Știu că ai pierdut nopți la rând, ani de zile învățând toate oasele din corpul uman, toti muschii, boli ale caror nume sunt greu de pronuntat, ca ai dat tot ce aveai mai bun ca sa ajungi aici: medic intr-un spital de copii pentru a le alina suferința.
Sunt convinsă că nu te-ai apucat de meseria asta pentru a deveni bogat ( nu material, insă sufletește, da!).
Nu lăsa sistemul asta ruginit și in comă să te afecteze și să devii neom. Lipsit de empatie.
Ti-ai asumat și emoțiile care vin odată cu jobul asta! Noi, pacienții, nu suntem dor statistici !
Nu ai nevoie de timp ca sa vorbesti pe un ton frumos și explicativ cu pacientii tai sau cu parintii lor, mai ales.
Fii tu medicul ăla care nu scoate doar riscurile la inaintare imediat după ce ai intrat in salon!
Știi cât de speriată vine o mamă la Camera de gardă cu un copil cu febra 40 ? Pentru tine e ceva banal, pentru ea, epuizant și înspăimântător!
Stii, când o mamă are un copil in spital, fie că e bebeluș, că are 5 ani sau 15, i se pune un nod in gât când tu, ca medic. arunci cu cuvinte greu de pronuntat și un diagnostic apăsător din care tu, ca părinte ce să faci.. cauți pe google pt că medicul îți aruncă priviri de judecată!
Nu, noi părintii nu ne credem medici, dar vrem sa parcurgem traseul tratamentului impreuna cu tine!
Vrem sa stim tot si nu te supara pentru ca iti punem intrebari!
De la inaltimea ta de medic boala, oricare ar fi ea, se vede altfel. Un parinte care afla ca are un copil bolnav de orice ( banala raceala sau ceva mai grav) automat se invinovațeste. Stii ce greu își apasă pe umeri? Ceva, undeva sigur a greșit, se gândește in general mama, iar privirile acuzatoare din jur nu ajuta!
Așadar, te rog:
- vorbeste si explica-i cu calm parintelui ce se intampla cu copilul tau, ce simte cum poate fi alinata durerea
- Nu ii spune ce boala AR putea avea, ci asteapta pana cand stii SIGUR.
- Daca totusi decizi sa ii zici posibile boli, povesteste-i despre riscuri si tot ce implica. Nu-l lăsa atârnând in aer, gândindu-se la cele mai negre scenarii.
- Pe scurt: medic ce-mi tratezi copilul, nu te mai juca cu vietile noastre, ale parintilor!
In cazul medicilor de adulti e si mai nasol. Macar la cei de copii e o minima empatie. La adulti chiar si empatia aia minima a disparut.
Buna Alexa. Empatia si aplecarea catre pacient, fie el copil sau adult, nu face parte din nefericire dintr-o curiculla a vreuneia din Facultatile de Medicina din Romania. Medicina este o meserie vocationala, dar cei care o practica din vocatie sunt rari, greu de gasit. Totusi, in special in Pediatrie, am intalnit multi medici care sunt acolo, cu inima, cu sufletul si bineinteles cu stiinta necesara, gata sa trateze copilul si sa inteleaga, sa fie aproape de parinte. Mi-as dori ca acest gen de medici „din vocatie” sa fie cat mai multi.