De ce noi mamele nu suntem multumite nicicum? Vrem să fie liniște dar când pleacă copiii de acasă ne simțim vinovate.
Vrem să fie cuminte dar ne enervează când stă lângă noi lipit ca un superglue
Vrem să stăm puțin timp singure dar suspinăm și ne întristăm când îți spune că merge cu prietenii la joacă și nu se joacă cu tine
Vrem să fie independent dar plângem când vrea să nu îl mai iei de la școală
Vrem să facă singur teme sau un sandviș, dar ce greu e când parcă nu mai are nevoie de tine
Vrem să doarmă singur în camera lui dar ce gol e patul fără el
Vrem să adoarmă ca să îl lași jos din brațe și când doarme nu-ți mai vine să îl lași jos
Da, toate aceste comportamente par dubioase, și greu de înteles pentru cine nu e mamă, pentru că sunt de-a dreptul nefirești. Dar când le trăiești, ele sunt cât se poate de logice. Mamele trăiesc viața la extreme. Nu există cale de mijloc. Ori stăm toată ziua împreună până când totul o ia razna, și orice refuz mic sau neînțelegere devine caz de tribunal, ori nu stăm deloc împreună și când ne vedem seara e prea târziu și parcă nu putea recupera ziua pierdută în care nu am stat împreună ca de obicei. Copiii ne cer prea mult uneori, dar ce știu ei, nu o fac voit. Noi mamele cerem și noi prea multă înțelegere din partea unor copii, până la urmă.
Nu există cale de mijloc, ci doar extreme. Există da și nu, nu există POATE, există vreau – nu vreau, există mănâncă sau nu mănâncă, există doarme sau nu doarme, există te iubesc sau lasă-n pace.
Leave a Reply