E copilul pregătit pentru clasa pregătitoare?

Cine merge la biserică să pună și pt mine un acatist:) Eu și soțul ne facem cruci cu ambele mâini de câteva zile neîncetat: D., copilul rușinos, timid și (prea) atașat ( cum îmi zic unii) s-a dus la prima lui petrecere a unui coleg, SINGUR!! 

Ca să înțelegeți, la petreceri ale copiilor prieteni de familie nu se simte bine, vrea doar cu mine să stea, nu stă singur nici la el în curte, sau în casă dacă noi suntem în curte!

Pur și simplu parcă avem alt copil, așa că am decis că dacă tot a crescut, să îl dăm la școală:)

Să vă povestesc însă cum s-a petrecut totul… 

• Never say Nerver: Cum am decis peste noapte (la propriu) să îl dăm la clasa pregătitoare

Până la începutul anului, cine mă cunoaște știe că susțineam sus și tare că având doar 5 ani și 10 luni în septembrie nu îl ducem la clasa pregătitoare. Să mai las copilul să se joace, să nu stea în bancă ore în șir nu se va putea concentra, de ce să îl chinui cu teme, mai bine să mai stea un an la grădiniță, chiar dacă repetă practic grupa mare. În plus e o fire introvertită, nu își face prieteni, nu e tocmai social. Ba chiar ziceam: de ce să muncească mai mult și să intre mai repede pe piața muncii? 🙂

Și toate aceste argumente au fost valide până acum câteva săptămâni. Dar am observat și noi acasă o schimbare radicală în comportamentul lui, una foarte BUNĂ. Și cred că totul a pornit de la faptul că a stat acasă 2 luni când doctorul mi-a recomandat în iarnă să îl mai țin acasă o lună, după ce îi trece bronșita, ca să se refacă complet și ca să nu mai aducă viruși acasă așa ușor. În plus, frati-su abia avea 6 luni și era risc mare.

• După mult stres a venit și răsplata

A avut o perioadă în care nu voia să stea cu colegii lui la grupa mare, ci cu cei de la grupele mică și mijlocie. Asta m-a cam speriat un pic, dar educatoarea m-a asigurat că e în regulă, să îi dau spațiu și timp, să nu îl stresez. Era așa fericit când îl luam acasă,  nu pentru că la grădiniță nu îi plăcea, ci pentru că îi era dor de mine, de noi. Mă tot întreba de frati-su și ce face el toată ziua.

Stând acasă cu noi în acele 2 luni a înțeles rolul lui în familie, că nu e dat la o parte de fratele cel mic. Practic a văzut ce făceam noi toată ziua acasă. Și devenea plictisitooooor, ca să îl citez chiar pe el. În ultimele zile înainte să înceapă școala îmi zicea că vrea la grădiniță.

Apoi, când îl lăsam la intrare și îmi zicea pa, nu mai lăsa capul în pământ și se ducea cu colegii lui în clasă, vesel, am simțit că undeva s-a petrecut o schimbare.

Au trecut zilele și acasă a început să-mi zică să îl las pe el să se îmbrace /dezbrace (ceea ce am și făcut) și în general cam tot ce știu că poate face singur prin casă l-am lăsat.

A venit evaluarea la grădiniță, iar educatoarea lui, care s-a rugat mult de mine să îl aduc la grădiniță pentru că simțea un progres, mi-a zis: nu ați vrea totuși să îl dați la școală?

Argumente PRO clasa pregătitoare (valabile în cazul nostru)

• va fi coleg cu cel mai bun prieten al lui de la grădiniță și alți doi colegi.
• va avea o educatoare foarte bună, blândă, care ne-a spus că pune accent pe joacă, și că nu vor sta mult in bănci
• o cunoaște pe educatoare
• părerea lui: l-am întrebat și a spus că vrea la școală cu colegii lui

Argumente Contra:

• Argumentul care mă stârnea cel mai mult să NU îl dau la școală la nici 6 ani era acela că legea educatiei iar se schimbase și din 2020 ar fi dispărut clasa pregătitoare, și ar fi trebuit să intre direct la clasa 1. Ceea ce NU aș fi făcut in ruptul capului. Dar noroc că nimic în țara asta nu se face cu cap, și se pare că au renunțat la idee.
• Dacă mai aștept un an va avea aproape 8 ani în clasa 1. Parcă e cam mult, totuși.
• Să repete grupa mare va fi plictisitor și poate un regres, fiind și cu altă educatoare.

• Doar tu ca părinte poți decide când vrei să îți înscrii copilul la școală

Zicala aia cu Vârsta e doar un număr se aplică și copiilor, să știți, nu doar celor care trec de prima tinerețe și se tem de asta.

Da, copilul meu nu mai e lipit de mine, și paradoxal, deși mă doare, în același timp, ca mamă mă bucur. Mă bucur pentru că începe să simtă o siguranță și când nu e cu mine, că nu se teme de lumea exterioară, că prinde curaj, că va fi mai îndrăzneț decât mine și taică-su, că o să vadă oameni buni și răi dar il vom ajuta să își aleagă prietenii, că va avea experiențe noi.

Mă bucur enorm deși mi-e greu. Este ceea ce am vrut pentru el, pentru noi: independența de părinți e greu de gestionat mai mult pentru noi adulții cred și nu doresc să aibă de suferit mai târziu când îi va fi prea greu să se despartă de noi.

Vă rog nu uitați că VOI ca părinți decideți dacă e pregătit copilul și dacă e pregătită familia voastră pentru această schimbare. Nimeni nu vă poate spune că uite X a fost înscris devreme și nu i-a priit, sau nu a fost ok. Orice alegeți e lagerea voastră!

Pentru că incă nu va avea 6 ani acum urmează săptămâna aceasta testul psihologic care să ne confirme dacă e pregătit sau nu pentru clasa pregătitoare. Am să vă spun pe larg cu decurge, după ce va avea loc întâlnirea.

Până atunci aștept poveștile voastre pe scurt:

Când ați dat copilul la clasa pregătitoare? Sunteți mulțumiți de decizie? De ce?