Nici ție nu-ți plăcea să dormi la prânz când erai copil, așa-i?
Hai recunoaște! Eu mă prefăceam acasă că dorm până când m-a prins mama:))  Uneori însă mă mai fura somnul.. rar însă.

Pe Alexandra Lopotaru cred că o știți prin poveștile și mai ales gândurile ei atât de frumoase așternute pe blogul ei Povești din Bebelonia. Nu cred că există un articol de-al ei care să nu mă fi uns pe suflet, să nu mă fi mângâiat. E greu să nu te regăsești ca mamă în vreun articol de-al ei.

Cea de-a doua carte a ei, Oare ce visez azi? este exact de ce avem nevoie când cei mici refuză să adoarmă, dar sunt fascinați de povești.

Mare mi-a fost mirarea să aflu că nu a scris cartea cu gândul la fiul ei, neapărat.

Am descusut-o pe îndelete, cu gândul că sigur și voi, cititorii mei sunteți curioși despre noua ei carte. Apropo, va avea lansarea și la Gaudeamus, joi, 23 noiembrie la ora 17, standul Libris. Alexandra nu poate participa însă din cauza unei viroze așa că piat interviul de mai jos să vă răspundă la niște curiozități despre ea.

• Bănuiesc că ideea poveştii este una reală. Pur şi simplu ai găsit o soluție minunată prin care fiul tău să adoarmă usor. Când și cum ai decis să împărtășești secretul somnului și cu restul mamelor și să scrii cartea?

Drept să îţi spun, nu chiar. Aceasta a fost, iniţial, o carte scrisă pentru mine, pentru Alexandra mică, pentru toate zilele în care uram efectiv să fiu forţată să dorm de prânz. Mama nu avea neapărat o manieră blândă şi, de gura ei, ţin minte şi acum cum stăteam în pat, cu ochii închişi, prefăcându-mă că dorm. Abia după ce ieşea mama din cameră deschideam ochii şi mă uitam pe pereţi. Ba chiar, o dată am şi sărit pe geam afară, la joacă, fiindcă stăteam la parter. După o jumătate de oră – o oră, am intrat la loc, sub pătură şi am strigat-o pe mama că m-am trezit.Poate dacă ar fi stat cineva cu mine, să îmi propună exact ce i-am propus băieţelului din poveste să facă (ce i-a propus Alexandra mare Alexandrei mici, de fapt), aş fi apreciat somnul de amiază mai mult.Ei, şi abia după ce am scris-o, i-am citit-o lui Luc şi am încercat această variantă. Mare mi-a fost mirarea să văd că merge :)))Eram în Japonia şi tocmai începusem să renunţăm la sânul de prânz. Fără alăptat, nu părea să am vreo şansă să îl adorm. Dar el este pasionat de animale, aşa că citeam vreo 15-20 de minute despre lei, pantere, elefanţi, antilope şi maimuţe. Apoi, îl întrebam dacă nu cumva ar vrea să le viseze.
-Hai, închide ochii, mami, îi spuneam. Vezi leul?
-Da.
-Vrei să dormi ca să îl mai visezi?
-Da.
Şi stătea cu ochii închişi pe picioarele mele. Nu îmi venea să cred. Şi am repetat asta de câteva ori, până a învăţat să doarmă uşor şi fără sân.

• Ti-a fost  greu sa faci acest pas? Cine te-a sprijinit cel mai mult? (Se stie că în RO nu te îmbogățesti din cărți, ba din contră e si complicat să vadă tiparul o carte)

Este o întreagă industrie de care am început să dau şi eu cu capul. Colaborările depind de la editură la editură, însă – când eşti la început – trebuie să baţi la mai multe uşi până se deschide una. Nu trebuie să renunţi. Poate ai noroc să ţi se deschidă după două-trei lovituri (la prima mea poveste, publicată la Creanga Fermecată, cam aşa a fost), dar la aceasta a fost nevoie de mai multe bătăi. De mai multe uşi, ferestre. Până am ajuns unde trebuia, la Libris. Pentru că, până la urmă, cred fiecare carte îşi găseşte locul.

Şi, ca să îți răspund la a doua întrebare, cel mai mult şi cel mai mult m-a sprijinit Lavinia Falcan, ilustratoarea cărţii. Dacă nu era ea, nu aş fi publicat-o nici acum. I-a plăcut atât e tare, a crezut în poveste atât de tare, că ea îmi mai dădea câte o lanternă când nu vedeam luminița.

• Care crezi că e totusi locul preferat al lui Luc ca să calatoreasca in Somn? Dar al tău?

Luc: printre lună şi stele, în una dintre maşinuțele lui.
Eu: printre lună şi stele, în spatele maşinuței lui Luc, să mă asigur că e bine. Apoi fug într-un centru spa.

• Ai vreun sfat pentru părintii care încearcă din rasputeri să-si adoarma copiii? In special la pranz ? La a cata citire functioneaza cartea? :)) 

Dacă într-adevăr copiii nu vor să mai doarmă la prânz, aş vrea să le spun părinților să nu uite de odihnă. Măcar 20 de minute să stea cu copilul în cameră şi să citească o poveste, să coloreze un penar, sā se uite la albume cu poze, să facă orice tip de activitate ce nu necesită prea mult efort. E important pentru corp şi minte.

•   Scrii si poezii dedicate fiului tău: cum și ce îi vei povesti despre faptul că el este Personajul cărtilor tale?

  O să îl rog să nu citească nimic până în ziua în care va deveni părinte. Pentru că abia atunci mă va înțelege.

• Se simte iubirea pe care i-o porti lui Luc din fiecare articol de-al tău. Ai totusi un articol de suflet?

Nu m-am gândit la asta până acum, fiindcă mie tinde să nu îmi prea placă ce a fost scris de căpşorul ăsta al meu. Vreau ceva mai bun de la el. Dar exact când am citit întrebarea, s-a derulat acest titlu: “N-am fost pregătită să fiu mamă. M-a învățat el”. Printre primele mele articole

• Ce nu ar trebui să facă o mamă pentru copilul ei?

Nu ar trebui să se străduiască până la epuizare să îi aducă Soarele de pe cer, ci să îi fie ea Soare

• Care crezi că e cea mai de pret valoare sau lucru pe care o mama il poate darui copilului sau?

Fără doar şi poate, Dragostea.

• Ti-l Imaginezi pe Luc, tată? Ce fel de tată ar fi? 

Dă-mi voie, te rog, să nu mă gândesc prea mult. Să nu mi-l imaginez prea mare. Este o întrebare foarte frumoasă, foarte bună, dar presimt că busola mea emoțională se va învârti până va crăpa. Închid ochii şi îl văd doar de la genunchi în jos. Văd doar nişte picioare mature, în blugi albaştri, cu o fetiță de mână. Dar mai sus nu mă pot uita. Îmi fuge imaginea. Încă nu am curaj…