Nu credeam că mă voi mai îndrăgosti vreodată la vârsta mea. Poate sună cheesy, dar știți, nu toate mamele simt acel rush in secunda în care văd copilul. Nu e mereu ca-n filme iar eu m-am temut că nu il voi putea iubi pe cel mic așa cum merită, cu tot sufletul!
Doamne, cât m-am inșelat!
De când am auzit primul său plânset în lumea noastră, inima și ochii nu mai aveau răbdare să-l vadă! I-am simțit apoi căldura pe pieptul meu, el s-a oprit din plâns, iar eu, eu am început să plâng.
Uitasem:
-zâmbetele ștrengărești în colțul gurii pe care le aruncă la doar câteva zile de la naștere.
-liniștea de care am parte când îl alăptez dar și pofta cu care el se hrănește
-cum miroase creștetul capului unui bebeluș. Ca un drog, nu îl pot explica dar știu că mă trimite inapoi in timp, acum 4 ani jumătate
-ce plăcut e să te uiți la un bebeluș chiar și ore în șir. Fețele pe care le face sunt memorabile.
-cum e să te trezești la 2-3 ore când e somnul mai dulce: greu dar nu imposibil
– momentele in care esti “blocata”, chiar și o oră cu el pe pieptul tau dormind ca o broscuță. Nu iti permiți să te ridici pentru că sigur se trezește, așa că mai bine trageți impreună un pui de somn.
-de firimiturile de mâncare ce uneori cad pe copil, aflat in pozitia descrisă mai sus
Ție de ce ți-e cel mai dor când îți amintești de copilul tău- bebeluș?
Leave a Reply