Vin și eu cu vești bune pentru buzunarul mamelor: se dublează alocațiile de anul viitor.
Proiectul a fost aprobat azi de Camera Deputatilor, for decizional. In conditiile in care PSD este acum in opozitie, parlamentarii social democrati au trecut proiectul, desi bugetul pe 2020 este deja supus unei mari presiuni si cel mai probabil nu suportă să mai scoată din visterie pentru majorari de alocații.
Dacă ar fi să judec corect mă gândesc ,totuși că nu știu de unde ne vor da acesti bani și că de fapt tot de la noi îi vor lua sub formă de taxe și impozite.
Cu cât cresc alocațiile?
Proiectul aprobat cu majoritate de voturi prevede:
- – 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap;- 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani;- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
La solicitarea Alexisme.ro, comform datelor înregistrate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), in mai 2019 au fost depuse 10.166 dosare de indemnizatii si alocatii.
De când se măresc alocațiile?
Proiectul de lege urmează să fie promulgat de presedintele Klaus Iohannis pentru a intra in vigoare. Pe data de 1 a lunii următoare promulgării, mamele vor primi alocații mai mari, scrie profit.ro.
De precizat că seful statului poate trimite proiectul de lege inapoi in Parlament.
Dublarea alocațiilor a fost adoptată cu 179 voturi pentru, 0 împotrivă, 29 de abțineri, în timp ce 3 deputați nu au votat.
1 Comment