Încă mi-e teamă cum să aleg o școală bună pentru D., sau vreo activitate școlară, încă nu știu cum să fac selecția și nici ce vreau de la el de fapt. Ca mine sunt mulți părinți. Nu vreau să fac parte din categoria celor care își duc copiii la N cursuri pe zi, să încerce tot. Nu vreau să îi obosesc, iar pasiunea tot o vor descoperi cândva în viață. Mă tot gândesc cum să fac să îl provoc pe D. să încerce lucruri noi, când uneori nici o mâncare nouă nu vrea să o guste.
E greu, e tare greu să îi îndrumăm pentru meseriile viitorului care încă nici nu există!
La conferința Educația pentru succes, 4 oameni care mie îmi plac la nebunie ne-au dat câteva idei pe care să le folosim în a ne îndruma copiii. Atenție, subliniez îndrumare și nu CONTROL, așa cum avem tendința să facem, uneori fără să ne dăm seama.
Primul care a vorbit a fost psihologul:
Gaspar Gyorgy
Nu poți fi empatic cu altcineva, dacă nu ai compasiune față de tine.
Nu poti trăi relații frumoase, dacă nu îți accepți propriile imperfecțiuni
Aceste două afirmații ale lui Gaspar mi s-au părut revelatoare. El a vorbit și despre comportamente negative, cum ar fi disprețul – vine la pachet cu aroganță și lipsă de empatie față de cei din jur.
Povestirea lui Gaspar despre cum și-a schimbat el singur mentalitatea și viziunea asupra vieții în clasa a 8-a mi-a dat speranță. Că lucrurile nu pot fi și nu trebuie să fie perfecte de la început. Dacă stau să mă gândesc și în cazul meu la fel a fost. Sper să pot să nu mă cramponez când D. va fi un adolescent tipic cu note mai mici poate, și să îi dau libertatea necesară să se descopere.
Ce putem face pentru a-i îndruma pe copiii noștri spre meseriile viitorului ?
Să-i ajutăm să-și cultive inteligența relațională, pentru că vor avea nevoie să invete să dea dovadă de umanitate față de ei și de ceilalți. E datoria noastră ca părinți să îi învățăm empatia și compasiunea. Nu-i putem educa doar folosind cuvinte, fără să fim noi un exemplu bun.
E important să fim noi adulții care ne-am dori să fie copiii noștri și să nu îi forțăm să fie adulții care nu am fost noi
Nu poți avea inteligență relațională fără inteligență emoțională. Da știu, poate vi se pare doar că e la modă discuția aceasta însă eu cred cu tărie că dacă ne creștem copiii învățându-i emoțiile și cum să le gestioneze, mai ales furia și mânia, vor fi adulții pe care ni-i dorim, și care așa cum zice Gaspar, nu suntem noi. Să îndrăznească să-și verbalizeze emoțiile, să le recunoască.
Majoritatea dintre noi identificăm foarte ușor: Tristețea, furia și fericirea. Ar trebui să identificăm cel puțin 30 de emoții. Budiștii au identificat 3000 de emoții!!
Granulația emoțională este capacitatea de a face diferența dintre emoții. Și capacitatea ca în aceeasi situație să avem mai multe emoții.
Cum ne putem ajuta copiii să-și dezvolte inteligența emoțională ?
Noi adulții suntem responsabili de inteligența emoțională a copiilor noștri. Putem să ne transformăm în antrenori, dacă știm anumite lucruri.
Bugetul corpului: acea energie pe care o investesc în propriul corp pentru a-mi fi bine emoțional: ce mănânc, câtă mișcare fac, cât timp dorm.
Există studii care arată că în alte limbi străine (germană, turcă sau engleză) există mai multe cuvinte decât în limba română care să descrie emoțiile. Așa că e firesc să spunem că dacă un copil învață o limbă străină are și posibilitatea de a-și îmbogăți vocabularul.
John Gottman:
Trebuie să fim suficient de conectați cu copiii ca să ne dăm seama dacă există o problemă. Trebuie să învățăm să recunoaștem semnele înainte să apară un tantrum sau o situație negativă în cazul adolescenților.
Inteligența emoțională se cultivă cel mai bine in situații concrete de viață. Copilul are nevoie să se simtă iubit când greșește, când se simte la pământ.
- Să fim empatici. Să îi permitem copilului să ne spună dacă in aceeași situație el trăiește o altă emoție decât noi.
- Să îi ajutăm să își exprime emoțiile: copiii vor fi fericiță pentru că sunt înțeleși.
- Abia la final punem limite etc.
- Lectura: când copilul citește, sau i se citește, mintea se dezvoltă și are acces la multe informații și cuvinte noi.
Ana Maria Brânză:
În fiecare dintre noi este un campion. Ai grijă de campionul din tine.
Dacă aveți copii la activități extrașcolare și mai ales sportive
Ana Maria Brânză ne-a povestit viața ei. Cum a pornit pe calea scrimei. Ce mi-a plăcut este că și-a lăudat foarte mult părinții, și faptul că i-au lăsat libertatea necesară pentru a face sport.
Prima oară când au dus-o părinții într-o sală de scrimă a simțit că este locul ei acolo. Pur și simplu. Iar părinții au avut încredere în sentimentele ei și au lăsat-o să facă antrenament chiar în prima zi. Totuși, la primul concurs a ieșit pe penultimul loc, și deși un pic dezamăgită, mama ei a încurajat-o și i-a zis că dacă întoarce clasamentul de fapt e pe locul 2. Mi se pare o atitudine atât de sănătoasă. Să nu ne cicălim copiii pentru că nu au reușit ceva.
Dar ea s-a ambiționat și la următorul concurs a luat medalia de aur. I-a displăcut foarte mult faptul că lumea făcea comparații și îi spunea că va fi ca Laura Badea. Ea își dorea să fie mai bună, nu CA ea. Dovadă că nu sunt bune comparațiile.
La 15 ani a fost chemată la lot, care era în alt oraș. Acolo a găsit o clădire derăpănată pe post de cămin și nu a mai vrut să stea. Însă mama ei a încurajat-o și i-a zis să încerce 2 săptămâni, să nu renunțe la primul obstacol.
Foarte important pentru un sportiv, in opinia mea este și educația. La noi există această mentalitatea că dacă ești sportiv nu îți mai trebuie școală. Ba din contră, cred că ai mai mult de muncă pentru a putea susține și pasiunea și educația. Totul ține de echilibru, spune chiar Ana Maria Brânză.
Sfaturi pentru părinți:
- aceștia nu trebuie să stea la antrenamente. E firească teama pe care o au, poate neîncredere în antrenor dar cât timp te vede copilul acolo, nu va fi atent la antrenor.
- aceștia nu trebuie să pună (fără să vrea uneori) presiune pe copiii. Le va fi frică să nu își dezamăgească părinții, rudele, prietenii. E foarte important să nu simtă această presiune. E prea mult pentru un copil.
Vlad Voiculescu: Păcate pe care trebuie să le depășim
- Prima bariera e timiditatea: gândul că suntem prea mici să schimbăm ceva și uităm că orice schimbare a venit de la un singur om.
- De multe ori ai nevoie de un punct de sprijin, fie că e un profesor, un părinte sau un prieten.
- Responsabilitatea pentru ceilalți. Orice faci nu trebuie să te gândești doar la tine.
- NU ajunge să spui cuiva să nu mai fie timid: poți crea un context, să îl ajuți.
- Faptele vorbesc mai mult decât vorbele
Oana Moraru
Noi ne gândim cu frică sau optimism la viitorul copiilor
Care e măsura succesului?
Oana a subliniat obsesiile societății nostre de a ne controla copii. Începând de la cea mai mică vârstă, când mergi cu copilul în parc și îl înveți să meargă pe bicicletă, nu îl lași să cadă, să greșească, să se blocheze. Noi mereu intervenim: nu merge pe acolo, ține drept ghidonul, vezi să nu cazi.
Mesajul emoțional pe care noi părinții îl transmitem rămâne vocea care rulează în fundal și nu ne lasă să ne schimbăm.
De când se nasc cei mici avem 2 tipuri de mindset pe care il putem urma, de cele mai multe ori însă îl folosim pe primul: acela de a ne feri copilul de lumea încojurătoare. Chiar și când e vorba despre un prieten care nu vrea să se joace cu el.
Al doilea mindset, cel mai sănătos, este acela că trebuie să ne folosim de toate resursele și să le considerăm niște jaloane prin care să trecem pentru că drumul drept este plictisitor și nu te provoacă. Trebuie să facem un pas înapoi, oricât de greu ar fi și în loc să îi controlăm și să le spunem ce să facă, să vedem ce pot ei să facă și doar să îi ghidăm și să îi îndrumăm.
Fără conectare și optimist nu iei deciziile cele mai bune pe partea rațională.
Din zona rațională: în perioada preșcolară e fundamental să aibă la școală o persoană cu care să se conecteze emoțional. La grădiniță este nevoie dincolo de joacă de multă stimulare a limbajului și a stimulării matematice. Atunci se formează bazele și apetitul lor pentru cunoaștere logică. Inteligența lingvistică și inteligența matematică sunt esențiale pentru viață.
La clasele primare, învățătorul trebuie să fie la fel legat ca și cu mama. Dorința copilului de a reuși nu stă într-o atitudine negativă a învațătoarei, care țipă și le dă note mici. Ei au nevoie să fie laudați în fața clasei, să fie scoși din zona de control. În școala primară se formează complexe de inferioritate. Noi adulții avem aceasta idee bolnavă de a-i compara pe copii. Până la 12 ani nu trebuie să fie în competiție.
Ca părinți trebuie să fim lângă ei și să le spunem că e în regulă să fie eficienți 100 % la un exercițiu sau o lucrare. La 8 -10 ani un copil nu știe să se verifice singur, are nevoie de ajutor, dar de îndrumare, nu control.
Să NU le mai dăm mesajul: GREȘEȘTI DIN NEATENȚIE, Dacă ai fi mai sârguincios ai fi mai bine.
Neatenția este băgată în cap de noi, părinții pentru că îi cicălim. Asta nu înseamnă că nu îi putem spune copilului pe șleau că a greșit. dar tonul face diferența. Fiți pozitivi și cu energie de apropiere când le ziceți.
Energia cu care dăm informația copilului contează foarte mult. Dacă la clasă educatoarea îi face doar o schemă plictisitoare, fără să pună accent pe elementul fascinant, fără să îi stârnească curiozitate, o puteți face voi acasă.
La clasele gimnaziale și liceu: principala suferință a elevilor este că profesorii nu se mai bucură să predea, sunt plictisiți, iar elevii au nevoie să fie fascinați să dezbată, să discute.
Voi, părinții nu sunteți nici necesari, nici suficienți. Dincolo de voi mai este ceva care îi ajută să crească.
Un sfat care mi-a plăcut enorm și pe care Oana parcă mi l-a dat mie, jur, a fost acela legat de îndoiala de sine. Punem prea mult suflet când copiii se plâng că cineva i-a făcut proști sau i-a luat jucăria. Trebuie să glumim, dar nu să râdem de el, pur și simplu să găsim o formă în care să nu ne atragă în starea lor, ci noi să îi scoatem de acolo.
La final, Oana ne-a dat definiția succesului:
Să fac EU ce cred că-mi aduce bucurie și plăcere, să vreau mai multe cu mine, să nu fac ce vor părinții.
Evenimentul a fost organizat de Mozaic Media.
Leave a Reply