Al doilea copil nu primește toată atenția mamei atunci când simte că îl năpădesc emoțiile pentru că mama nu mai are același timp la dispoziție să îi explice, la fel cum a făcut cu fratele cel mare.
Zilele astea am simțit că nu pot fi pentru micul Blond aceeași mamă care am fost pentru D. și nu e corect. Nu e corect ca el să primească mai puțin.. orice. Așa că am luat din nou la mână cărțile de parenting care m-au ajutat cu D. Aveam impresia că deja știu totul dar copiii sunt diferiși, situațiile similare doar că sunt 2 nu unul, ceea ce declanșează o serie întreagă de evenimente neprevăzute pentru care nu am fost pregătită.
E uimitor cum, deși știi teoria, când recitești parcă vezi soluțiile din nou. Firile lor diferite și timpul mult mai scurt pe care îl am la dispoziție să îi împac pe amândoi, să îi consolez, mă fac să uit pur și simplu cum să procedez. (în situațiile care știam de la D.)
La primul copil oricât de puține lucruri știi ca mamă, ai timp să încerci, să greșești, să încerci iar. La al doilea copil timpul se împarte și atunci când vrei să îi explici că nu e bine să lovești și că e în siguranță să plângă până se simte mai bine… vine frati-su care fură atenția în orice fel posibil.
Cum să îi crești în același spirit când copiii au temperamente diferite și primesc fiecare tot mai puțin timp? Și nu pentru că am face altceva mișto si distractiv cu timpul nostru, ci pentru că mai am un copil care se simte fie supărat, nedreptățit, oricât de mult te străduiești să nu fie așa.
Life happends. De 2 săptămâni băieții se tot ciondănesc și mă sperie și disperă acest lucru, pentru că îmi doresc armonie între ei. Firește că se vor mai certa pentru că e normal, dar parcă nici așa, fraților. După ce m-am apucat să recitesc cărți de perenting, parcă am mai preluat frâiele situației.
Mai întâi să vă exemplific: micul Blond e foarte teritorial în ultima vreme cu orice, D. vrea și el același lucru. I-am învățat să își facă reguli dar s-a dus totul pe apa sâmbetei pentru că D. face reguli și tot el le aprobă, frati-su nu, și D. se supără că de ce nu le respectă. Păi nu a fost de acord cu ele, cum să le respecte?
Este multă multă muncă și răbdare, iar când mai și lucrez de acasă e cu atât mai greu (despre asta într-un articol viitor).
În top 3 cea mai bună carte pentru mine a fost si rămâne Laura Markham, Părinți linistiti, copii fericiți și varianta “Părinți liniștiți, frați fericiți.”
Poate mă apropie și faptul că am stat de vorbă cu ea personal, am făcut un interviu, mi-a explicat cu blândețe întrebări apăsătoare.
Concret cum mă ajută cartea: Dacă nu aș fi trecut deja prin aceleași situații și nu aș fi văzut rezultate sigur nu aș fi crezut că funcționează. Dar doamne, ai nevoie de atâta răbdare și timp ca să aplici teoriile. Când văd și simt cel mai mic progres jubilez pentru că a meritat tot efortul pe termen lung.
Seara, când mă bag în pat și sunt liniștită, obosită dar liniștită, citesc și încerc să mă pun în pielea micului Blond care e în etapa lui NU și nu e vina lui că eu nu mai am răbdare, și că nu poate să își controleze emoțiile. Așa că îl înteleg și a doua zi aplic câte puțin din ce am citit. Nu sunt schimbări majore și cu impact pe loc, dar asta nu ma descurajează, ci din contră îmi dă mie putere.
Leave a Reply