De doi ani am părăsit zarva dar și frumusețea bine ascunsă a Bucureștiului. Ne-am mutat în preajma Paștelui și nu aveam de nici unele. Doar am creat noi amintiri. Ni s-a schimbat mult viața primul an de acomodare.

Am descoperit ce înseamnă să ai vecini buni și să fii un vecin bun, să te ajuți la nevoie, să nu mai ai semafoare în drum spre casă, să respiri aerul curat când te dai jos din mașină, să te bucuri că nu mai pierzi timpul la cumpărături zilnic.

Încet încet mă tot rup de oraș. Ce s-a schimbat și ce am mai învățat după încă un an ?  

• Vederea de la geamurile din toată casa a rămas neschimbată: câmp și aceiași vecini. Asta mă bucură și mă liniștește.

• Mă bucurasem când am plantat o magnolie în fața casei și pomi fructiferi, însă cei din urmă nu au prins, iar magnolia a căzut pradă cățeilor. Dar nu renunț la magnolia mea. Iar trec pe lângă curțile vecinilor și îmi încolțesc în minte planul de    a-mi mai cumpăra una.
• L-am înscris pe D. la grădinița din sat și sunt foarte fericită de alegere. Am povestit pe larg despre cum a fost prima zi.  Da, se întâmplă să mai fim și pe fugă eu și soțul ca să ajungem la el, însă foarte rar s-a întâmplat să întârziem din cauza drumului aglomerat.
•  M-am întors la muncă anul acesta așa că nu m-am mai bucurat zi de zi de curtea noastră, dar și când prind un petec de timp, aici mă relaxez citind.
• Plimbările de seară sunt mai rare, dar acum vine vara, așa că vom recupera.

___________

Ca în orice relație în care apare o despărțire, timpul vindecă tot. Când m-am mutat fizic din București, mi-a fost greu. Am dus niște lupte interioare și uneori și exterioare, pentru că iubesc orașul cu toate amintirile sale, de când m-am născut, până când am născut.

Dar m-am obișnuit mai ușor decât credeam cu viața înafara orașului meu iubit. Acum, mă bucur de București la fel cum mă bucur de o prăjitură pe care o mănânc mai rar. Bucureștiul nu mai e la o deschidere de fereastră distanță, nu îl mai am mereu la dispoziție.

Pot să mă bucur altfel de oraș, și să îi iubesc străzile fără să mă enerveze traficul

Nu mai conduc în oraș. Las mașina la muncă, la Aurel Vlaicu, și de acolo, hop, în metrou. Și îmi place la nebunie să mă folosesc de timpul petrecut în metrou citind o carte bună, când alții se uită în telefon. Apreciez altfel Bucureștiul. Îl văd cu ochi de turist. Nu mai judec și aleg să merg pe stradă zâmbind pentru că orașul nu mă mai obosește.

Foto credits: Fotografiiprofil.ro

Uneori, când apuc să fur 10 – 15 minute, savurez o cafea de la Florescu la fântâna la Universitate, un loc tare drag care mă încarcă de energie pozitivă și de amintiri. O dată pe lună am treabă în zonă, așa că reușesc să-mi împlinesc acest lux.

___________

Următorul pas anul acesta a fost să renunț la medicul de familie. Deși nu o iubeam nespus, am simțit că o altă parte din viața mea s-a mai despins.. partea cu adolescența/facultate, my 20s. Era medicul care știa de boala mamei, și cumva am simțit că mai rup o legatură cu amintirea ei.

Acum urmează buletinul de Ilfov. Probabil în articolul de anul viitor.

În loc de concluzie, vă întreb: Ați văzut vreodată orașul vostru prin ochii unui turist? Și mă adresez și vouă, celor care ați părăsit un oraș, pentru un loc mai retras: Ce vă lipsește din zarva orașului?