Nu cred in perfectiune, dar azi am trăit câteva clipe, fix așa și vreau doar să vă zic că se poate.

Vine o zi când e așa:

Făceam clătite in bucătărie. Copiii se jucau impreună fără țipete și certuri (!), iar soțul își vedea de treabă în garaj cu Rock Fm in boxe. M-am gândit în sinea mea: doamne, ce perfect e totul in clipa asta. Ce ar fi să îmi pun și o muzică? Iau telecomanda, și pun un Carly Simons, You’re so vain ( mă obsedează versul Clouds in my coffee).

Las și piesa aici:

Au fost 4 minute 20 PERFECTE, mă simțeam  ca într-un videoclip cheezy.

Apoi D. ia telecomanda:

-Vreau și eu să pun rock!

-Bine, zic.

-Și scrie pe youtube: Rock🤦‍♀️🤪

Acum, noroc cu istoricul și cu ăstia de ne urmăresc toate mișcările, căci a ajuns la Queen, Nirvana, Rolling Stones, știti voi restul.

Au urmat alte clipe de fericire și cu micul Blond care dansa.

-Știu cântecul asta, mama ! Zice D. fericit.

Iar eu… eu sunt in al nouă-lea cer pentru că recunosc pentru prima oară că sunt influencerul copiilor mei, și am această responsabilitate și onoare.

Și nu pot decât să mă bucur.

Poate nu va mai asculta rock când va fi cu gașca? Poate da, poate nu. Dar eu, indiferent, știu ce semințe îi sădim eu și taică-su❤️

Normal că atunci când va fi cu prietenii șanse mari să vrea să se dezică de ce muzic ascultă părintii.. sau poate din contră. Eu de exemplu nu voiam să stau cu copii care nu ascultau muzica mea. Deci it can go either way!

Mi-ar plăcea să înțelegem că suntem chiar asta: influencerii copiilor nostri, că nu trebuie să fim perfecți, dar atenti la ce facem/zicem/ cum ne purtăm, cum vorbim. Iar asta NU înseamnă că ne prefacem, sau că nu ne schimbăm pentru ei.
Ei ne schimbă pur și simplu pentru că ne provoacă să vrem să fim mai buni și să ne vedem defectele.

Unii spun că asta se numeste de fapt manipulare, dar asta ar însemna ca din start să îl îndrept spre ceva rău, nu? Chiar nu e cazul în orice situatie in care un părinte își învată copilul. Eu așa zic.

Da, recunosc, sunt influencerul copiilor mei, and I love it!