Dacă aș avea un leu pentru fiecare om care mi-a zis după ce ne-am mutat la sat, următoarea frază, probabil că aș avea bani cel puțin de un concediu:) Fraza sună așa:
-Vai, dar ce o să faceți cu copiii când cresc și vor merge la școală / liceu și veți face naveta? O să fii șoferul lor? O să vă fie greu, or să vrea să se vadă cu prieteni în București, tu ai serviciu. Cum o să faci?
Voi, cei care locuiți la sat sigur ați auzit-o și voi de un miliard de ori. Uneori de la oameni chiar bine intenționați, chiar.
Răspunsul ar fi:
Nu știu, nu sunt clarvăzătoare și nici nu mă mai preocupă viitorul în asemenea măsură, știu doar că noi ne facem viitorul, am învățat să ne adaptăm, acum cu pandemia, mai mult ca niciodată. Nu mă mai sperie ideea : Ce o să faci dacă copiii vor să stea în oraș? Poate mă mut în oraș cu chirie. Poate nu.
Știți, părinții sunt cei care decid la urma urmei, copiii nu sunt mulțumiți de deciziile adulților niciodată, și dacă aș sta în oraș nu e ca și când i-aș lăsa pe stradă în creierii nopții. Ar fi avut tot reguli de urmat, doar că acum vor fi diferite și adaptate distanței de oraș. Există mijloace de transport în comun pe care le-ar fi folosit și în București.
Da, firește că e mai ușor să stau departe de oraș când copiii sunt mici pentru că depind de mine și noi le facem programul, însă pot să sper că vom trăi momente frumoase în curte, cu vecinii și copiii lor, că vom avea amintiri atât de prețioase în pădure și natură, în casăța noastră unică, încât le vor pune la inimă și mai ales minte. Că atunci când vor mânca dulceață de măceșe se vor gândi la zilele de toamnă când culegeam măceșe împreună și apoi le făceam gem. Că atunci când vor merge pe bicicletă în oraș le va fi dor de aerul curat care te izbea în față pe străduțele prăfuite de sat. Că atunci când vor simți miros de iarbă proaspătă se vor gândi la tatăl lor care tundea iarba. Că atunci când vor mânca o roșie vor aprecia munca celui care a cultivat-o pentru că au vîzut cum se întreține o grădină cu legume.
Mă întreb, oare cum vor gândi copiii noștri din generația celor care s-au mutat la țară? Sunt sigură că vor să plece la oraș în tinerețe, dar când se vor așeza la casele lor, se vor întoarce la natură? Vom fi reușit să le creăm amintiri suficient de frumoase și valoroase încât să vrea să părăsească poluarea și confortul orașului pentru sănătatea copiilor lor (aka nepotii mei?!).
Voi ce credeți? Cum vor gândi copiii noștri pe care încercăm să îi educăm în spiritul ecologist și mai puțin materialist?
_____
Articolul încheie cele 7 zile de recunoștință pentru că locuiesc la sat, timp în care v-am întrebat și pe voi care e motivul pentru care sunteti recunoscători că ați părăsit orașul ? Sau motiv pentru care v-ați muta din oraș? Aștept răspunsuri, tare mi-au plăcut tot ce mi-ați scris până acum pe pagina de FB Alexisme by Alexa Stănescu.
1 Comment