Este blogul un job? Interviu cu Miruna Ioani

Știți fraza aia: dacă aș avea un ban pentru fiecare dată când am auzit asta..aș fi bogată. Cam așa și eu în privința meseriei de blogger.

De când am început să iau mai în serios treaba asta, asta să mă conving că nu scriu doar pentru mine, căci altfel aș fi scris de mână într-un jurnal, frumos, mă tot întreb de ce lumea nu depășește niște stereotipuri. Când aud fraza: Și, faci bani din blog, nu? simt cum se zburlește părul pe mine și o ia la fugă. Și dacă aș face nu văd unde e problema, câtă vreme ai o etică morală. Adică nu scrii decât despre ceea ce crezi, și despre produse pe care într-adevăr le recomanzi. Ceea ce vă asigur că veți găsi la mine.

Din fericire, am descoperit că sunt mulți bloggeri care gândesc ca mine și pentru care SEO, reach-ul, și plătile către FB nu sunt atât de importante. Scrisul din inimă face tot. Să știi că poți face tu o schimbare, că atingi destinul unui om cu o informație, de orice fel. Că poate ai fost cuiva alături prin cuvintele tale cândva. Este cea mai mare satisfacție.

De Miruna Ioani tot auzeam pe la diverse mame, prin grupuri despre blogul ei Si blondele gandesc.

Am văzut-o prima oară la Social Media for Parents anul acesta, un eveniment pentru părinți bloggeri. Era moderator la o dezbatere și mi-a plăcut mult calmul ei și mai ales întrebările pe care le punea invitaților. Sincer, credeam că e jurnalist.

Apoi am dat o căutare pe Google și mare mi-a fost mirarea când am aflat că este medic stomatolog de profesie. Și da, profesează. Bine, acum crește un copilaș, însă își iubește profesia și abia așteaptă să se întoarcă în cabinet. Dar iubește să și scrie, și asta se vede. Este sinceră cu ea, și cu cititorii ei, este empatică și nu are pretenții de scriitoare. Ah, și mai e și ardeleancă (ceea ce e de bine.)

Am cunoscut-o apoi pe la evenimente, după ce am intrat și eu prin lumea asta mare a bloggerilor și pot spune că este așa cum am sperat: veselă, caldă, deschisă și vorbăreață:) Într-o zi, când eram la radio, am găsit o știre despre un proiect de lege a alaptatului în public și am descoperit că ea a fost cea care a pornit totul. Mi s-a părut WOW. Un om care nu are treabă cu jurnalismul să-și rupă din timp ca să scrie o petiție, să o viralizeze și mai ales, să ajungă la un parlamentar ca să o facă proiect de lege.

Miruna scrie mult, zilnic și deloc plictisitor. De fapt, articolele ei sunt printre puținele care nu mă agasează când le primesc aproape zilnic în mail, pentru că știu că mereu are ceva mișto de zis, pe stilul ei. Chiar le aștept. Ceea ce e mare lucru, într-o piață deja saturată de bloguri, în care vrem cu toții să spunem ceva, însă poate nu totul vă interesează pe voi, cititorii.

Din nou, m-a surpins când am descoperit multe lucruri interesante despre cum a pornit Miruna blogul acum vreo 10 ani, când nu exista această modă. Nu credeam că are așa o vechime:) În 2007, blogul chiar era ca un jurnal intim pe care îl citeau alții și ea a avut curaj să-și deschidă inima. Cel puțin pentru ea, așa a început totul.

De exemplu, în 2007, semna articolele Copila Blondă și scria mult despre ea, despre sentimentele pe care le simtea, și despre cel care avea să îi devină soț. Cum s-au cunoscut, cum a cucerit-o. Între timp a locuit și în Londra câțiva ani, dar s-a întors.

Dacă vreți să o cunoașteți și altfel pe Miruna Ioani, iată:

Miruna a apărut pe blog doar anul trecut, mi s-a părut că e următorul nivel de maturitate. Nu mai poți fi copilă când tu însăți ai un copil.

Să facem cunoştinţă, poate sunt oameni care nu au auzit de blogul tău.. Si blondele gandesc. Deci, Miruna Ioani – medic stomatolog şi blogger. Cum se pupă cele două joburi? Si chiar aşa, simti blogul ca fiind un job?

Servus, (n.m, v-am zis că e ardeleancă, nu?). Băiețelul meu face 2 ani abia la anul, deci mai stau cu el o vreme și fac pe blogger-ul, deși sunt dentist. Cele două se împacă foarte bine, și școala a fost super interesantă când am privit-o și cu alți ochi, când am scris-o și în alte cuvinte. Blogul nu e un job pentru mine, niciodată nu a fost. Știi, unor oameni le place să citească, altora să se uite la filme. Mie îmi place să scriu pe blog.

Îţi mai aminteşti primul articol? Ti-a fost greu să îţi deschizi sufletul în faţa cititorilor, oameni necunoscuţi? Cât poţi da din viaţa ta, publicului cititor?

Primul articol a fost un copy/paste din word. Eu scriam încă de dinainte de a-mi face blogul. Am dat publish neștiind ce altceva să scriu în acel moment. Voiam să am și eu niște articole pe blog. Cred că am publicat vreo 3 în prima zi, după care am făcut o pauză. Nu știam prea bine ce e ăla un blog.

Nu m-am gândit prea mult la ce scriu. Cuvintele ieșeau din mine. Nu mă așteptam să apară oameni care să chiar citească literele de acolo. Poți da mult din viața ta publicului cititor. Totul e să fii puternic, fiindcă uneori se întoarce ca un bumerang împotriva ta. Dar și publicul iartă, asta e ceva minunat când ai blog.

Și, faci bani din blog?

Deşi nu ai o meserie cu inclinaţii către scris sau comunicare, articolele tale sunt scrise foarte natural, fără pretenții, şi aşa ai şi cucerit miile de like-uri. Cum crezi că ai reuşit să te faci văzută în online şi auzită?

Habar n-am, nu am avut o strategie. Îți dai seama, când mi-am făcut blog, nici nu știam exact ce înseamnă aia, lumea râdea de mine ani mulți, la rând. Întrebarea primă era: Și, faci bani din asta? De parcă în asta se măsoară bucuria pe care ți-o aduce ceva. Nu am făcut bani foarte multă vreme, dar îmi găsisem, în sfârșit, o pasiune! Am trecut prin generală și liceu crezând că sunt omul-fără-talente, că nu sunt bună de nimic, nu aveam niciun hobby în afară de a mă spăla pe dinți. Așa că, am scris… Fiindcă asta-mi place mie. Altceva nu știu să spun că am făcut.

Și totuși ai și iniţiat si o petitie pentru a sustine alaptatul in public, care a devenit proiect de lege. De ce ai facut-o şi credeai că o să reuşeşti să strângi 10.000 de semnaturi ?

Petiția am făcut-o fiindcă mi s-a părut o alternativă mai bună pentru acest scop decât un protest în stradă, cu sânii pe afară. Și, uite, că am avut dreptate. Să vedem ce va fi mai departe.

Te-ai imprietenit ușor cu alți bloggeri sau e invidie în acest domeniu?

Da, mi-am făcut prieteni noi, să știi. Ăsta e lucru mare la o vârstă matură, cam după ce ai terminat școala, ca să zic. Or fi și invidii, dar sunt de părere că nu merită să le dedicăm nici măcar un rând întreg pe bloguri.

Când ai început să te conectezi cu cititorii? Când au venit pe blogul tău?

Primul om care a comentat vreodată semna cu Aikisan. Habar nu am cine este, nu l-am cunoscut niciodată, nu știu cum m-a găsit. O vreme erau 2 cititori pe blog, el și mama. Apoi, mai târziu am început să ne cunoaștem. La început ne citeam blogurile între noi, eram o gașcă de oameni. Mulți dintre cei de atunci sunt nume mari acum.

Blogul e dragostea care m-a ținut cel mai mult

Ai vrut vreodată să renunți la blog?

Mi-am făcut blogul în toamna lui 2007. Iar vara care a urmat am petrecut-o aproape în totalitate pe internet. Țin minte că mă trezeam și, în drum spre fereastră, apăsam butonul să pornesc laptop-ul. Tata-mi zicea că o să mor într-o zi, fiindcă o să uit și să beau apă. Realmente doar asta făceam: blog. Chiar și chestii mai tehnice. Între timp am acceptat că nu mă pricep și am pe cineva care se ocupă de partea asta. Un singur cineva.

Nu am vrut niciodată să renunț, mereu am spus că blogul e dragostea care m-a ținut cel mai mult. Asta e încă adevărat. A fost o perioadă când eram în Anglia, lucram full time și eram cocoșată de muncă și de dor, nu mai puteam nici să vorbesc seara când ajungeam acasă. Apăi să mai scriu! Atunci am crezut că asta a fost, nu știam dacă voi relua activitatea vreodată. Și scrisul e un exercițiu important, doamna Inspirație nu vine întotdeauna când o chemi. Se arată la comandă doar celor inițiați, celor cu vibrație înaltă. Iar asta se câștigă prin citit, prin suflet bun și scris regulat. În fine, când m-am mutat în România, s-a reaprins scânteia și pofta de scris și de multe altele. Acasă, simt că am înviat!

Ai fost plecată în Londra şi ai locuit acolo o vreme. Cât timp şi ce te-a făcut să te întorci? Îţi era dor de ceva ?

Nu am locuit de fapt niciodată în Londra, însă am fost aproape 5 ani în Marea Britanie. M-am dus după iubitul meu de atunci, soțul meu de acum. Ne-am întors acasă, deși eram mulțumiți acolo, simțeam că există ceva mai grozav de ”mulțumiți”. Și am decis să pornim împotriva curentului, să facem o mutare curajoasă: revenirea în țară. Am avut noroc că am simțit amândoi la fel, că ne-a plăcut Regina la fel de puțin. Deși suntem recunoscători pentru felul în care ne-a primit și tot ce ne-a oferit la momentul ăla.

Impreună cu mai multe fete (Cristina Andone, Ioana Chicet-Macoveiciuc, Adela Dan, Raluca Feher, Andra Nistor, Melinda de Ross, Dana Săvuică,Victoria Serman,) ai scris şi o carte despre Cum e să fii fată.. Chiar aşa cum e? (povesteste-le băietilor, ca noi fetele stim deja.. ) E mai bine să fii fată sau băiat in România?

Păi, citiți cartea 😉 Textele sunt profund diferite. Unele sunt profunde, altele te fac să râzi, să plângi, cred că fiecare o să găsească ceva pe placul său în carte. Pentru mine a fost un moment de WOW să primesc o asemenea invitație de a scrie într-o carte, alături de scriitoare adevărate. Eu nu sunt scriitoare, eu sunt dentist și niciodată nu o să pretind altceva. Cu atât mai mare onoarea.