Copiii, chiar și frații, sunt diferiți, nu trebuie să aibă aceleași nevoi mereu, nu trebuie să se comporte la fel, nu își doresc aceleași lucruri, nu împart aceleași pasiuni, nu au același comportament, și lista poaaaate continua.
Pe măsură ce crește A.( acum are 2 luni și jumătate) începe să fie treaz și mai ales conștient tot mai mult: o oră-două între somnuri. Timp de 10 minute îl las în bouncer sau în pătuț, dacă vrea, și se amuză singur doar dând din mânuțe și piciorușe. E fascinant cum se joacă bebelușii singuri când descoperă cel mai mic lucru pe care îl pot face ( despre asta revin cu alt articol).
Dacă știam eu la primul copil că pot aspira cât el doarme… chiar cu el de gât, adică în marsupiu, alta era viața mea acasă! Nu mă mai frustram că nu pot face nimic și ar fi arătat mai bine casa. Nu aveam certuri în familie și neînțelegeri, Nu că primesc vizite, dar na, pentru creieraș e bine să nu te simți depășită.
Chiar e mai ușor la al doilea, așa cum se zice:)
Ei, și la primul m-am deșteptat pe la 7 luni ale lui D. când am decis că nu mai aloc treburilor casei, nici o frântură din timpul meu de relaxare și așa limitat și niciodată definit!
Lucruri pe care le fac diferit la al doilea copil
- Treburile casei: aspirat, spalat vase sau mâncare, pe toate le fac când e treaz copilul. Până când se plictisește singur și începem să plângă.
- Nu îl mai duc în camera lui noaptea, ca să nu mai fac drumuri interminabile la fiecare alaptare la 1,2,3 noaptea și să mă enervez singură practiv pentru că sunt prea obosită să mai fac ture între camere
- Cer ajutor: sigur nu prea am cui, dar când vine soțul acasă, îi cer ajutor, deși oi fi mai experimentată, dar când stai cu doi copii acasă, te urci pe pereți uneori și-ți vine să mânânci pământul. Știți cât de important e acest ajutor? La primul copil credeam greșit amândoi că DOAR eu îl liniștesc din plâns pe D., doar la mine se calmează. Ei bine, am aceleași puteri magice pe care le are și tatăl: iubirea pentru copilul tău!
- Îmi acord timp mie, dacă nu zilnic, la două zile, să fac orice care să nu implice poluare fonică de copii:) Încerc să fiu zen și să practic câteva minute de mindfulness.
- Nu mă mai încarc negativ cu ce zice unul sau altul în jurul meu, fie ce-o fi.
- Mă culc o dată cu copilul seara, sau cel mult îmi permit o oră maxim, ca să pot dormi cât el de mult!
- Și sigur, mă uit cu atenție când îi cumpăr scutece ca să nu mai pățesc asta.
Leave a Reply