Ora de educație rutieră în școli – Patrula școlară, reintrodusă în unele județe

0 Comments

Copiii noștri încep să învețe la școală despre cum să fie în siguranță ca pietoni, bicicliști, trotiniști, și chiar ca viitori șoferi, în cazul liceenilor care abia așteaptă să primească carnetul de șofer când fac 18 ani. Este încă multă nevoie de educație rutieră. Avem o șansă mare să îi învățăm de mici pe copii, încă de la grădiniță, prin programe ale ONG-urilor, cum este cel al Asociației E.D.I.T, ce înseamnă să respecți regulile de circulație și de ce te țin în siguranță, de ce nu merge și așa, atunci când traversezi strada pe la colț și nu pe trecerea de pietoni.

Putem doar să sperăm că un copil educat îi va atrage atenția părintelui dacă traversează pe roșu sau nu-și pune centura de siguranță iar părintele îl va asculta pe copil.

Patrula școlară, reînființată în câteva județe

”După foarte mulți ani am reușit să spunem revitalizare a patrulei școlare de siguranță rutieră. Astfel, în acest an, în luna septembrie, odată cu începutul anului școlar, am reușit să o revitalizăm, am făcut activități sau primii pași în municipiul București, în județul Sibiu, Vrancea, Buzău, Bacău, Covasna și ne-am propus ca până la sfârșitul anului în funcție bineînțeles și cu condițiile meteo, să dezvoltăm această activitate a patrulei școlare la nivelul întregii țări și să devină un obicei pentru atât pentru poliția rutieră cât și pentru​ unitățile de învățământ”, a spus Bogdan Oproiu, comisar șef de poliție – Direcția Rutieră.

Ce presupune patrula școlară și cum se poate înființa

Patrula școlară înseamnă ca un grup de 4-6 elevi de gimnaziu și un cadru didactic sunt dispuși să ajute zilnic copiii să traverseze strada pe la trecerile de pietoni, cu ajutorul unui polițist.

”Școlile care vor să înființeze acest sistem trebuie să se asigure că au profesori și copii disponibili, că părinții respectivi sunt de acord, iar apoi să depună o solicitare la Inspectoratul de Poliție din județ”, a spus Bogdan Oproiu.

Școli în care elevii au învățat aplicat despre educația rutieră, prim ajutor și supraviețuire în caz de cutremur
  • Programul Ora de Educație Rutieră în școli a ajuns anul trecut în total la 33.600 de elevi și copii de grădiniță din țară. Printre județe: Sibiu, Craiova, Iași, Ploiești, Ilfov, arată bilanțul făcut de Asociația E.D.I.T. Peste 2500 de liceeni au luat parte la workshopuri pe educație rutieră și prima ajutor, susținute de Asociație.
  • În București, mai exact în sectorul 3, informațiile au ajuns direct la 1800 de liceeni și 4500 de copii și elevi de clasele primare.
  • În perioada februarie-martie s-a derulat proiectul ora de educație rutieră în 14 licee din București și Ilfov, cu peste 2000 de elevi. Au aflat și despre condusul defensiv și au experimentat în curtea școlii un accident cu simulatorul de impact la 15 km la oră. Am făcut și eu un experiment cu un simulator și deși viteza e foarte mică, șocul este mare.
  • În sectorul 2, în perioada martie-mai proiectul a ajuns în 23 de licee la 3900 de liceeni de clasele X-XII, care au participat la workshop-uri. Și 34 de grădinițe din acest sector au fost
Sursa: Ora de Educație Rutiera

Asociația E.D.I.T are și un curs prin care formează profesori în educație rutieră și prim ajutor astfel că după ce finalizează cele peste 60 de ore de curs, profesorii știu tehnici de prim ajutor care pot salva vieți. Mai mult, pe parcursul desfășurării proiectului profesorii trebuie să creeze programă și resurse prin care să dovedească că le pot aplica la clasele lor. Abia apoi primesc diploma de absolvire a cursului. Acestea sunt în mare majoritate susținute prin proiecte pe fonduri sau de autorități locale, spune Liviu Zorilă, președintele Asociației.

La ora de dirigenție, sau civică sau oricând crede necesar un profesor, poate vorbi despre siguranța rutieră prin trei ghiduri de educație rutieră (pe diferite nivele de învățământ) puse la dispoziție de Ministerul Educației. Toți profesorii sunt încurajați să le folosească la clasă nu doar diriginții sau învățătorii.

Despre Asociația E.D.IT:

Numele Asociației EDIT vine de la Educație, Dezvoltare și Implicarea Tineretului. Asociația e înființată din 2016.
În cei 7 ani de activitate au realizat programe educaționale (educație rutieră, prim ajutor, educație pentru cutremur, anti bullying sau programe pentru cadre didactice), sport și artă.

Pe aceeași temă:

Further reading

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *