PODCAST Exista o diferenta de varsta ideala intre frati?

Ascultă aici varianta AUDIO

Din cand in cand îmi place sa mă gândesc la aceasta intrebare pentru că știu că multe mame se intreaba: daca exista o varsta ideala intre frati. Well, un raspuns stiintific nu am. Variaza cred eu in functie de familie si mai ales de asteptari, pana la urma. Eu si sora mea nu ne-am inteles tocmai bine pentru ca erau 7 ani intre noi. Cam mult, suficient incat uneori ai mei sa ma lase in grija ei, si pana la urma, fratii mai mari nu ar trebui sa aiba acest rol de dadaca decat in cazuri de exceptie. Nu ca regula.

Raspunsul la intrebarea din titlu mai tine si de toleranta, rabdarea fiecarui parinte, dacă ai ajutoare, lucru care cântărește greu dar nu e un factor de decizie.

Să fie la un an distanță pentru că sunt mici și se joacă? Să fie la 3-4 ani distanță pentru că cel mare e mai înțelegător, să fie la 7-10 ani distanță când cel mare te ajută să îl crești? Nu există nici un răspuns corect decât cel pe care îl simte fiecare, cu toată teama aia din suflet că poate nu o să fie bine. Ba o să fie bine cândva.. nu mereu, și asta e indiferent de vârstă dintre frați.

Mă uit la baietii mei cum se joaca acum si ma topesc. D are 7 ani si frati-su aproape 3. Si zambesc, și se aleargă, și tipă (spre disperarea mea și a lui tacă-su) și fac concursuri cu mașini, și în general, micul Blond îl venerează pe fratele mai mare. Orice face D. vrea să încerce și micul Blond. Dacă se urcă invers pe tobogan, vrea și el, dacă se joacă face engleză la laptop, vrea și el.

Atât de mult mă bucur că D. e un bun exemplu pentru el și că îi place să se joace cu fratele mai mic. Prețuiesc momentele pentru că probabil nu vor mai ține mult. Că D. se va simți prea mare să se joace cu frati-su, și va avea alte obiceiuri. Dar cu toate acestea, se vor iubi mereu. Vreau eu să cred asta.

Azi, Micul Blond îl striga pe frati-su prin casă, dar D. e plecat cu taică-su.

-Vrei să te joci cu mine? îl întreb eu.

-Nu, îl vleau pe D. Vleau să mă joc cu D. cu mașinusele și să facem vrum vrum. Și să lepalăm scala și să mâncăm și să ne jucăm.

M-am topit. Copilul meu, care încă nu are 3 ani îl preferă pe frati-su la joacă și nu pe mine. Ciupiți-mă, și mai ales nu mă invidiați, că știu eu cum funcționează Murphy ăsta și acuși se schimbă totul.

Mă uit la ei de vreo 2 săptămâni și se joacă așa de frumos, ba chiar mai complotează împotriva noastră a părinților, într-un stil foarte cute. Micul Blond îl pârăște pe frati-su că l-a umplut de bale (adică l-a pupat și nu îi place:).

Da, sunt clipe magice dar mai sunt și alea care mă mai trezesc la realitate. Urlă, se ceartă pe jucării, se mai împing, se trântesc uși, crize, tantrumuri. Viața cu 2 băieți, baby. Și dacă mai pui că unul e mega căpos de când l-am făcut (taur din născare, mă înțelegeți).

Acum o lună nu puteam să mă dezlipesc de copii de teama războiului, îmi imaginam toate ororile, și simțeam că parcă trăiesc mereu ultimele clipe cu ei (atât de mult m-a afectat). Acum, familia noastră și-a revenit într-o rutină și normalitate cunoscută, aceea în care micul Blond nu mai doarme decât după ora 23-24. Fie ce-o fi. Și iar mă enevez și mă simt stoarsă până la ultima picătură. Adorm de 3 ori cu fiecare copil până la 12 noaptea, apoi dimineața se trezesc la 6-7 amândoi și o luăm de la capăt.

Și când simt asta îmi amintesc despre cum mi s-au schimbat prioritățile acum o lună. Cum atunci când simțeam amenințarea constant la orice respirație nu aveam timp de astfel de griji … auzi la mine.. când se culcă copilul. La fel cum nu cred că e bine să comparăm copiii între ei, la fel nu cred că e corect să punem presiunea asta pe noi și să ne comparăm cu mamele din Ucraina sau care au de exemplu copii cu probleme de sănătate. Contează clipa pe care o trăim și contextul. Mă compar doar cu mine cea de acum o lună, când mă temeam pentru viața lor.