La un an de când a început războiul nu credeam că voi sta de vorbă, față în față cu femei care au fugit cu copiii în miezul nopții de teama bombardamentelor și care azi, și-au construit o viață aici, în România. O viața care deși e mai normală acum, nu le permite să viseze mult, să-și facă planuri pe termen lung.
Touched Romania, care sprijină victime ale violenței domestice și despre care mereu scriu când am ocazia pentru că face o muncă extraordinară, s-a implicat de data aceasta într-un proiect care să ajute femei din Ucraina să se integreze, să-și înțeleagă trauma, să vorbească despre ea și mai ales să o accepte. Programul Self Care and Peer Support a pregătit 40 de femei, refugiate din Ucraina, majoritatea mame, care acum la rândul lor dau mai departe tot ce au învățat despre cum să aibă grijă de ele și de partea lor emoțională, pot ajuta mai departe alte femei refugiate. Alți 62 de refugiati au fost sprijiniți și
consiliati de ele pentru a depăsi situația de criză în care se găseau.
Counterpart International a creat acest curs. Joi seara, pe 23 februarie, a fost ceremonia în care și-au primit diplome de absolvente ale cursului. La eveniment au participat reprezentanți ai Ambasadei SUA si ai Consiliului Național pentru Combatrea Discriminării și ai Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse.
Multe dintre absolvente au venit cu copiii.
Am stat de vorbă cu A., o femeie de 30 și un pic de ani, care acum, după un an se simte că poate respira, după ce și-a luat viața de la capăt aici, în România. A. s-a integrat foarte bine, și-a găsit loc de muncă, și poate să râdă.
Originară din Republica Moldova, A. locuia în Kiev de peste 12 ani. Lucra în Ong-uri, se ocupa de proiecte cu refugiați. Poate asta a ajutat-o cumva să simtă pericolul pentru că a decis împreună cu soțul și fetița de doar 2 luni să plece din Kiev cu o zi înainte să se declanșeze războiul. Au făcut actele copilului, și în acea noapte la 4 dimineața când s-a trezit să hrănească copilașul, a citit mesajele și a văzut că aeroportul din Kiev era bombardat.
“Am un copil care avea atunci două luni și ne-am gândit că o să plecăm pentru orice eventualitate și noi am plecat practic pentru două-trei săptămâni să vedem cum o să fie, că oricum era tensiune și când președintele Statelor Unite spune la fiecare conferință că o să fie război, într-un moment dat începi să creezi. Ne-am gândit să plecăm măcar pentru o perioadă scurtă. Dar cum plec cu copilul așa mic, îmi ziceam. Eu m-am trezit la ora 4:00 să o hrănesc pe cea mică și am citit un Telegram ca aeroporturile sunt bombardate și că a început războiul.
L-am trezit pe soțul meu și am spus că plecăm, că eu am trăit și Maidanul.. Am fost foarte speriată, am luat o parte din bagaje le-am lăsat la rude în Chișinău, nu m-a interesat decât ce era strict necesar, am vrut să plecăm să fim în siguranță. Îmi amintesc că am traversat hotarul în România la 14.00 și atunci am simțit că pot să respir.
Eu am venit direct în București pentru că avem rude aici. Nu prea era spațiu, noi am avut și doi căței mici pe care nu i-am putut lăsa. A venit apoi și tatăl meu și mama mea. Au adus și o prietenă de-a mea cu copii. Soțul a ajutat-o să treacă hotarul.
Drumul a fost lung că am fost cu copilul mic. Ne opream foarte des, dar pe 25 februarie, seară noi deja ne-am dus lângă hotar, am strâns bani de la cunoscuți, prieteni, care au donat. Am sunat la un voluntar la hotar, la Galați și am întrebat de ce au nevoie. A spus nu mâncare, că toți aduc mâncare. Mi-a zis că nu au produse de igienă, scutece, periuțe de dinți, produse pentru femei. Nimeni nu gândește la asta.”
La început i-a fost foarte greu să înțeleagă cum de aici, la 12 ore distanță de Kiev de mers cu mașina, viața era normală, își continua cursul. Oamenii stau în cafenele, iar în Ucraina se bombardează.
Ce ai învățat la curs?
A. a început să lucreze la un ONG pentru a ajuta refugiați. Era modul prin care încă mai rămânea conectată la ceea ce se întâmpla acasă dar era aici, în siguranță. Făcea bine altora dar și ei, cumva.
Cursul făcut de Counterpart International prin sprijinul Touched Romania a ajutat-o mult să își înțeleagă trauma, și apoi să poată ajuta pe altcineva la rândul ei.
“A. a vrut să fac trainingul acesta, am înțeles că am nevoie de ajutor și eu vreau să ajut, dar și să ajut oameni care sunt lângă mine așa cum trebuie, nu cum cred eu că e ok și acest curs ne-a ajutat să lucrăm cu trauma. De exemplu, nu întotdeauna persoana cu traumă înțelege că are traumă și nu trebuie să spui tu că are o traumă, că nu acceptă. Pur și simplu, dacă înțelegi trebuie să fii foarte politicos și așa câte oleacă, câte un pas să le ajuți să dai cu un exemplu, ce faci tu, ce probleme ai avut tu, și prin exemplu tău ei pot să înțeleagă mai bine prin ce trec ei și să recunoască trauma. Apoi, nu trebuie să te bagi acolo unde nu te roagă, nu fiecare problemă trebuie să fie rezolvată, poate cuiva îi este este confortabil să trăiască în situația asta și o să iasă când o să aibă nevoie, că dacă cineva nu cere ajutor, nu trebuie să te bagi cu forța.
Am lucrat și ne-au învățat cum să lucrăm cu trauma copiilor, cum trebuie să comunicăm cu ei, cum să reacționăm la diferite lucruri pe care ei arată. De exemplu copilul strigă nu doar pentru că vrea ceva sau îl doare și poate avea o altă suferință. Au fost mame în grupul în care am făcut acest curs și au învățat cum să își înțeleagă copiii care au apucat să vadă ce a fost acolo. Încă mai sunt mame care vin acum în țară, care mai nevoie de ajutor”.
Te-ai gândit să te întorci vreodată înapoi în Ucraina? Dacă s-ar opri războiul v-ați întoarce?
“Da, m-am gândit…știi, acum nimeni nu știe.. de la început spuneau două-trei săptămâni și se termină, pe urmă două-trei luni, apoi trece vara, mai aștept vine toamna, iarna. Nu știu când o se termine. Practic deja aici eu am o viață. Eu nu știu ce o să fie acum după ce a fost în Ucraina, că eu am trăit în Ucraina când a fost și Maidan și după Maidan deja nu puteam să spun ce planuri am, cum mă văd în cinci ani. Apoi a fost coronavirus și nu puteam să planific nimic, iar acum sunt când a început războiul, nu pot să spun deloc. E mai ușor să trăiesc în prezent.
Casa noastră nu a fost lovită, dar au fost bombardamente în zonă, vecinii ne-au trimis un video și am văzut cum a fost o explozie , o rachetă a nimerit într-un centru comercial, chiar mijlocul lui, un complex rezidențial unde noi am trăit, și asta a fost foarte strașnic. Am realizat întâi când am văzut tancurile care merg lângă acest centru comercial, dar tot e greu de înțeles. Acolo unde umblam în urmă cu câteva zile cu copilul în cărăcior, cu copilul a fost greu să mă gândesc că nu există”.
Cum ai acceptat tu ce se întâmpla?
“Nu înțelegeam faptul că văzând ce se întâmplă acasă, cumva oamenii își continua viața aici? Da, tu înțelegi că oameni trăiesc viața lor, dar în același timp ți se pare că e nedrept și e greu și nu se poate întâmpla.
La curs ne-a explicat că dacă ceva este un declanșator să evităm. De exemplu, să nu citim știri, să nu căutăm informații. Dar eu lucram cu refugiați, eram acolo cu ei, nu putea să nu mă conectez la ce se întâmplă. Atunci ne-a spus că atunci când ajung acasă să fac un ritual, să mă liniștesc, să nu deschid televizorul sau telefonul, să am grijă de mine, de copil, de familie. Zi cu zi să trecem, zi cu zi, să găsești ceva ce face fericit chiar pe tine, că așa e și nu poate să înțeleagă persoana care nu a trecut peste asta.
Eu credeam că înțeleg trauma până să se întâmple asta, dar înțelegi numai când tu treci prin asta și sper că nimeni nu o să-i tracă prin asta. Eu sper că războiul nu o să vină mai departe, dar cred că 90% oameni din Ucraina care stau aici în România, le e teamă că poate războiul se vină și aici. Oameni care stau în Polonia au aceeași teamă că război o să vină acolo și asta e foarte stresant. Să trăiești totdeauna cu teamă că ceva poate se întâmplă și tu nu poți să trăiești viața ta din cauza asta”.
_________
Despre trainingul Counterpart International
Trainingul a fost conceput de un grup de patru traineri din SUA specializati pe traumă, la randul lor refugiate.
Trainingul a inclus sesiuni de ascultare activa, bounderies, comunicare, trauma informed approach, grija de sine, consiliere si ajutor pentru cei care au nevoie.
Recrutarea participantelor s-a facut atat prin intermediul retelelor de comunicare dintre refugiati cat si in centrele colective din Bucuresti.
Leave a Reply