Articol scris pentru Superblog2019

Ce este democrația?

Cuvântul democrație vine din greacă și înseamnă „conducere de către popor”: demos înseamnă „popor” și kratos, „putere”.

Dar este oare puterea în mâinile noastre? Eu zic că da: prin vot. Doar că nu suntem conștienți de acest lucru, de puterea noastră. Iar cheia este Educația. Nivelul educației în România este extrem de scăzut, suntem pe ultimul loc la investiții în școli, la calitatea învățământului, sau la rata abandonului școlar, potrivit Eurostat. De aici, lipsa interesului de a merge la vot sau referendum. La politică se pricepe tot românul la birt, dar la urne ajung prea puțini. Iar cei de la putere se hrănesc fix cu absenteismul și cu lipsa educației.

Degeaba facem petiții online și dăm cu subsemnatul pe mail, dacă nu urmărim procesul mai departe, dacă nu luptăm cu adevărat pentru cauzele în care credem. Avem dreptul să punem la îndoială urmările unui referendum, până la urmă am asistat deja la 2 referendumuri în care vocea noastră nu a fost ascultată.

Din bula mea… 

• La 30 de ani de la Revoluție:

Încet, dar sigur, spiritul civic se trezește din nou în noi, măcar la cei tineri. Din păcate, doar în urma unor tragedii: Momentul zero: Colectiv. Oamenii au ieșit în stradă cu zecile de mii, pentru că AȘA NU SE MAI POATE. Pentru că noi toți, am decis că NU MAI MERGE ȘI AȘA. Realitatea a lovit prea tare. Românii au realizat în cel mai tragic mod că oricând pot cădea pradă sistemului ucigaș. Pentru că da, sistemul ucide și totul pornește de jos, de la birocrație.

În 89 ne-au murit prieteni, tati, mame, copii, frați, surori, unchi, mătuși, pentru ca noi să avem libertate și democrația de astăzi. Dar oare știm să ne bucurăm de ele? Cred că pe alocuri au fost greșit înțelese. Libertatea de a alege dintre sute de produse la raft, de a pleca în vacanțe oricând, de a cumpăra mașini pe care ni le permitem sau nu, libertatea de a plăti rate (știu, sună ciudat), toate aceste libertăți și drepturi NU înseamnă democrație, mai mult ne-au îngrădit și pe alocuri chiar ne-au înrăit.

• La 4 ani de la tragedia de la Colectiv

Simt că da, nimic nu s-a schimbat la nivel politic și administrativ. Și azi pot muri într-un club supraaglomerat fără ieșiri de urgență. Dar aleg  să le zic copiilor mei că lumea are ce să-i învețe. Că deși încă minoritari, avem o voce, ne putem ridica și spune dorințele și nemulțumirile. Gândiți-vă că prin puterea noastră, OUG 13 a fost abrogată, că cel puțin suntem ca un ghimpe în coasta lor, celor de la putere și asta îi doare. Scaunele lor încep să se clintească și îi sperie.

Dar mai e mult până când noi cei din popor vom fi reprezentați de semenii noștri. Pentru că e al naibii de greu să intri în politică și să fii zmeu între toți căpcăunii. M-am convins de asta. De aceea eu cred în puterea fiecăruia.

Democrația MEA, așa cum o înțeleg eu și cum i-o voi explica copiilor mei, este în puterea fiecăruia dintre noi să nu se lase călcat în picioare, prostit, să lupte pentru drepturile lui, să iasă în stradă sau să lupte din spatele calculatorului, să facă ceva acolo unde statul a eșuat. De la cel mai mic proiect alături de un ONG, la strângere de fonduri, la ajutorarea unui vecin, la renovarea unei școli, ORICE mic gest pornește o schimbare. Și micile schimbări duc la unele mari.

Noi construim țara, noi trebuie să o conducem și să o facem bine nu doar pentru copiii noștri, ci pentru ca ei să devină mai buni decât noi, și copiii lor ȘI MAI BUNI.

Sunt mândră de generația mea

Am fost în spatele acestei imagini pentru că în acea seară prezentam știrile, nu eram în stradă. Chiar și așa s-a simțit în glasul meu un fior al democrației, al vocii noastre, un fior pe care probabil că și părinții noștri l-au simțit la Revoluție. Fiorul e ca o adrenalină: te face să crezi în forțele tale.

Eu sunt mândră de generația mea, pentru că nu ne mai temem, nu mai plecăm capul, pentru că ne știm drepturile și ni le strigăm, pentru că încet-încet reconstruim România: mici afaceri, antreprenori ce nu se îmbogățeasc decât sufletește, oameni care încă nu se dau bătuți și mai stau în țară.

Suntem generația care va fi ridicat două spitale, din banii noștri. Ieri am aflat această știre: că Oana Gheorghiu si Carmen Uscatu, care au început construcția spitalului oncologic pentru copii anul trecut, strâng acum bani în paralel pentru a mai ridica încă un spital, tot în curtea Marie Curie!

Lunar donez câte 2 euro pentru 4 cauze și nu o zic ca să mă laud, ci ca să mă urmați. Oameni speciali, dar simpli, grozavi și curajoși ca mine și ca tine vor schimba până la urmă și România. Da, cu viteza melcului, dar o vor schimba.

ÎMI promit:

• Aleg să fiu bună și aleg să văd partea bună a paharului. Căci altfel o iau razna.
• Aleg să nu închid ochii
• Aleg să îmi pese de cel de lângă mine
• Aleg să-mi învăț copilul să-și apere drepturile și să nu închidă ochii la ce vede în jur
• Aleg să ajut familii nevoiașe nu doar de sărbători sau când vreau să fac curat în dulap
• Aleg să mă implic local pentru că încetul cu început se va face schimbarea
• Aleg să scriu informații de calitate și bun simț
• Aleg să rămânem încă în țară.

Când am scris aceste rânduri (Scrisoare către copil: Oare ne vei ierta pentru că nu am plecat din țară?) aveam doar un copil. Acum avem doi și grijile par să se dubleze. Dar tot nu plecăm din țară. Parcă sunt mai înverșunată.

Articol scris pentru Superblog2019