O postare a celor de la J’ai Bistrot a încins spirite pe Facebook, e puțin spus. Ce spune postarea?

Dragii noștri, pentru că ne plac atât de mult cățeii și pisicile, ne iubim și plantele și florile, dar ne place mai ales să bem o bere rece sau un cocktail de adulți, ne dorim ca cei din grădină să se poată bucura în liniște de timpul petrecut la J ai. Suntem prietenoși cu copiii, dar vă reamintim că zona cu nisip nu este loc de joacă pentru copii. Vă mulțumim pentru înțelegere. 

Apoi, au revenit cu un alt mesaj, și mai bine argumentat, de unde am înțeles și faptul că acel spațiu cu nisip este semnalat ca nefiind loc de joacă și că cei mici trebuie supravegheați.

Mesajele au strârnit multă ură GRATUIT. Discuția prost înțeleasă aici nu este despre a avea sau nu copii, despre dreptul de a ieși sau nu cu ei în oraș sau de a nu permite accesul oamenilor cu copii la terase. Fals. Să nu ne victimizăm de nici o parte. Nu asta e discuția, ci despre respect și grija față de celălalt, că poate mai vin niște părinți cu 3 copii de acasă și nu vor să mai stea cu alți 3 care fac scandal. Mi s-a întâmplat, vă zic sincer.

Un scandal iscat fals doar pentru că unii părinți nu înțeleg cum stă treaba cu parentingul asta modern, despre care tot descopăr și eu de 7 ani încoace și vă țin la curent aici pe blog și-n podcast. Pe scurt, părinți sunt RESPONSABILI de copiii lor, atenție, am zis responsabili, nu de vină, da? 

Acum câteva săptămâni am ieșit la o terasă similară cu cea de la bistroul cu pricina. M-am văzut cu prietenele mele cele mai bune cu care apuc să mă văd de obicei când se aliniază planetele, nu e Mercur în retrograd și dau din gene soțului să stea cu copii ca să ne vedem doar între fete. Dar acum am ieșit în oraș cu mamele lor și cu copii. Copiii mei. Copiii mei pe care i-am plimbat toată ziua prin parc și alte locuri la distracție și unde avem eu nevoie, ca tot omul. Erau frânți. Micul Blond mi-a adormit în brațe în drum spre terasă după ce am parcat mașina. A apucat să doarmă o jumătate de oră, suficient pentru un powernap.

S-a trezit și s-a jucat, a râs, s-a împrietenit cu prietenele mele. Până când nu a mai fost prietenos și a început să arunce cu pietrele de pe jos, mari și mici. Am încercat să mă joc cu el, l-am plimbat, i-am oferit atenție. A mers… 3 minute faza. Apoi a început iar. Am mâncat desertul pe care i-l promisesem, dar era pus pe șotii, ca orice copil extrem de obosit care nu mai răspunde rugăminților.

Așa că, mi-am făcut bagajele și am plecat cu copiii, deși aș mai fi stat să-mi termin apa plată și cafeaua. Aș mai fi stat să vorbesc cu prietenele mele și mamele lor să depănăm amintiri despre cum chiuleam noi sau mergeam în Vamă iar ele, mamele erau îngrijorate. Dar nu puteam sta la povești și să mă fac că nu plouă cu pietre aruncate de fi-miu. De aceea zic eu că e responsabilitatea părintelui. Firește, e important uneori, dar nu obligatoriu, ca și cei cu care ești la masă să nu se supere că pleci, ci să înțeleagă, cum a fost cazul meu.

Dragi părinți,

• Copiii au nevoie de limite sănătoase – ce înseamnă asta? Că tu ca părinte ești primul și ultimul și aproape singurul responsabil de comportamentul lui. Zic aproape pentru că în funcție de vârsta copilului poate lua singur niște decizii.
• Copiii au nevoie să asculte de regulile casei, adică ale locului în care se află. Scuza că al meu copil e obișnuit cu alte reguli, nu ține, pentru că în viață nu ai un singur set de reguli pe care ți-l faci tu după pofta inimii de părinte, ca să se potrivească cu stilul tău de viață
• Când ieși în oraș cu copilul, fie și la un loc de joacă destinat copiilor, îl supraveghezi, îți arunci o privire și da, intervii dacă vezi că țipă sau lovește un copil, sau rupe recuzita.
•  Ce faci când copilul la terasă nu te mai ascultă și rupe plante sau înfundă wc-ul? Păi îi dai din start o ocupație, de preferat nu telefonul, dar fie, să nu judec, și când vezi că țipă și deranjează (ideal ar fi să te deranjeze pe tine ca părinte mai întîi, mie îmi zgârie urechile orice sunet al alor mei) de duci la ei și te joci cu ei 5 minute. Le dai puțin din timpul și atenția ta. Că doar asta cer, și chiar și cei fără copii cred că știu asta.
• Nu e ok și nici suficient să spui părintele e de vină. Și gata. Părintele e responsabil. Punct.

_______

Am vorbit în episodul 10 al podcastului Cu Capul în Nori despre parentingul perfect și modern, despre cum noi părinții nu putem gestiona tantrumurile copiilor și fugim de ele, nepunând limite sănătoase pentru că e greu și durează mult până vedem rezultate. Psihoterapeutul Bogdana Păcurari cu care am stat de vorbă spune că nu ar trebui “să ne fie frica sa spunem nu, pentru că acești copii ajunși adulți își vor schimba locul de muncă des, sau partenerul de viață pentru că nu se pot adapta.”

Citește și ascultă aici.