Aveam 13 ani când, de Crăciun, tata a cumpărat împreună cu niște prieteni dulciuri și fructe pentru copiii din sat. Abia ne mutasem în zonă și a vrut să le aducă puțină bucurie și lor. Cel puțin asta cred eu, nu-mi amintesc ce mi-a zis el atunci, dar știu că am petrecut o lungă seară făcând pachete cu toții pentru copii. Mi-a plăcut sentimentul să ajut, eram tare entuziasmată.
A fost și ultimul Crăciun petrecut cu tata, poate și de aceea țin la această amintire, dar sunt sigură că este și unul dintre motivele pentru care îmi place să fac bine. Pentru că am văzut la el și la mama. Să nu subestimați puterea noastră magică de părinți. Cum îmi place mie să zic, în zilele noastre, fii influencerul copiilor tăi.
Ieri am fost cu D și colegii de clasă la azilul de bătrâni din sat. Am strâns bani părinții din clasă și le-am dus câte ceva ca să se bucure de sărbători. Ba chiar m-am încăpățânat și am cerut ajutor și unor prietene pentru că nu erau prea mulți bani strânși ca să putem hrăni 50 de suflete.
I-am povestit lui D. de ce mergem și mai ales câtă fericire le aducem unora care poate nu mai au copii sau familie care să îi îngrijească. Și unii, ca mine, ar da orice să mai aibă bunici și părinți în viață.
Copiii au colindat, iar bătrânii s-au bucurat că au mai schimbat câteva vorbe cu cineva. Bine, mulți, chiar și D. au fost reticenți să le vorbească, dar după ce noi părinții am făcut primul pas a fost mai ușor.
Ba chiar o colegă de clasă avea străbunica acolo pe care o vizitează in fiecare lună. Greu mi-am stăpânit lacrimile, vă spun sincer. M-am ciupit de câteva ori ca să-mi revin.
Mai facem. Nu doar de sărbători, doar mă știți.
Ps: nu, nu pun poze. Dar vă îndemn să faceți un bine lângă voi, unde cât puteți. Întrebați vecinii sau prietenii apropiați dacă vă pot ajuta în orice fel, nu doar financiar. Veți face bucurii mari.
Leave a Reply