La finalul unei săptămâni de tabără urbană Dicție.ro, în care am fost de partea cealaltă, nu a părintelui care își lasă copilul ci a celui care stă cu copiii și îi învață lucruri, vreau să vă povestesc cum am simțit eu experiența și mai ales ce am observat că îi unește pe copiii din ziua de azi și mai ales, la ce să fim atenți noi, ca părinți.
De obicei, ca părinte te întrebi oare cum se comportă copilul la școală, cum își face prieteni, este sau nu retras, știe să răspundă la întrebări, înțelege ce i se predă?
…așa că săptămâna aceasta în care am predat unui grup de copii de vârste diferite mi-a dat ocazia să observ totul din altă perspectivă. A celui care stă în fața elevilor, le explică cu răbdare, care trebuie să îi liniștească să nu alerge sau să facă cine știe ce prostii. Copiii așa sunt, să avem așteptarea că vor sta lipiți în bancă, mai ales la o tabără, și nu la școală în bănci, e total nerealist. Așa că nu am avut aceste așteptări.
Cum sunt de fapt copiii noștri în alt mediu
- prietenoși – se împrietenesc unii cu alții imediat, indiferent de vârstă
- curioși să afle lucruri – întreabă 5 lucruri pe minut
- vorbăreți, ar vorbi și povesti non stop despre orice fac
- citesc mai mult decât eu credeam, vă spun sincer. Mi-au povestit cărți și povești citite de ei.
- nu au răbdare, de vină aici cred că e youtube-ul care a amplificat problema deja existentă de când lumea..copiii și răbdarea. Faptul că se uită la clipuri pe fast forward
- nu stau locului, nu au stare cum zicea bunica.
- nu sunt atenți la ce explici (mai am două exemplare acasă, not a big surprise)
- vor să știe ce urmează, când urmează, și dacă la 7-8 ani e firesc, deja peste 14 ani cred că e un semn de întrebare de ridicat legat de capacitatea de răbadre și concentrare.
De obicei, eu sunt mama care și-a lăsat copiii plângând cu lacrimi de crocodil la grădiniță sau afterschool, supărați pentru că nu vor să stea departe de mine. Acum, am simțit cum e și ca profesor, să vezi îngrijorarea unei mame care nu poate pleca până când copilul nu se simte în largul lui. Mă bucur că am reușit să mă împrietensc cu acești copii, să le câștig încrederea și mi-am dat seama cât de mult contează factorul emotional. Nefiind copilul meu nu mai aveam această presiunecă trebuie să las copilul și trebuie să nu plângă. Nu, am acceptat că unii copii se despart greu de mame și i-am luat încetul cu încetul, le-am dat spațiu.
Asta fac mereu la Școala de dictie.
Sincer, cu D. am vrut să vorbească corect pe la 3 ani, nu știu ce o fi fost în capul meu atunci că o să rămână copilul cu greșeli de vorbire. Firește că nu a fost așa, dar acum, la 7 ani jumătate nu citește extraordinar, dar depune eforturi, și are un vocabular bogat. (O zice învățătoarea, nu eu).
Poate nu realizăm uneori dar este atât de important ca noi, adulții să îi corectăm pe copii când greșesc. Acum pe micul Blond nu îl corectez des când vorbește sâsâit și peltic pentru că mi-e tare tare drag, și știu că cel puțin planificat, nu vom mai auzi vorbit de bebeluș în casă. Și vreau acum să profit cât pot de mult de mult de cum stâlcește cuvintele.
Ce au învățat copiii la Tabăra Urbană Dicție.ro
- Să își stăpânească emoțiile la microfon și în fața camerei (până la urmă mulți se filmează deja pentru youtube)
- Să lucreze în echipă
- Să aștepte rândul său la vorbit și citit
- Să citească cu intonație și să sublinieze cuvinte cheie
- Să citească de pe prompter
- Să improvizeze
- Să se acomodeze cu vocea lor și să o accepte
- Să recunoască sunete stând cu ochii închiși
- Să vorbească corect gramatical și fluent
- Să își spună opinia pe un subiect și să argumenteze
Tabăra Urbană Dicție continuă în această vară, și la început de iulie. Aici găsiți detalii, iar pe Facebook și Instagram. Găsiți și un video acolo, ca să vedeți exact cum a fost experiența.
Leave a Reply