabă, se împrumută.
Câteva cuvinte despre tine, Dorothea, ca să te cunoască cititorii:
Dorothea Ko: Sunt Dorothea cu „th” 🙂 și anul acesta se împlinesc 11 ani de când fac parte din diaspora românească. Am plecat pe final de douăzeci de ani, nu pentru că am vrut să las România, ci pentru că mi-am urmat inima și am plecat după dragostea din studenție, întâlnită în Germania. Numai că destinul a făcut să fie tocmai un japonez din celălalt capăt al lumii. Până acum am locuit în Japonia, Germania și Pakistan, avem 3 copii, am schimbat 7 case, 5 orașe și nu știm niciodată ce surprize ne mai așteaptă. Momentan locuim în Tokyo, unde Nana (8 ani) e clasa a doua, Luca (6 ani) la grădiniță grupa mare iar Milada (1 an), grupa mică.
Deși am călătorit mereu foarte mult și sunt foarte interesată de multiculturalitate, limbi străine, locuri și oameni noi, mi-a fost foarte greu la început, mai ales după ce s-a născut primul copil și am simțit că nu mai aveam libertate deloc. Plus schimbarea bruscă a stilului de viață, de unde în România eram bine, aveam prieteni, un job cât de cât ok (nu-mi rămâneau bani la finalul lunii, dar nici nu stăteam o clipă și făceam tot ce-mi doream, ieșit, cursuri, dans etc), am ajuns izolată într-un loc nou unde nu știam pe nimeni și deși era foarte frumos, mă simțeam extrem de singură. Cred că cea mai mare provocare a fost să șterg totul și să o iau de la capăt. Stăteam în fața unei foi albe pe care aveam șansa să-mi rescriu viața cum simțeam, și totuși a durat 10 ani să-mi dau seama cine sunt și ce vreau cu adevărat să fac.
Am locuit la bunici până pe la 11 ani, care erau amândoi arhitecți iar mediul acela și-a pus amprenta asupra mea. Am crescut înconjurată de cărți minunate de povești, reviste de artă și arhitectură, care au rămas pasiunea mea. De-a lungul timpului am lucrat mereu cu sau pentru copii, uneori din întâmplare, dar poate și pentru că aveam o afinitate pentru partea asta. Acum știu sigur că cel mai mult îmi place să scriu, să desenez și să mă plimb, să observ orice. Sunt recunoscătoare în fiecare moment că am șansa de a încerca să devin omul care visez să fiu. Mi-e dor însă mereu de România, dar fiind așa departe, nu e tocmai ușor de ajuns, așa cum aș vrea.
Câteva cuvinte despre cartea Cum sare Piper pe Lună
Dorothea Ko: Ideea cărții a venit pur și simplu într-o seară de toamnă cu cea mai frumoasa lună. Mint, era nor în seara aceea de Tsukimi* și nu s-a văzut nici o lună, dar aveam un abțibild fain la baie, pe care privindu-l am început să-mi pun diverse întrebări, după care am verificat și cu copiii ce părere au, curioasă dacă își pun întrebări similare. Așa am ajuns să ne întrebăm de ce e luna gri și dacă o fi cumva piper pe ea…
*Tsukimi: Festivalul lunii si al recoltei de toamna din Japonia
În Japonia începutul toamnei este marcat de Tsukimi (月見) sau Festivalul contemplării Lunii. Cuvântul Tsukimi înseamnă literal „a privi luna” (月-tsuki- înseamnă lună și 見-mi- înseamnă a privi) și acest festival este legat de o legendă japoneză care spune că pe lună sunt doi iepuri care fac mochi (prăjitură din orez, care se obține bătând o pastă lipicioasă de orez cu un ciocan de lemn).
Tsukimi se sărbătorește cândva la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie (data variază în fiecare an), mai exact în a 15-a zi a lunii a opta conform calendarului lunar. Anul acesta, se va celebra pe 29 septembrie deoarece, datorită poziției pământului și a soarelui, luna este plasată optim pentru a fi observată în emisfera nordică. Se crede că în această noapte luna s-ar vedea mai rotundă, mai strălucitoare și mai frumoasă decât de obicei.
Festivalul japonez Tsukimi face referire la o legendă mai veche, potrivit căreia, când admiri luna plină în această noapte, poți vedea despre un iepure care face prăjituri de orez pe lună.
Cum se încurajează cititul în Japonia? În timpul liber? Dar la școală ?
Dorothea Ko: În Japonia piața de carte este foarte mare atât la adulți cât și la copii și se citește foarte mult, o varietate largă de genuri. Cu copiii noștri, care fac parte din toate cele trei categorii de vârstă, mergem cu plăcere la bibliotecă și la librărie. Majoritatea copiilor au abonamente la biblioteca publică, dar și la cea a școlii.
Oamenii preferă să împrumute cărți decât să le cumpere, și din lipsa spațiului acasă. Iar obiceiul de a merge la bibliotecă este foarte plăcut și pentru copii și pentru părinți. Există locuri special amenajate în funcție de vârsta, unde copiii pot sta și răsfoi cărți în voie. La școală o dată pe săptămână este ora specială “de bibliotecă”, unde copiii sunt îndrumați ce cărți ar fi potrivite nivelului lor de cunoștințe.
Care sunt cele mai de succes modele? Merg scriitori la școli să vorbească cu copiii?
Dorothea Ko: Eu nu am auzit să meargă scriitori în școli, mai degrabă se organizează ceva într-o anumită zi, și atunci copiii pot merge să vadă ce face un scriitor, cum se tipărește o carte, cum arată atelierul unui ilustrator etc. În Japonia în general orice activitate este remunerată. Scriitorii pot trăi din scris iar ceea ce mi se pare frumos este ca sunt niște cărți, în general aceleași, care se păstrează ca o tradiție din generație în generație și toți copiii le citesc, chiar dacă sunt deja din anii 50-60. Nu există atât de mult goana asta după noutate și consum, ceea ce mi se pare frumos.
Există lecturi obligatorii? Dacă da, la ce clase?
Dorothea Ko: Până acum nu am avut lecturi obligatorii, vorbesc de clasele primare, dar se recomandă cititul. Copiii își pot împrumuta de la bibliotecă tot ceea ce vor să citească pe perioada vacanței.
Părinții au inițiative și se implică la școală ca să crească apetitul pentru citit al copiilor? Părinții trebuie să fie un model pentru copii în privința cititului?
Dorothea Ko: Suntem un model prin ceea ce facem în fiecare zi. Există un comitet de părinți, dar în general se ocupă de altfel de chestiuni organizatorice și administrative, de-obicei legate de organizarea evenimentelor care implică toată școala.
Bibliotecile au cărți noi? Se împrumută cărți?
Dorothea Ko: În biblioteci se găsesc de la cărți clasice, la cărți noi premiate, din literatura japoneză sau universală și sunt în stare foarte bună.
Cărțile și jocurile video se exclud?
Dorothea Ko: Nu se exclud de la lectură nici jocurile video educative care ajută copiii inclusiv în învățarea caracterelor kanji (simbourile chinezești din limba japoneză) și vin instalate pe tableta de la școală. Copiii citesc inclusiv manga, benzi desenate, reviste, enciclopedii și mai orice se poate citi sau îi interesează.
Dorothea Ko a scris cartea Cum sare Piper pe Lună pe care o găsiți aici, la Editura Univers, sau poți folosi codul ALEXANDRA2023.
Leave a Reply