Decizia Nepalului de a interzice Tip Tok poate a trecut neobservată la noi, fiind o țară care nu se află nici pe listă de călătorii, nici o țară la care să aspirăm pentru educație sau chiar pentru a locui acolo. Indiferent, motivul pentru care autoritățile de acolo au decis acest lucru mi se pare real, la obiect și dovedește că uneori cineva (statul în acest caz) trebuie să pună o limită sănătoasă, dacă societatea nu o face. „Tik Tok subminează armonia socială, perturbă structura familială şi îngreunează relaţiile sociale”, a spus ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei din Nepal, Rekha Sharma.
Decizia a fost puternic criticată de către lideri ai societăţii civile, politicieni din opoziţie şi chiar de către membri ai coaliţiei aflate la guvernare ca fiind un atac la adresa libertăţii de exprimare.
Interzicerea Tik Tok – o decizie bună ?
E nevoie de o voință și forță de fier să iei această decizie în locul poporului tău – o decizie pe care eu personal nu o condamn, oricât de mult țin la libera exprimare. Nu toată lumea face alegeri corecte și aici mă refer la cei care creează așa numitul conținut, care nu sunt responsabili cu urmăritorii lor și nici sinceri cu ei sau chiar cu persoana lor. Uneori, altcineva trebuie să ia o decizie în locul tău sau să te ajute, limitându-ți opțiunile. Ar fi putut să găsească totuși o variantă în care postările dăunătoare să fie blocate? Nu, pentru acest lucru ține de Tik Tok nu de stat, așa că statul a făcut ce poate să facă.
Oricât de mult ne amăgim că putem aduce conținut de calitate în Tik Tok, ne înșelam amarnic. De ce? Pentru că nu poți educa pe o rețea socială oameni, care nu se află acolo pentru e fi educați ci pentru a se distra la un nivel foarte scăzut de educație. O categorie de oameni care nu asta caută pe Tik Tok, ci provocări riscante, stupide și să râdă.
Câteva date despre Tik Tok
Tik Tok este o rețea apărută în 2016 în China care a câștigat rapid urmăritori în toată lumea. Statisticile recente, citate de presa locală arată că în Nepal sunt 12, 6 milioane de utilizatori de social media și 15.85 millioane utilizatori de internet în ianuarie 2023, ceea ce înseamnă 41% din populația țării. Tik Tok are în Nepal 2.2 millioane utilizatori.
Cum îi afectează pe influenceri
Influencerii din Nepal spun că le-au scăzut veniturile pentru că aveau contracte mari pe Tik Tok. Cred că e un bun semnal de alarmă să ne gândim de două ori la viitorul care îi așteaptă pe copiii noștri. Să le mai explicăm încă o dată și încă o dată de ce e nevoie să citești, să înțelegi cum funcționează lumea, să înțelegi emoții, să poți povesti o întâmplare pe care ai pățit-o, să poți să te adaptezi lumii, să nu depinzi de o rețea socială.
Aici picăm ușor ca părinți în capcana aceasta a meseriilor de viitor care încă nu există, așa cum tot auzim, laitmotivul multor conferințe. Asta însă nu implică să îi dai copilului de la 1 ani sau 2 un telefon în brațe, nici măcar 5 minute, nu implică nici să știi doar social media și digital de la 10 ani, dar implică să știi lumea în profunzime, să știi să scrii, să gândești, să faci poate un video despre o vacanță folosind mai mult de 10 cuvinte dintre care 3 sunt onomatopee, să faci conținut cu emoție. Iar asta nu se învață decât prin școala clasică, prin mediul formal, firește adaptat la vremurile noastre.
Un job al viitorului înseamnă paradoxal să înveți mai mult, mai aplicat, da, dar în aceeași profunzime, cum o făceam noi sau părinții noștri, lucru de care ne tot ferim, spunând sec că nu mai e ca pe vremuri. Nu mai e, dar adaptarea nu implică doar viața la un click distanță. Implică să ai cunoștințele gata memorate, acolo în creierul tău și să le poți accesa tu singur.
De multe ori, postările de pe rețelele sociale nu ajung la cititori din cauza algoritmului, ceea ce îmi dovedește încă o dată că ține de noi și de reflexul nostru de a căuta singuri informații. Să nu fim dependenți de o rețea care ne furnizează ce vrea ea, cui și când vrea.
Ce s-ar întâmpla dacă de mâine nu ar mai fi rețele sociale? Noi, cei din generația Millennials sigur am găsi lucruri de făcut cu care să ne umplem timpul, bă chiar aș îndrăzni să spun că ar dispărea o presiune pe care uneori o simți că trebuie să transmiți zilnic ceva. Am putea să ne întoarcem la telefoane, la discuții la cafea mai dese, lumea s-ar mai opri puțin.
Provocări pe Tik Tok care au dus la moartea unor copii
În septembrie anul acesta, un băiat de 14 ani din Ohio a murit după ce mâncat un tip de chips foarte iute care nu era recomandat copiilor. Părinții lui spun că a încercat să facă o provocare de pe Tik Tok.
O altă provocare: să pui un medicamente peste pui când îl prăjești, ceea ce ar vindeca insomnia. Aici găsiți alte 25 de provocări care au creat isterie pe Tik Tok și nu numai.
Tot anul acesta 4 tineri au murit în SUA după ce au încercat să sară de pe o barcă cu viteză în apă.
Pentru copiii noștri care sunt preadolescenți sau adolescenți, poate chiar și pentru cei de peste 20 de ani adaptarea le-ar fi aproape imposibilă pentru că pentru ei, telefonul este o extensie a lor. Cum să îi facem să nu mai fie așa? Cum putem noi ca părinți să le fim influenceri? Ține de noi ca părinți să NU îi lăsăm singuri pe internet, deși e mai ușor uneori. Aici am scris despre ghidul siguranței pe internet de la Salvați Copiii
Afganistan, India, Somalia sunt alte trei țări unde Tik Tok este interzis. Ce au în comun aceste țări și de ce acolo se poate? Poate religia care e mai strică? În Somalia nu aș zice, iar în Afganistan talibanii interzic și educația fetelor, deci nu sunt un model de urmat din acea privință.
Leave a Reply