Am primit un mail de la grădinița lui D. că în perioada următoare are loc Școala Altfel și în fiecare zi fac ceva special. Eu sunt de acord cu activități extrascolare, dar la 3 ani jumătate să plece în mini excursii mi se pare exagerat, și din fericire D. nici nu e genul căruia să îi placă ieșirile fără noi, părinții. Voi reveni asupra acestei teme într-un alt articol. Acum vreau să vă vorbesc despre cât de puțin informați suntem noi ca părinți. Și până de curând, făceam parte și eu din această gașcă, să-i zicem.
Mailul de la grădiniță scria așa: Joi și vineri vom merge la Ferma Animalelor și la Muzeul Simțurilor din București, cu autocarul.(N.m: noi stăm înafara orașului). Prima întrebare firească ce mi-a venit în minte și pe care am scris-o în reply directoarei, a fost:
Autocarul permite scaun auto pentru copii?
Răspunsul a fost halucinant: Nu cred că microbuzul are centuri de siguranță!!! Am înghițit în sec. Nu pentru mine și copilul meu, ci pentru alți părinți. Apoi la câteva zile mi-a răspuns din nou pe mail, că există totuși centuri. Răspunsul tot nu m-a liniștit pe deplin.
Pur și simplu, ÎMI IUBESC COPILUL și nu îmi pot lăsa copilul să meargă doar cu centură de siguranță, 30 de km, pe DN 1, șoseaua cu cele mai multe accidente. Nu pot! Vă rog să nu credeți că exagerez și mai ales să nu vă gândiți niciodată că MIE NU MI SE POATE ÎNTÂMPLA.
Mi-a luat 6 luni să mă documentez când i-am luat scaunul auto ca să îl știu în siguranță în mașină cu noi. Cum era să îl las fără scaun auto și cu un oarecare șofer?!!
Pentru că recent am lucrat la un amplu reportaj pentru radio despre siguranța în trafic și am făcut cursul de condus defensiv de la Academia Titi Aur, am aflat enorm de multe informații, și sunt mult mai conștientă de riscurile la care ne supunem în trafic noi și la care îi supunem pe copiii noștri. Aș vrea să împărășesc cu voi părinții, toate aceste informații pe care sunt sigură că nu le știți, pentru că nici eu nu le știam, până recent.
Mai întâi uitați-vă la clipul de mai jos. Face parte dintr-o campanie din Irlanda privind reducerea accidentelor. Nu este deloc violent, nu veți vedea nici o urmă de sânge, nici un copil zburând prin mașină, dar o să vă doară inima și veți simți un gol în stomac. Atât de eficient e clipul.
Unde e problema? Directiva europeană este prost transpusă în legea din România
Având toate acestea în cap, am verificat legea în primul rând. Cum pot eu să transport copilul în excursie cu autocarul, știind că părinții care nu transportă copiii sub 135 cm cu un scaun auto special, riscă amenzi mari (ceea ce este firesc !).
Suntem o țară în care mor 5 oameni pe zi în accidente rutiere, și în care părinții cred că merge și așa, fără scaun auto pentru copii de 3-5 ani, și fără centură de nici un fel, ba mai grav cu copilul în brațe pe locul din față al pasagerului.
În 2017, a fost modificat Codul rutier, în special din cauza unei directive europene, și sunt amendați adulții care transportă copiii până în 4 ani fără scaun auto (legea vorbește despre înălțimea copilului, adică până în 135 cm). Foarte BINE! Excelent. Doar că… autocarele sunt considerate mijloc de transport în comun, potrivit Poliției Române, iar aceeași lege NU se aplică copiilor aflțai în autocare și microbuze, precum şi în taxi, dacă în acesta din urmă copilul ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă.
Transportul copilului în vârstă de până la 3 ani, în acest caz, se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicule”, zice legea.
În traducere, asta înseamnă că:
- Va fi în siguranță copilul meu doar pentru că este într-un taxi?!( Ați mers cu taxi-ul in România? Nici eu nu mă simt în siguranță cu centura pusă, dacă are centură mașina!).
- Voi ca adulți v-ați pus vreodată centura într-un microbuz? Ați văzut pe cineva care să facă asta în România?
- Va fi în siguranță copilul meu doar pentru că îl supraveghează un adult stând pe scaun?!
Cum să obligi un părinte să țină un copil în siguranță în mașina lui, dar un șofer care conduce un autocar sau microbuz plin cu copii, și care eventual se uită pe telefon în timp ce conduce, NU E OBLIGAT să transporte copiii CU centură sau cu scaun auto și nici NU este amendat?
Aici găsiți regulile privind centura de siguranță din toate țările UE. Veți vedea că unele țări au aceleași reguli ca noi, altele mai stricte.
______
Dragi părinți, informați-vă înainte să lăsați copiii în autocare
CE VREAU EU SĂ ZIC ESTE, DEȘI LEGEA PERMITE, NU ÎNSEAMNĂ CĂ E OK.
Când am întrebat o mamă de la grădinița copilului meu dacă își lasă copilul de 3 ani jumate într-un microbuz pe DN 1, mi-a spus extrem de liniștită și sigură pe ea: păi îl țin eu în brațe. Am înghițit iar în sec!
Dragi părinți, vă rog, informați-vă înainte! De asta depinde viața copiiilor voștri! Aveți responsabilitatea aceasta față de ei! NU vă culcați pe o ureche că nu se întâmplă nimic. Ba se poate întâmpla ORICE, ORICÂND!
În primul rând, dacă aveți copii mici, sub 135 cm, întrebați directoarea grădiniței sau pe cine organizează plecările, dacă nu se pot monta scaune auto pentru copiii mici. Dacă acest lucru NU e posibil, CEREȚI închirierea unui astfel de autocar. Există și e datoria directorului să caute.
NU țineți copilul în brațe! Este mult mai periculos în cazul unui accident pentru că la un impact, greutatea corpului tău îl va strivi, nicidecum nu îl va proteja așa cum FALS credem.
Dacă din fericire copilul vostru merge cu un autocar cu centuri, obligați profesorii să le folosească! Scuza că un copil se agită în autocar și nu stă pe loc NU ar trebui să existe. Regulile sunt reguli și salvează vieți în acest caz!
Când devii părinte nu mai ești sigur de nimic când trebuie să decizi pentru viața copilului tău
Te răzgândești de mii de ori, analizezi subiectul pe toate părțile, întrebi alți părinți, prieteni, (asta după ce ai epuizat rudele apropiate) și te iei cu mâinile de cap.
Pot spune cu mâna pe inimă totuși că în privința unui lucru sunt sigură și nu accept alte păreri: NU fac rabat de la siguranța în trafic. Am citit mult și m-am documentat enorm înainte să cumpărăm scaunul auto. Am ales varianta rear facing prelungit, să stea cât mai mult cu spatele la sensul de mers, în pofida criticilor pe care le tot aud cum că nu vede copilul drumul, se plictisește sau nu îi încap picioarele. Am explicat toate acestea într-un alt articol.
Mai bine câteva lacrimi acum ale copilului, care îți va reproșa că nu îl lași cu colegii în excursii și tabere, decât să îți curgă ție lacrimi mult mai dureroase, DACĂ se întâmplă ceva. EU îmi asum asta? TU?
Am vorbit cu multe mame despre acest fenomen, și am decis că meritați să fiți informați ca părinți, iar copiii noștri protejați! Voi scrie în perioda următoare mai multe despre siguranța auto a copiiilor. Am lansat o pețitie online DE INFORMARE ȘI CONSTIENTIZARE asupra riscurilor la care ne supunem copiii când îi lăsăm în excursii, fără să știm exact cum arată autocarele și dacă pot fi montate scaune auto.
Poți salva viața copilului tău dar și a altora. Poți să îi povestești vecinului, colegului de birou, șefului tău, sau unui prieten.
Vă mai spun atât: potrivit IGPR, anul trecut au murit 29 de copii în accidente rutiere pentru că nu erau asigurați fie cu centuri, fie în scaune auto. Ca să faceți o comparație, în Marea Britanie, țara cu cele mai puține decese în urma accidentelor rutiere, mor ANUAL 26 de OAMENI (nu doar copiii!)







Leave a Reply to Alexa Cancel reply