Pregătiri pentru iarnă, la țară

0 Comments

Când ne-am mutat în afara Bucureștiului, în câmp, toată lumea îmi zicea: să vedeți ce greu va fi iarna să ieșiți de aici.  Cred că mai greu ieși (spre deloc) de pe străzile înguste înzăpezite ale Bucureștiului. Aici măcar am posibilitatea să mă deszăpezesc singură. Adică, soțul 🙂

Și a venit prima iarnă. A fost cam greu cu zăpada, dar nu ceva imposibil sau mai greu decât la oraș. Însă a fost frig, mai ales pentru că noi nu terminasem de izolat etajul casei. Așa că, anul acesta am decis să suplimentăm caloriferele de marmură pe care le avem, cu o sursă de căldură mai puternică, și evident să terminam de izolat casa. Vă povestesc toată aventură, poate aveți nevoie de informații cândva, nu se știe.

Pe unde mai găsești un coșar? 

Am vrut un șemineu, însă e cam scump, așa că soba de teracotă a fost alegerea perfectă, pentru că ține cel mai bine căldură, plus că aud trosnind lemnele în foc, un sentiment care îmi încălzește sufletul.

Soba am găsit-o din auzite, intr-un sat de lângă noi, Pucheni, unde satenii ( acum oameni de afaceri) numai cu asta se ocupă. Construiesc sobe. Au nșpe mii de modele, poti face si la comanda, dar in primăvară, nu când ne-am trezit noi, in toamnă.

Soba ne-a costat în jur de 2500 lei, și mai aveau una la vânzare! (asta in septembrie!).

Dar, problema a intervenit când a trebuit să facem coșul. Mai întâi dilema era unde îl facem, ce fel de coș și cine îl face?

Mai întâi ne-am gândit să căutăm coșari, mă rog, oameni care fac coșuri de ani de zile în sat, nu cei care curăță:) Nici vorbă să găsești. Umbla vorba în sat și la magazin (de acolo îmi iau informațiile) că există un coșar chiar pe strada mea. La telefonul mobil nu răspunde. Na, nu pot să îl condamn. La țară, telefonul mobil e cunoscut mai degrabă ca sticluța de votcă Săniuța.

Am aflat și unde stă, dar nu l-am găsit niciodată acasă. Mă și vedeați strigând la poartă: Nea Costicăăăăă! Ne faci și nouă un coș?! Așa că, am zis că mai bine facem cu o firmă  specializată, deși știam că ne va cere foarte mulți bani.

Poate deloc surpinzător, pentru că suntem în România, nici profesioniști nu reușeam să găsim. Ba nu răspundeau la telefon, ba răspundeau și erau ocupați, ba ziceau că vin și pur și simplu, nu veneau. Într-un final, am găsit o firmă serioasă, zic eu (urmează să vină să monteze coșul, mi-e și frică să mă pronunț înainte).

Mi-a plăcut de băieții care au venit să evalueze situația, pentru că sunt tineri pricepuți, nu meșteri Dorei care se pricep la orice, angajați la negru pe la firme specializate. 

Buun, după ce am rezolvat coșul, trebuie să luam lemne. Precizez că nefiind tocmai în plan soba și pentru că am decis destul de târziu, adică în toamnă, logic că și prețul lemnelor a crescut considerabil. De la 450 de lei, piciorul de lemne, vara, la 580 de lei, în toamnă. Nu pot să vă spun ce mafie a lemnelor e în continuare, chiar și la sate.

Așa că, acum activitatea preferată a soțului este tăiatul lemnelor, (e și mândru de un nou topor), iar activitatea copilului – să se uite la taică-su cum le taie și să le pună în grămăjoară.

În acest weekend târziu de toamnă am ieșit în curte și ne-am bucurat de aerul curat și de ciripitul păsărelelor. El spărgea lemne, eu și D ne uitam. Da știu, pare idilic, dar să știți că așa e.  Și eu și soțul am ajuns la concluzia că pentru noi, mutatul la țară a fost alegerea perfectă.

Mă rog, el susține că orice ar trebui să vrea acest lucru, să vrea să iasă din oraș, poluare și gadgeturi, însă eu cred că suntem unici și fiecare are dreptul la viața lui perfectă, chiar dacă e altfel decât a vecinului.

Further reading

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *