Copiii noștri nu stau afară la joacă cât stăteam noi, cu orele în fața blocului jucând Flori, fete și băieți, Țară țară vrem ostași, sau doar plimbându-se, vorbind între ei, față în față, fără să fie cu ochii în ecrane.
Oare de ce nu mai au prieteni în blocul în care locuiesc? Pe stradă? În cartier măcar? Nu pot vorbi din experiență pentru că noi nu mai stăm la oraș și viața e complet diferită aici la sat și în ceea ce privește prietenii. Deși ar putea să nu fie. La sat, copiii încă bat mingea în fața porții, dar stau și cu telefonul în mână, nesupravegheați.
Dacă i-aș da copilului telefon la 9 ani sau acces la whatsapp-ul meu cu siguranță că ar vorbi cu colegi sau prieteni toată ziua pe telefon. Doar că eu aleg să nu fac asta pentru că încă mai cred în puterea jocului liber. Sigur, că am curte și lucrez de acasă iar copiii se duc unul la altul și se joacă din când în când. Știu că am acest avantaj. Dar totuși, la oraș cum o fi? De ce copiii nu mai au prieteni în apropiere?
Pot doar să speculez. În ziua de azi, copiii nu mai merg la școala de cartier, ci la școala aia bună despre care știe toată lumea, chiar dacă e în alt sector. Copiii sunt rupți de comunitatea de cartier, de vecini. Copii veniți din toate colțurile orașului, cum ar putea să se vadă la joacă afară după ore? Nu mai zic că majoritatea copiilor nu merg acasă după ce termină școala, ci la after school, unde stau cu alți copii pe care nu îi cunosc, dar cu care totuși se vor obișnui și acolo se pot și juca împreună. Ar putea fi un lucru bun totuși în lumea exterioară și atât de necesară: să aibă prieteni cu care să se joace.
Oare am putea noi părinții să îi ajutăm cumva să își mențină prieteniile? Eu cred că da. Accesul, fie el și limitat la telefon, dăunează acestei libertăți a jocului. Și mai e ceva. Noi părinții le facem programul copiilor. În funcție de timpul nostru ei se pot vedea cu prietenii și sigur, în majoritatea cazurilor doar dacă putem noi să stăm cu ei. Intervenim în joaca lor, ne băgăm să îi împăcăm, să îi despărțim, joaca lor este una ghidată de noi, adulții. Vă imaginați cum ar fi fost dacă în copilărie apărea mama să ne zică cum să jucăm Flori, fete și băieți? Adică, îmi amintesc doar când îmi mai interzicea să mă văd cu anumiți vecini de bloc și luam foc. Oricum nu o ascultam..
Azi, părinții programează întâlnirile copiilor, ieșirile afară, ieșirile la cluburi, cursuri, evenimente în weekend. Totul e programat de părinți, copii au prea puțin de spus spre deloc. Modalitatea de petrecere a timpului liber între copii e mult redusă: noi îi expunem pe copii la experiențe diverse, care le fac bine, dar în care nu apucă să își facă și prieteni. Mergi la un eveniment, stai o oră, timp în care părinte stă cu copilul și îl ajută să lipească chestii sau cine știe ce altceva să facă, și gata.
Și nu în ultimul rând, copiii noștri nu mai au timp de joacă. Pare ciudat, dar între școală, afterschool și cursuri diverse, când să se mai joace cu prietenii?
Rămâne oricând cea mai bună variantă de a avea prieteni cu copii și de a încerca să îi împrietenim între ei, în timp ce noi adulții ne distrăm cu ai noștri prieteni. E fair, nu?
Sunt curioasă, cei care duceți copiii la bunici dacă acolo își fac prieteni ?
Acum vine vacanța de vară și vom avea nevoie de idei și mai multe pentru a menține prieteniile copiilor.
Leave a Reply