Mă întreabă prietena mea:
-Cum a fost să stai exclusiv printre adulți toată ziua ? :))
Fix asta e cea mai pertinentă întrebare. Aș adăuga și : cum e să muncești pentru adulți, nu pentru copii:)
Mi-am dorit mult să mă întoc la muncă, în prima zi, care a fost și 8 martie colegii m-au și menajat, sunt sigură. Abia am scris câteva subiecte mai lejere, așa să-mi intru în mână. M-am simțit de parcă aș fi venit în vizită, dar în același timp parcă nu plecasem niciodată. Ciudată senzație.
Mi-am luat colegii la pozat, că tare dor mi-a fost de ei.
-
Ziua a doua de muncă, după 2 ani de absență
A fost mai productivă. Am muncit mai cu spor, parcă. Încet încet am început să-mi amintesc cum să fac înregistrari, cum să mă încadrez în timp, unde să caut subiecte. Mai greu cu activitatea și conferințele obositoare pe zoom.
Firește că nu am putut să rup ușa la ora la care trebuia. Niciodată nu am putut face asta. Sigur, cât timp îmi știu și copiii în siguranță.
-
Când ajung acasă, copiii mă iau de nouă
Ies din mașină. Nu apuc să intru ÎN CURTE:
-Mama, stai că trebuie să îți fac test COVID.
-Aoleo, de ce?
– Așa trebuie. Și apoi vaccin, depinde ce iese la test.
Mă conformez, însă nici nu intrasem în curte, repet.
-Stai să mă dezbrac, mă spăl pe mâini și ne jucăm.
-Nu, nu, nu. Acum vreau!
Frati-su încă nu îmi dau seama dacă era vesel că mă vede sau supărat pe mine, dar avea un cumul de emoții care stăteau să explodeze: ba voia să îl iau în brațe, ba arunca cu chestii în mine..
Bun. Am intrat în casă. Am reușit să mă descalț și să scot geaca. În timp ce urc scările către cameră să mă schimb îl aud pe D.:
-Mama, hai să îți fac testul, că nu intri în casă fără test. Dacă ne îmbolnăvim?
OMG, cine m-a pus să îi explic cum e treaba cu prudența. Nah, Alexo, mai spune-i ceva copilului. Nu ai ce.
Mă duc la el în cameră, îmi face un test COVID inexplicabil, ce a conținut o lanternă în ochii și gâtul meu, apoi o înțepătură cu un pix pe post de vaccin în braț. La final am primit și diplomă de curaj.
Cobor la bucătărie
Micul Blond deschide frigiderul (nu știm cine a uitat să pună protectia! ) și îl văd că merge în mijlocul camerei, departe de noi. Când se întoarce, văd că în mână are o cutie de lapte pe care o deschide ușor. Știți filmele alea in slow motion? Cam așa mă deplasam eu în speranța că ajung la el in timp util.. dar nu. L-a vărsat tacticos în mijlocul casei.
Râdea. Ce să fac și eu. Am râs, deși îi spuneam că nu e bine ce a făcut. Mă gândeam că a protestat băiatul că nu a primit lapte toată ziua fiind plecată la muncă:)
Leave a Reply