Scriu de ani de zile despre cum ar trebui să ne schimbăm mentalitatea și modul în care ne creștem copiii, iar școala ce face? Perpetuează sistemul vechi de care noi, actualii părinți, ne ferim.
Acasă învăț copilul să ne ceară ajutorul, să îl înțelegem și vine statul român cu replica de mai jos: Ce, eu te-am pus sa le furi? (cititi textul) Pur si simplu, simt că ceea ce noi clădim cu greu acasă, statul vine si sufle ca lupul din Poveste si doboară. Păi e frumos?
Chiar dacă nu aveți copii de clasa a 4-a, vă invit să citiți textul de mai jos care a fost dat la Evaluarea Națională.
Nici nu știu ce mă enervează mai tare: faptul că încearcă să fie un text politically corect, dar nu le iese, faptul că simt agitația în dialogul dintre mama și copil, care îi și cere ajutorul, iar mama, în loc să fie empatică, îi zice:
Dar când ai rupt caisele nu ți-a fost frică?
Mi se pare că totuși spre finalul textului, autorul încearcă cumva să redreseze situația si furtul.
Ce ziceți ? Cum vi se pare acest text? Ce învață copiii din el? Nu e în contradicție cu ceea ce noi ca părinți vrem să le transmitem copiilor noștri?
Nascuta in Bucuresti, crescuta in Drumul Taberei si mutata in Ferentari, cu vacantele de vara petrecute la tara, in Vaslui, nu cred ca am avut an in copilarie fara furt de fructe. Ca gest, d,a nu este frumos, Ca reactie a mamei, cam socanta pentru copil.
Opera o incadrez la ,,nu stiu ce a vrut sa spuna autorul.,,
multumesc pt raspuns, si eu tot la Nu stiu ce a vrut sa zica autorul:)
Pe mine m-ar interesa o compunere a 10-20 părinți oarecare, luați la întâmplare, din București, cărora să le dăm să citească un fragment din acest text, doar până acolo unde Matei aduce caisele acasă.
Iar apoi, fiecare părinte să scrie cum ar fi procedat el în cazul de față.
Cred că vom putea observa că vom găsi 10-20 de stiluri parentale diferite.
Altfel, nu văd de ce faptul că un copil fură fructe dintr-o livadă nu ar trebui să apară într-o povestire. Toate poveștile pe care le citim copiilor (majoritatea, cel puțin) se bazează pe acea intrigă în care copilul face o greșeală sau întâmpină o problemă. Întreaga literatură are la bază, de fapt hybris-ul și o seamă de fapte greșite.
Nu aș zice că textul de față are o oarecare valoare stilistică, dar are potențial de poveste terapeutică, din punctul meu de vedere. Copiii trebuie puși în fața gândurilor lor, până la urmă. Testează, astfel, prin literatură, prin poveste, ceea ce ei nu au trăit. Copilul, pus în fața unei povești de acest gen, nu mai are nevoie să treacă el însuși / ea însăși prin experiența aceasta, ci o trăiește prin pățania lui Matei.
Mulțumesc,
Multumesc si eu, razvan. Foarte buna mi se pare observatia ta. Si eu as fi curioasa sa vad cum trateaza fiecare parinte furtul caiselor. Sigur are potential terapeutic dar mi se pare ca pur si simplu de la reactia mamei incolo se strica totul. Si mai conteaza ceva cred. Le spune apoi cineva la final cine cum trebuia sa reactioneze? Mama? Copilul? Bătrânul?