Nu îi pune în cârcă așteptarea unei zile perfecte: cu flori în brațe, să fie fericit și zâmbitor că își cunoaște învățătoarea și colgii pentru următorii 5 ani. Copilul tău nu știe ce îl așteaptă dar tu poți normaliza procesul explicându-i că e normal să simtea teamă și anxietate, dar să fie deschis cu colegii lui și curios. Uneori, cred că traumele noastre din școală ne fac să umbrim fără să vrem prima zi de școală a copiilor noștri. Vrem să îi protejăm, dar de fapt s-ar putea să le fie mai greu, dacă îi ferim cât putem de Gică pentru că ni se pare nouă pare agresiv sau că vorbește urât.

Când vom vedea luni dimineață copii încolonați cu doamna de mână, vom fi entuziasmați pentru copii sau vom judeca prin prisma unei experiențe proprii care poate nu a fost cea mai bună și vom spune: aoleo, parcă sunt în comunism, încă nu au scăpat de aceleași obiceiuri. Dar nu uita că este prima zi a copilui tău, nu a ta! Sunt amintirile lui, nu ale tale.

Îmi amintesc când l-am înscris la școală pe D. și eu și soțul am avut acele deja-vu-ri teribile, când am văzut băncile, auzeam copiii cum țipă pe holuri, cei mari mai mari care alergau pe holuri și se îmbrânceau. Nu erau amintiri bune neapărat, cu toții avem rănile noastre din școală. Fața noastră ne trăda și oricât am vrut să ne ascundem emoțiile și amintirile neplăcute, D. ne-a simțit. Mi-am dat seama că dacă i-aș fi povestit toate lucrurile rele care mi-au rămas întipărite în minte de la școală, i-am fi dat fricile mele. L-aș fi împovărat. Aveam până la urmă și foarte multe amintiri frumoase.

Sigur că aveam inima cât un purice la gândul că și copilul meu ar putea suferi, că cei cei mari s-ar putea lua de el, că va simți rușine când nu va fi făcut tema, sau în fața clasei, cine știe. Știu că acum am evoluat sau vrem să evoluăm, și că părinții poate au un cuvânt mai puternic de zis, dar nu interveniți în lucruri care fac parte din viață. Nu îi feriți de experiențe care au fost traumatizante pentru voi, doar ca să îi protejați. Uneori experiențele greu de dus te învață cel mai mult.

Și oricât de mult doar să îi lăsăm în lumea asta mare, școala este prima junglă de care se lovesc. Și se lovesc ei, dragi părinți. Nu noi. Noi ne-am trăit perioada de elevi, acum e rândul lor să o facă. Cu emoții bune, mai puțin bune, cu stresul că îi verifică doamna tema, că poate a greșit, că nu știe poezia, că nu stăpânește litera G. Sigur, acum sunt griji și probleme aparent mai mici, dar pentru ei valorează mult și le duc greu.

 Cum poți fi alături de copilul tău?

• E prima lui zi de școală, nu a ta. Nu îi pune în cârcă iluzia unei zile perfecte. Ține minte și repetă-ți mereu. Are dreptul și el să aibă propriile amintiri, emoții, să fie entuziasmat că își va cunoaște colegii de clasă sau că îi va revedea.
• Nu mai face comparații de genul: pe vremea mea, sau când eram eu la școală nu făceam așa…Nu, copilul tău are dreptul la propriile amintiri din prima zi de școală. Nu trebuie să semene cu ale tale, nici să fie mai bune și cu floricele roz.
• Nu îi pune lui în cârcă emoțiile și fricile tale: dacă tu erai o persoană care își făcea greu prieteni, nu înseamnă că și el va fi la fel.
• Explică-i că pot fi și colegi cu care nu se va înțelege și este normal asta. Nu trebuie să îi placă de toți colegii. Are acest drept. Nu îl feri de copiii care par diferiți de el ca și comportament. Până la urmă școala este și despre a-ți face prieteni și normal că nu vor fi toți cei mai buni, din prima. Dăă-i încredere că va ști să își aleagă prietenii.
• Lasă-l să simtă tot, toată paleta de emoții: bucurie, entuziasm, dar și teamă sau anxietate. Are nevoie să fie deschis la întregul amalgam de sentimente care îl ia ca într-o avalanșă, în prima zi de școală.
• Arată-i că ești acolo lângă el oricând.