Nu e om, adult, persoană, părinte, familie care să nu își fi pus această întrebare în ultima săptămână: Vine războiul? Vom fi afectați? Știrile vorbesc doar despre ce va urma, ce ar putea urma, cine va fi afectat, dacă Putin invadează sau nu teritoriul țării vecine. De altfel, luni seară, președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat declarația de independență a regiunilor Donețk și Luhansk. Câteva ore mai târziu, liderul de la Kremlin a ordonat ca trupele rusești să intre în cele două regiuni.
- La finalul articolului veți găsi surse de informare, recomandări de cărți și chiar un video dintr-un desen animat, pentru copii.
E în regulă să fii precaut și să îți pregătești cămara cu conserve și făină? Să îți faci bagaje, un plan unde să pleci din țară? Pentru unii acestea sunt măsuri de precauție, pentru alții sunt motive aprofundate de îngrijorare.
De aceea, am întrebat un psihoterapeut despre cum ar trebui să gestioneze românii acest stres, până la urmă.
„Unul dintre factorii importanți ai dezvoltării și ai suportului copiilor în astfel de perioade sunt părinții. Dacă părinții au grijă de sănătatea lor mintală în perioada asta, este cel mai bun lucru pe care îl pot face pentru copii,” mi-a spus psihoterapeutul Ovidiu Berar.
Printre altele are un proiect la Cluj prin care face terapie gratuit cu medicii din spitale, de la începutul pandemiei, pentru a gestiona stresul și anxietatea cauzate de Covid-19. Puteți citi un articol DOR pe această temă.
-
Unde se termină precauția și unde începe exagerarea (anxietatea) ?
Ovidiu Berar: Nu pot să îți dau o procedură exactă, dar pot răspunde indirect. În psihologie, stresul se explică (îngrijorare față de război) prin mai multe teorii. Una dintre ele este stres vulnerabilitate. Apare un stimul anxiogen pe o vulnerabilitate a mea. Dacă am fost muscat de un câine când eram copil și apare un câine în fața mea, e mult mai mare probabilitatea să mă speriu de câine și să-mi fie frică decât o persoană care nu a trăit asta. Ducând exemplul acesta în zilele noastre, dacă știu despre mine că eu am o vulnerabilitate, că sunt o persoana anxioasă, amenintarea războiului e mult mai probabil să mă afecteze.
Cei care știu asta trebuie să își gestioneze anxietatea în mod general, să scadă nivelul. Sa se intrebe: De ce sunt o persoană anxioasă?
Acum e război, apoi Covid apoi criza financiară și au impact asupra mea mult mai mult decât o persoană cu anxietate mai redusă și atunci trebuie să reduc nivelul.
-
Cum reducem nivelul de anxietate?
Ovidiu Berar: Noi oameni avem trei mari erori de cogniție: convingerile noastre nu sunt logice, nu se verifică empiric și nu se verifică pragmatic. Aș merge pe cea empirică. Există o PROBABILITATE care poate fi calculată dacă războiul ajunge la noi, dar POSIBILITATEA este foarte mică. E diferența cu drobul de sare sau cu un meteorit care ar putea să cadă pe casă oricând.
-
Cum facem diferența dintre probabilitate și posibilitate?
Ovidiu Berar: Mă uit la alte evenimente din viața mea cu grad ridicat de anxietate. Ce am prezis atunci? S-a adeverit? De câte ori am prezis ceva rău și s-a întâmplat? Dacă găsesc mai multe exemple, atunci trebuie să îmi modific modul de gândire disfuncțional. Dacă am prezis de multe ori și nu s-a întamplat inseamna ca e eronat modul meu de gandire.
Cât de mare e rezistența mea la incertitudine? Mă duc la lucruri concrete din viața mea. Cum reacționez eu în situații incerte? Am nevoie de predictibilitate? Cât de mare e gradul de incertitudine pe care îl suport în viața mea? În viața noastră, oricât ne-am dori nu avem predictibilitate 100 la sută la nimic.
-
Am trecut peste 2 ani de pandemie, cu bine și cu rău. Ne-a crescut reziliența, am învățat că ne putem adapta la incertitudine, sau din contră este un exemplu așa cum spuneai mai sus, în care ne spunem că am mai trecut prin experiență similară și nivelul de anxietate era la fel de ridicat?
Ovidiu Berar: Anxietatea a crescut foarte mult în pandemie. Care sunt mesajele către populație de la politicienti, de la presă? Au fost mesaje echilibrate? E ok, vom reuși, unii da, alții nu. Vom putea gestiona asta?
Nu, mesajul care a ajuns la noi a fost de catastrofizare. Și asta nu ajută. Exista 2 pârghii de a controla oamenii: frica și rușinea.
-
Care e diferența dintre a te pregăti de un cutremur de exemplu si pentru război?
Ovidiu Berar: E bine să îmi pun o sticlă de apă și o conservă în casă, dar dacă îmi umplu cămara cu făină și drojdie până la refuz, dacă toată ziua stau și mă gândesc la război și nu mă lasă îngrijorările să-mi văd viața (chiar și pt cutremur) asta este diferența intre o chestie sănătoasă și una difuncțională.
-
Într-un cuplu, dacă unul este anxios și altul nu, cum ar trebui să decurgă discuția?
Ovidiu Berar: Cea mai importantă este validarea. Dacă eu îi spun, hai lasă nu te îngrijora că o să fie bine, că sunt prostii, nu vom duce discuția într-un loc productiv. Dacă nu îi validez emoția spunând: înțeleg îngrijorarea ta, te văd că ești îngrijorat, ce pot face să te susțin, cum pot să te ajut? nu vom ajunge nicăieri cu discuția.
Să-ți povestesc despre o metaforă: dacă vrei să crești o floare și mergi la un magazin, o cumperi într-un ghiveci provizoriu. Acasă îi schimbi ghiveciul, o pui la soare ca să crească, dar nu tragi de ea pentru că o rupi. Așa-i și cu un anxios. Dacă noi cei din jurul lor am trage de ei să nu mai fie așa, am rupe legătura emoțională dintre noi, pentru că nu s-ar simți înțeleși, asta nu înseamnă că trebuie să îi alimentez anxietatea.
Am încredere că vei găsi soluții, dacă ai nevoie de ceva de la mine, sunt aici.
Potrivit teoriei emoției, emoția e răspunsul creierului la un stimul. Că e perceput, că e real, nu contează. Nu e ca și când stingi lumina. Învățarea cognitivă se face mai repede, cea emoțională se face prin experiențe repetate.
-
Este creierul nostru capabil să accepte o amenințare (în cazul nostru războiul) și în același timp să își vadă de viață și de o rutină ?
Ovidiu Berar: Creierul nostru e construit să ne ferească de pericole. Studiile arată că creierul ia amenințările negative ca fiind ca atare negative, dar ia și lucrurile neutre tot ca amenințări. De exemplu, dacă ai o vulnerabilitate la abuz (ai trăit ceva abuziv), probabilitatea ca dacă cineva îți spune un lucru neutru să o asociezi cu un lucru negativ e foarte mare este.
Psihoterapeutul John Gottman ( cunoscut și premiat pentru contribuția sa la dezvoltarea teoriilor de cuplu și parenting) spunea: La fiecare lucru negativ în relatie, ca relația să meargă înainte e nevoie să fie 5 sau 7 experiențe pozitive în relație pentru ca să trecem de amenintare, atât de atent e creierul la amenințare, pentru că el, evoluționist vorbind, e mereu în gardă, să ne apere.
E o diferență între a te informa și a fi scufundat în informație, toată ziua să caut și să mă uit la ele.
-
Cam de la ce vârstă le putem vorbi copiilor despre grija războiului?
Ovidiu Berar: Părinții trebuie să fie atenți la comportamentul lor. Trebuie să îi observăm la orice vârstă, dacă nu dorm bine, nu mănâncă, orice schimbare. Modul în care noi transmitem informația la copil e comportamental, copiii ne văd pe noi adulții, ne citesc emoțiile pe față.
Poate nu se pot exprima verbal, chiar dacă sunt mari, nu pot exprima. Poate nu dorm bine noaptea, poate fac atacuri de panică, se sperie.
Copiii până la 10 ani nu pot să facă operații cu lucruri abstracte. De abia de atunci cortextul prefrontal începe dezvoltarea.
Pentru acești copii de 7-10 ani părinții și profesorii ar trebui să:
- Limitarea și controlul accesului la informație amenințătoare (TV, net …)
- Să nu inițieze conversații despre tema războiului decât dacă știu că a avut acces la informații sau dacă te întreabă el
- Să îl reasiguri de faptul că îl vei proteja
- Ar trebui să îi asculte toate întrebările
- Răspunsul la întrebări să fie unul simplu și fără o încărcătură emoțională pe care copilul nu o poate gestiona
- Să îi valideze emoțiile și să îl ajute în reglarea emoțională prin ceea ce în psihologie se numește coreglare
- Să nu negăm amenințarea pentru că asta ar submina încrederea în adult
- Reasigurarea protecției pe care adultul o va oferi copilului
-
Ce le răspund părinții dacă întreabă concret copiii?
Ovidiu Berar: Dacă e adolescent, atunci problemele sunt aproape ca la un adult. În primul rând trebuie să îl asculți, să îl validezi. Îi spui: Ok, întreabă-mă tot ce vrei să mă întrebi, cum te simți, te îngrijorează?
Hai să vedem ce se poate întâmpla? Eu ca părinte trebuie să îmi asum protecția și grija. Eu sunt adultul și te protejez, așa cum am făcut-o până acum.
Trebuie să încerci să contrabalansezi informația de la școală, prieteni, internet, cu lucruri care țin de familia de origine. Îi poți spune, în familia noastră noi părinții te protejăm, vom fi aici, veți fi în siguranță. Nu se întâmplă acum, iar dacă noi facem scenarii acum despre ce se va întâmpla.
Dacă mergem la extremă și ne facem planuri, unde plecăm și cum fugim, ne ajută? Cu ce ne ajută? Pentru că nu știm multe lucruri, nu știm dacă începe războiul, dacă linia frontului va trece pe la noi. E foarte stresant și neplăcută incertitudinea, dar când se va întâmpla ceva, vom lua atunci deciziile concrete. Ne punem un litru de apă în cămară, dar nu umplem cămara cu apă.
Surse de informare pentru adulți, recomandate de psihoterapeutul Ovidiu Berar
- Terrorism and War: How to Talk to Children
- How to Talk to Kids About Violence, Crime, and War
- Setul de Cărți de la Cartemna despre care am povestit aici este potrivit pentru copii.
-
Cartea Învinge grijile. 7 pași pentru a împiedica îngrijorarea să-ți pună piedici – Robert L.Leahy
Recomandări pentru copii: Această recomandare din Kung FU Panda foarte valoroasă. Și sună mai bine în engleză.
You are too concerned about what will be
Yesterday is history
Tomorrow is a mistery
But today is a gift, that is why it is called the present!
3 Comments