Adaptarea la grădiniță pentru micul Blond a fost atât de diferită și totuși mult mai ușoară. De ce? În primul rând pentru că eu m-am comportat diferit. M-am eliberat de presiunea pe care o puneam pe mine, prin care încercam să îl protejez dar mai rău îi făceam, fără să știu.
Am acceptat (cu greu) toată neputința pe care o simțeam când îl lăsam la grădiniță, am acceptat că îi e bine acolo și că are nevoie de grădiniță, am acceptat și plânsul lui. Plânsul meu a fost mai domol de data asta. Oricât de grozavă și minunată este grădinița, poate să fie și bunica învățătoare, dacă tu, mama, nu ești acolo, copilul va plânge. Poate nu în prima zi, poate nu a doua, dar va plânge la un moment dat. Și asta este foarte greu de dus pentru noi mamele.
La primul copil am făcut cum am știut mai bine. Am simțit că îl protejez și îl înțeleg, și în loc să pun accent pe joacă, siguranță și copii, eu îi dădeam din trauma mea de copil, și îi spuneam că știu cum e, nici mie nu mi-a plăcut la grădiniță. Păi, normal că plângea copilul. Una e să empatizez cu el și alta e să îi vărs lui toate fricile mele, care au venit doar să îi întărească lui convingerile că e nasol la grădiniță. Dar no more. Am învățat ceva din experiența a 3 ani de grădiniță cu D.
Două secrete ca să fie mai ușoară adaptarea și cu mai puțin plâns, spre deloc – mulți pupici
Primul secret este să găsiți împreună un obiect drag, care vă leagă pe voi doi, poate fi și o piatră, pot fi pupuci, prin care să îl asigurați că sunteți acolo cu el. Faceți o poveste în jurul unui obiect. Noi am personalizat și am dat viață unor pupici și a ieșit o poveste grozavă care zilnic evoluează.
Totul e să începeți povestea înainte să ajungă la grădiniță fizic. Adică nu când e in fața ușii, “uite mami niște pupici să ai cu tine”. Nu, nu. De acasă, seara personalizați niște pupici. Noi ne jucăm de-a prinselea, ne lovim cu pupici, ne învinețim, ne ferim de ei, îi prindem și tot așa. Când îi prindem, îi băgăm în buzunare să fie acolo, dar cu grijă să nu îi strivim.
A doua zi înainte de grădi, într-o mână îi dau eu pupici, taică-su în cealaltă mână. (Da, e tragedie dacă uită tati să dea pupicii dar repede aici inventez ceva, că mai sunt pupici de ieri, că pupicii mei au vorbit cu ai lui tati să le țină locul, tot ce îmi vine în minte.) Micul Blond ține pupicii strâns în pumn, uneori când are treabă îi pune în buzunar, și pupicii nu fug niciodată. Și dacă fug ei știu să se întoarcă la el. CEL MAI IMPORTANT: lăsăm pupici și doamnei educatoare de rezervă, să aibă și ea. Nici nu știți cât bine face acest detaliu. Să vadă copilul legătura dintre mamă și doamna, care are grijă de el.
Al doilea secret e pe termen lung și implică multă răbdare pentru a vedea rezultate. E cumva preventiv. Munca reală, cea care va da roade, este acasă, după o zi grea sau nu, când povestesc cu copilul despre grădiniță. La 3 ani jumătate micul Blond vorbește foarte mult, dar nu toți copiii sunt așa. În primele zile când vorbeam cu el nu îmi răspundea, aveam impresia că vorbesc singură, dar încet încet a început fie să îmi povestească, fie să îmi facă el mărturisiri, direct:
-Mama, de ce ai plecat azi, voiam să mai stai.
Vă dați seama că mi s-a pus un nod în gât. Dar i-am explicat frumos, fără sentimentul meu de vinovăție care ar fi vrut să iasă la înaintare, primul pe gură. Așa încât lucrurile merg spre bine.
După o săptămână în care nu a plâns în nici o zi, a doua săptămână i-a fost greu și a plâns când l-am lăsat aproape zilnic, dar pentru că s-a trezit greu, obosit de luni, știam că îi va fi greu să ducă despărțirea. Contează atât de mult să fie odihniți, dar din păcate nu putem mereu regla asta.
Pentru cei care nu vorbesc ei pot asculta și când vor fi pregătiți vă vor spune în felul lor, ce au pe suflet.
Plânsul copilului la grădiniță este despre vinovăția noastră
E nevoie să lucrăm noi părinții cu sentimentul de vinovăție. Noi trebuie să avem încredere în alegerea noastră privind grădinița și să acceptăm începutul greu. Altfel îi confuzăm și e mult mai dificil pentru ei să își ia repere. Dacă noi suntem împăcați și acceptăm că acea grădiniță îi oferă ce are el nevoie, siguranță și educație, dacă avem încredere în educatoare, treptat toate se aliniază cum trebuie.
Cum e la voi acomodarea, după un modul de grădi? Cum a fost la primul și la al doilea copil?
Photo: Unsplash
Leave a Reply