În ultimii ani cărți ale scriitorilor din lumea arabă sunt traduse tot mai mult și în limba română, ceea ce ne oferă nouă posibilitatea de a vedea în lumea lor, cu tradiții atât de diferite de neînțeles, unde drepturile femeilor aproape nu există, unde viața politică este un regim totalitar din care ieși cu greu. Prin cărți scrise de autori care trăiesc sau au trăit în acele momente dificile putem și noi să le cunoaște o frântură din lume, să o înțelegem sau măcar să încercăm.

Marjan Kamali, scriitoare iraniano-americană a acceptat un interviu pentru blogul Alexisme.ro. Mai jos puteți citi interviul integral, chiar dacă nu ați citit cărțile. N-am niciun dubiu că nu vă va convinge să cumpărați cărțile, iar dacă le-ai citit, cu atât mai mult veți savura răspunsurile ei legate de personaje.

În România, Marjan Kamali are două cărți traduse: Librăria din Teheran și Leoaicele din Teheran, la Editura Univers. Ambele vorbesc despre curajul femeilor din Iran, despre situația politică din perioade diferite, anii 60 sau 80 – ajungând în ziua de azi și integrând în povești cazuri reale de femei ucise pentru că nu purtau hijab.

Ambele cărți traduse la noi de Editura Univers (aici recenzia mea pentru Librăria din Teheran și aici pentru Leoaicele din Teheran) au personaje construite pe oameni dragi din viața scriitoarei: Baba (Librăria din Teheran), tatăl cu viziuni progresiste ce avea două fete pe care a vrut să le trimită în SUA ca să învețe pentru că „odată ce ai o diplomă, nimeni nu ți-o ia”, este bazat pe bunicul autoarei, „care avea, de asemenea, opinii foarte progresiste cu privire la drepturile femeilor”, povestește Marjan Kamali.

Marjan Kamali urmărește personajele sale toată viața în fiecare carte ceea ce îți dă un sentiment de liniște, atunci când vezi cum se dezvoltă.

Iar despre Leoaicele din Teheran, autoarea povestește că în timpul războiului dintre Iran și Irak din anii 1980, a petrecut multe nopți în subsol, în timp ce bombele cădeau afară. „De fiecare dată când mă întorceam la etaj, eram profund conștientă de șansa care mi-a fost dată de a trăi. Și când familia mea a părăsit Teheranul – în grabă, cu ceainicul încă pe aragaz, fără să-mi iau rămas bun de la cea mai bună prietenă a mea, am avut același sentiment de a fi cea care a scăpat. După un timp, am pierdut legătura. Când am reluat legătura prin intermediul rețelelor de socializare, zeci de ani mai târziu, a fost minunat! În timpul pandemiei, când i-am văzut postările pe Instagram, o avalanșă de amintiri a revenit și a declanșat fundația emoțională a romanului „Leoaicele din Teheran”.

Despre Marjan Kamali:

Romanele sale au fost publicate în peste 20 de limbi și este bursieră NEA Literature Fellow.

Kamali s-a născut în Turcia din părinți iranieni. S-a mutat în Iran, unde a locuit câțiva ani, apoi în Hamburg, Germania, unde a început școala. Ulterior, a locuit din nou în Kenya și Iran înainte de a se stabili în SUA în 1982.

Kamali a obținut o diplomă de licență în literatură engleză de la Universitatea din California, Berkeley, un MBA de la Universitatea Columbia și un MFA de la Universitatea din New York.

Primul ei roman, Together Tea, a fost publicat în 2013, al doilea ei roman, Librăria din Teheran (The Stationary Shop), a fost publicat în 2019 și a devenit un bestseller național și internațional. Al treilea ei roman, Leoaicele din Teheran, (The Lion Women of Tehran), a fost lansat la 2 iulie 2024.

Interviul integral acordat de Marjan Kamali pentru Alexisme.ro:

Alexisme.ro: Știu că circumstanțele politice v-au forțat să părăsiți Iranul când erați copil și, de asemenea, a trebuit să lăsați în urmă cea mai bună prietenă. Câți ani aveați când s-au întâmplat toate acestea? Ați mai reluat vreodată legătura pe rețelele sociale?

Marjan Kamali: Am locuit în Iran doar între 2 și 5 ani și din nou între 9 și 10 ani și jumătate. Dar acest al doilea segment a fost în timpul unei perioade foarte importante din istoria Iranului: imediat după revoluția din 1979 și la începutul războiului. În acele zile dificile, am găsit o mare alinare în timpul petrecut cu cea mai bună prietenă a mea. Ne jucam împreună în fiecare zi, ne făceam temele împreună și ne împărtășeam visele despre ceea ce urma să devenim când eram mari. Dar am împărtășit și temerile care apar când crești în timpul unui război și când ești tânără într-un stat autocratic religios. În timpul războiului dintre Iran și Irak din anii 1980, am petrecut multe nopți în subsol, în timp ce bombele cădeau afară. De fiecare dată când mă întorceam la etaj, eram profund conștientă de șansa care mi-a fost dată de a trăi. Și când familia mea a părăsit Teheranul – în grabă, cu ceainicul încă pe aragaz, fără să-mi iau rămas bun de la cea mai bună prietenă a mea, am avut același sentiment de a fi cea care a scăpat. La vârsta de zece ani, am ajuns în New York City, iar cea mai bună prietenă a mea era încă în Iran. Știam că trebuie să trăiesc de două ori mai greu pentru amândouă. Timp de câțiva ani, eu și prietena mea am făcut schimb de scrisori. Dar, după un timp, am pierdut legătura. Când am reluat legătura prin intermediul rețelelor de socializare, zeci de ani mai târziu, a fost minunat! În timpul pandemiei, când i-am văzut postările pe Instagram, o avalanșă de amintiri a revenit și a declanșat fundația emoțională a romanului „Leoaicele din Teheran”.

Alexisme.ro: În carte sunt două personaje principale, două fete: Homa și Ellie, iar până la sfârșitul cărții facem cunoștință și cu alte două generații de femei iraniene.

Homa este foarte îndrăzneață și spune ce gândește, Ellie – tânjește după dragostea tatălui ei și după o familie întreagă. Povestea le urmărește creșterea de la o vârstă fragedă până la bătrânețe, dar în multe momente viețile lor au căi diferite. De ce ați ales titlul Leoaicele din Teheran? Ce reprezintă? 

Marjan Kamali, autoare:  Expresia „femei leoaice” este tradusă din expresia persană „shir zan”, care descrie femeile care sunt feroce, curajoase, de neoprit și care nu acceptă „prostiile” nimănui. Homa este chintesența femeii leoaice, deoarece este o activistă și o idealistă care luptă pentru dreptate. Mama lui Ellie este, de asemenea, un fel de femeie leu, deoarece încearcă să facă o viață mai bună pentru fiica ei și să o protejeze. Cred că și Ellie este o femeie leoaică, mai ales pe măsură ce crește și ajunge la maturitate, dar nu este genul care să se lupte pe stradă. Dar uneori este nevoie de o cantitate extraordinară de curaj pentru a trăi o viață obișnuită. Ellie vrea să fie soție și mamă și trebuie să persevereze în felul ei în timp ce viața îi oferă daruri și pierderi.

Alexisme.ro: Pe coperta cărții din România apar două fete. E diferită de coperta originală. Care dintre ele credeți că este Homa și care este Ellie, dacă ar fi să ne imaginăm? 

Marjan Kamali, autoare: Cred că fata din stânga cu părul lung și creț este Homa, iar fata din dreapta cu împletituri este Ellie. În carte, Homa are părul creț și Ellie are împletituri, așa că merge perfect. Îmi place coperta românească!

Alexisme.ro: În carte folosiți o mulțime de cuvinte în limba persană iar apoi le traduceți. De ce această tehnică? Pot să vă spun efectul pe care l-a avut pentru mine. M-a făcut să vreau să fiu acolo, în imagine, în acel moment, pentru a înțelege pe deplin tradițiile. 

Marjan Kamali, autoare: A fost important pentru mine să folosesc cuvinte persane pentru că există anumite sentimente sau fraze care sunt atât de perfecte în persană – am vrut să captez acea esență. Totuși, le traduc, așa cum ați spus. Am vrut să fiu atentă să nu folosesc prea mult cuvintele străine pentru că nu am vrut să copleșesc cititorul. Mă bucur să aud că utilizarea acestor cuvinte v-a făcut să vă simțiți mai mult în acel moment și ca și cum ați fi fost chiar acolo!

Alexisme.ro: De care dintre personaje vă simțiți cea mai apropiată? De ce?

Marjan Kamali, autoare: Aceasta este o întrebare atât de interesantă! Adevărul este că simt că atât Homa, cât și Ellie sunt o parte din mine. Sunt zile în care mă simt foarte asemănătoare cu Ellie și mă îndoiesc de mine și sufăr de nesiguranță. Dar sunt și alte zile în care mă simt ca o adevărată Homa și simt adrenalina curgându-mi prin vene și sunt deschisă și curajoasă. Cred că majoritatea femeilor au un pic din Ellie în ele și un pic din Homa. Noi suntem amândouă.

Alexisme.ro: Cât timp a durat să scrieți cartea? 

Marjan Kamali, autoare: Am început să o scriu în 2020, în timpul blocajului pandemic. Am scris pentru restul anilor 2020, 2021, 2022 și 2023. Mi-a luat aproximativ patru ani să scriu cartea.

Alexisme.ro: În 2019 a avut loc incidentul teribil din Iran cu Mahsa Jina Amini, care a fost ucisă de poliția morală. A influențat incidentul finalul cărții? 

Marjan Kamali, autoare: Eram mai mult de jumătate din poveste când o tânără din Iran pe nume Mahsa Jina Amini a fost arestată pentru hijab necorespunzător și ucisă în septembrie 2022. La fel ca mulți iranieni din diaspora, am urmărit cu speranță și durere în suflet cum femei și fete au ieșit în stradă pentru că s-au săturat ca viața lor să fie controlată de bărbați fundamentaliști. Curajul acestor femei a fost uluitor. Am știut că trebuie să le onorez. Finalul cărții a fost cu siguranță influențat de acele evenimente reale. Puterea ficțiunii este că ne ajută nu doar să vedem ce s-a întâmplat în geopolitică, ci și să înțelegem ce s-a simțit.

Alexisme.ro: Ambele cărți „Librăria din Teheran” și „Leoaicele din Teheran” vorbesc despre fetele iraniene care pleacă în America și subliniați diferențele culturale tradiționale, dar și faptul că se pot adapta. „Librăria din Teheran” – această carte nu este doar despre povestea de dragoste dintre doi tineri, ci și despre importanța educației femeilor iraniene. Baba, tatăl fetei, are o gândire foarte progresistă și dorește să aibă fete educate pentru că „odată ce ai o diplomă, nimeni nu ți-o ia”. Au legătură aceste povești? 

Marjan Kamali, autoare: Cele două cărți au multe în comun, deoarece ambele se petrec în Iran și în SUA și ambele au personaje principale care încep în Iran și apoi imigrează în Statele Unite. Totuși, poveștile nu sunt chiar legate între ele – ele sunt independente. Personajul Baba din The Library of Tehran își dorește foarte mult ca fiicele sale să fie educate. Este un fel de feminist. El se bazează în mare măsură pe bunicul meu, care avea, de asemenea, opinii foarte progresiste cu privire la drepturile femeilor.

Alexisme.ro: Ce vă lipsește cel mai mult în Iran din copilăria dumneavoastră? 

Marjan Kamali, autoare: Mi-e dor să fiu în preajma familiei extinse. Mi-e dor să fiu într-o comunitate în care rudele mele locuiau în apropiere și îmi puteam vedea bunicii și mătușile și unchii și verii. Revoluția din 1979 a dus la multe pierderi. Dar una dintre cele mai dureroase pierderi pentru iranieni este faptul că în diaspora suntem acum împrăștiați în întreaga lume. Am fost separați de familiile noastre extinse și uneori de familiile noastre în general. 

Alexisme.ro: Femeile iraniene au o viață foarte grea în acest moment, pot fi promise în căsătorie încă de la vârsta de 9 ani, trebuie să iasă din casă doar purtând hijab-ul, nu pot fi judecătoare (așa cum dorea personajul Homa) sau să studieze alte domenii. Atrag personajele din cărțile dumneavostră atenția asupra acestor probleme? Este aceasta principala ta dorință/obiectiv? 

Marjan Kamali, autoare: Cu siguranță îmi doresc să atrag atenția asupra situației dificile a femeilor iraniene prin cărțile mele. Există atât de multe probleme în această lume, cu atât de multe lucruri dificile care se întâmplă în același timp. Este greu să fii atent la tot ce apare la știri. Dar prin citirea cărților mele, sper ca cititorii să vadă vitalitatea, curajul și complexitatea acestor femei iraniene. Sper să vadă că, în cele din urmă, toate inimile noastre sunt una. Și sper ca, experimentând ceea ce li se întâmplă acestor femei, cititorii să știe că dragostea depășește întotdeauna pierderea.

Alexisme.ro: Sunt ambele cărți sunt despre drepturile femeilor în Iran? Pot ele lupta singure acum, se pot apăra?

Marjan Kamali, autoare: Da, ambele cărți sunt despre femeile din Iran și, prin definiție, atunci despre drepturile femeilor din Iran. Primul meu roman, Together Tea, este, de asemenea, despre femeile iraniene. Sper ca aceste personaje să rămână vii în mintea cititorilor și ca, în cele din urmă, să avem o situație în care femeile din Iran să-și recâștige drepturile pe care le-au pierdut.

Alexisme.ro: Știu că în curând vom vedea un film numit Librăria din Teheran. Când va fi gata, dacă știți? Va fi și un film despre Leoaicele din Teheran?

Marjan Kamali, autoare: Se lucrează la o adaptare pentru ecran a Bibliotecii din Teheran, dar nimic nu este definitiv încă. Sper să se concretizeze în curând și să fie adaptat pe ecran și Femeile din Teheran. Să sperăm că minunații cititori din România pot continua să citească cărțile și să vadă viitoarele adaptări pe ecran!