O petiție inițiată de o învățătoare de la Școala Gimnazială Ion Creangă din Bacău a strârnit controverse, a împărțit Facebook-ul în 2 tabere. Ea cere ca elevii să nu mai primească premii pentru că cei care nu primesc suferă și pleacă plângând de la festivitate.

Pe de-o parte, la prima vedere, argumentul potrivit căruia elevii sunt traumatizați pentru că ei sunt sunt lăudați pare exagerat.  Așa cum nu e corect să îi lăsăm să sufere pe cei care nu primesc laude deși muncesc poate la fel de mult, de ce să îi privăm de merite pe care care primesc premii? De ce să nu privim partea plină a paharului? De ce să nu le dăm copiilor aprecierea pe care o merită? Care ar mai fi diferența atunci între copii? Firește, tindem spre individualism în educație, vrem să ne desprindem de spiritul de turmă, vrem să vedem unicitatea fiecărui elev, dar cum am putea face asta dacă nu apreciem valorile?

Da, e dificil probabil să ai media 9, 97 și să nu iei nici un premiu pentru că alții au luat 10 pe linie, dar până la urmă contează ceea ce părinții și profesorii le transmit copiilor despre valoarea notelor. Dacă le explicăm copiilor că notele nu sunt importante,  iarăși e cu dus și întors: poate nu mai vor să învețe deloc. Aici intervine măiestria unui profesor și mai ales adaptabilitatea. Să îl facă pe elev curios să vrea să știe lucruri, nu să le tocească. DIn fericire avem profesori care fac asta.

Apoi, unde faci diferențierea între copii fără note sau un sistem? Există admiteri și teste cu acest scop, altfel nu poți avansa la o facultate sau liceu. Chiar și pe baza unui dosar, niste aptitudini sau note trebuie să facă o diferență undeva.

Pe de altă parte, pot înțelege și linia emoțională greu de dus pentru unii copii care își doresc și ei premiu, dar ne place sau nu: în viață trebuie să te obișnuiești și cu situații emoționale, greu de dus, să le accepți și să treci peste ele. Din nou, atitudinea părinților și a profesorilor contează: dacă îi transmiți copilului că viața lui depinde de admiterea la liceu și că Bacul este examenul vieții și nu trebuie să îl pice sau să îl ia cu note de 7, atunci vor fi setate repere și standarde imposibile sau greu de realizat.

Elevii nu ar trebui să fie în competiție unul cu altul ci fiecare cu sine. Da sună tare bine, dar sistemul nostru de educație mai are mult până să ceară asta de la elev. Așa că acest argument al învățătoarei îl accept.

Anul acesta învățătoarea lui D. a dat diplome tuturor copiilor pentru merite și străduință în acest an școlar, și am apreciat acest lucru. I-a tratat pe toți egal. Dar în plus, a primit și o diplomă de cititor, alții au luat pentru alte merite doar de ei știute. Și D. s-a simțit tare mândru, dar în nici un caz nu a fost plin de el. Au fost colegi care s-au supărat că nu au primit și ei, și nu pot spune cu certitudine dacă asta îi va ambiționa mai mult sau nu să citească, dar parcă nici o traumă nu aș numi-o.

Cred că putem evolua frumos, încet, chiar și tinând cont unii de alții și de emoțiile celor din jur, poate găsim o cale de mijloc, cum a găsit învățătoarea lui D. Și ce ar fi ca noi părinții să nu mai punem accent pe note? Probabil ar fi mult mai simplu să facem asta dacă și sitsemul ne-ar ajuta și ar găsi o altă modalitate de a impulsiona fiecare elev să strălucească într-o direcție, nu la toate materiile.

Să vă zic că nu îmi plăcea să citesc nici în liceu? Deloc? There, I said it!

Ps: Mâine începe Evaluarea Națională. Părinți, fiți calmi și mândri de copiii voștri indiferent de ce rezultate iau. Nu sunt definitorii  pentru viața lor. Aduceți-vă aminte de momentele examenelor voastre și fiți acolo pentru ei.