1 Mai i-a ținut în casă pe majoritatea anul acesta din cauza virusului COVID19, însă mulți tot au găsit modalități să ocolească legea.

Ne-am relaxat prea repede, entuziasmați de anunțul cu 15 mai. Dar stati așa, că mai avem până atunci si oricum restrictiile se ridică treptat!

De când am devenit mamă mi-e greu să mai judec, mă abțin, și în general îmi văd de treaba mea dacă nu sunt întrebată. Însă atunci când văd că acțiunile altora ar putea pune în pericol sănătatea noastră, îmi permit să-mi zic opinia. Exact asta este, opinia mea. Și îmi asum că nu toți sunt de acord cu ea. E firesc.

Dacă părinții tăi ar încălca legea și ar ieși din casă la alte ore decât cele permise, sau nu ar păstra distanța, nu ar purta mască, etc, ai anunța poliția? Te gândești la binele lor, dar firește că nu o faci. Nici eu nu aș face-o.

Dar dacă e vorba despre un prieten care a decis să iasă în parc cu copiii o jumătate de oră doar, dimineața când nu e nimeni afară? Să ia și ei o gură de aer micuții, că se plictisesc în casă. Până la urmă știi tu că ai stat în casă în ultima vreme și nu are simptome de boală?  Ai suna la poliție?  Dar dacă e vorba despre străini? Pe ei i-ai reclama?

Dacă persoana în cauză este și infectată, cu siguranță că aș anunța poliția. E un factor decisiv. Dar dacă nu e, sau nu știm că e?

Lupta asta interioară e greu de dus, conștiința își spune cuvântul. Suntem oameni. Ne e jenă pe bună dreptate să stricăm prietenii, dar parcă am vrea să fie și în viață prietenii noștri, familia, cei dragi? Ar trebui să fim uniți în toată treaba asta, nu să ne dezbinăm și să ne acuzăm.

E foarte greu să pui mâna pe telefon să suni poliția, darmite să recunoști în public că ai pârât pe cineva drag. Căci de fapt a fi responsabil începe cu fiecare în parte. Ești responsabil pentru tine, nu și pentru celălalt. Adică, ai grijă de celălalt stând acasă. Dar poți să îi forțezi și pe alții?

Public shaming pe rețelele de socializare nu prea mai e la modă, s-a dus trendul de câteva săptămâni.

Atunci cum e corect și civilizat?

• Suntem un popor de pârâcioși?

Situația de acum despre care vă vorbesc nu este chiar nouă. Dacă ești în autobuz și vezi un hoț că fură un portofel, intervii? Dar dacă un bărbat lovește o femeie pe stradă? Sau o mașină loveste un pieton ? Ce faci? Când se consideră că faci într-adevăr o faptă bună? Când chemi autoritățile, și nu pârăști?

Credeți că dacă virusul nu se vede, și nu se simte, ne putem fura căciula? Ne putem fofila? De ce mereu ne credem mai presus de lege și mai ales, de ce credem că NOUĂ NU NI SE POATE ÎNTÂMPLA?