Articol scris pentru competiția de scriere creativă Superblog2019

Anul 1916, toamna:

Casa Capsa e plină de bărbați îmbrăcați în militari, și femei cu pălării cochete.
Pereții restaurantului sunt capitonați cu velur vișiniu, candelabre aurii atârnă din tavanul înalt. Mesele sunt gata să gazduiască cele mai bune și rafinate dulciuri după rețete noi din Paris. Iar vedeta serii este Joffre, prăjitura făcută în cinstea mareșalului Joffre.

La Casa Capșa ieșea elita boemă a Bucureștiului. Se distingeau din multime, Susana și Petru – doi tineri care se cunoșteau de vreun an și își furau priviri lungi peste masă.

O roagă să închidă ochii și îi pune la gâtul fin, un colier de argint, cu semnul infinitului. A negociat dur pentru el cu un domn bărbos și pălărie înaltă.
Tânăra se imagina purtând medalionul când va fi mireasă, însă războiul îi împiedică visul. Nu și-a găsit o altă iubire toată viața.

anul 1965:

Susana a păstrat cu sfințenie lănțișorul și pentru că nu a avut copii, i l-a dat fetei surorii ei, când a împlinit 20 de ani, cât avea și Susana când a primit medalionul.

– Draga mea, sigur acest medalion îți va aduce multă iubire. Să nu pierzi niciodată speranța. Fii fericită!

Când l-a pus la gât, Rebeca și-a promis în gând că va avea grijă de medalion și că îl va da mai departe fiicei sale când va veni timpul.
Însă într-o seară, colierul s-a rupt și medalionul cu semnul infinitului a căzut. Și-a dat seama abia seara când urma ca intr-un ritual, sa îl scoată de la gât. A plâns mult pentru că știa că a pierdut o parte din viata ei, un moment prețios și valoros din copilăria ei.

Apucase să îi povestească fiicei Ana despre moștenirea de familie: colierul cu medalion si fata a fost tristă să afle că nu va primi niciodată această bucată de timp.

-Nu-i nimic, Ana. Chiar dacă nu vei purta tu acel talisman, să stii că el își va spune o altă poveste mai departe. Faptul că a fost pierdut inseamnă ca el se naște din nou in mâinile celui care il găsește.

Anul 2001

Intr-o zi de duminică, Ana decide să iasă in oras cu prietenele ei. In drum spre club, vede un târg de antichitati. Se oprește la o măsuță unde o fată minionă vinde bijuterii. Ochii îi rămân ațintiți asupra unui colier cu semnul infinitului. Îi aminteste de povestea mamei sale și il cumpără.
Ajunsă acasă, i-l arată, bucuroasă că i-ar putea reda mamei amintirea.

Rebecăi nu îi venea să creadă: colierul nu semăna cu cel al mătușii sale, ci era chiar acela pentru că era ciobit intr-un colț in dreapta jos.

Imaginați-vă de fiecare dată când cumpărați o bijuterie de la un târg, prin câte vieti a trecut. Ce a văzut de-a lungul timpului, la ce petreceri a asistat și la ce haine a fost asortată. Bijuteriile, fie că sunt pretioase la propriu, scumpe sau ieftine, ele reprezintă altceva: amintiri si acest dar de a ne apropia de cei dragi.

O bijuterie trece testul timpului și poate avea câte povești vrea ea să aibă!