Nici un părinte nu scapă de asta: o criză de furie a copilului, un tantrum în văzul lumii. M-am autoeducat de ceva vreme să nu-mi pese de privirile grele ale celorlalți din jur atunci când copilul meu mă lovește, țipă și se tăvălește pe jos în magazin sau în parc.
Doar că nu e ceva atât de ușor de controlat (mă refer la sentimentele noastre, ale adulților). Pentru că mintea noastră este atât de alunecoasă, și greu de păcălit.. în momentul în care mintea simte un comportament care știe că declanșează o situație tensionată, de nervi, se aprind beculețe în cap și judecata ne este întunecată.
Vă povestesc intâmplarea prin care am trecut pentru că recent, o prietenă mă întreba cum fac eu față tantrumurilor. Greu, al naibii de greu. Dar am citit câteva cărți care m-au ajutat. Nu mi-e jenă să o recunosc. Sunt cărți care mi-au dat acel imbold că se poate și altfel. Dacă aveți nevoie vă recomand această carte, Lacrimi și crize de furie de Aletha Solter.
Când privirea unei mame te poate ridica sau doborî
Eram pe Domeniul Știrbey, la Zurlandia, în lumea în care mi-aș dori să trăiesc. O să vedeți imediat de ce:
D. începe să plângă pentru că i s-a părut lui că era să cadă în WC-ul ecologic și eu nu l-am ajutat. (Știu, pare amuzant, dar nu era atunci, vă garantez). Și a urlat, m-a împins, m-a lovit, nu voia deloc să îl țin în brațe ca să îmi explice supărarea, pe care eu nu o știam încă. Firesc, voia să fugă. Eu, mai tare îl strângeam în brațe, iar el evident, mai tare mă lovea.
M-am așezat pe jos lângă el, și pur și simplu, copleșită de tăvălugul de emoții, am început și eu să plâng. Mi se mai întâmplă, recunosc.
La un moment dat, o mamă, pe care nu o văzusem în viața mea, trece pe lângă noi și îmi face semn cu mâna să stau calmă și să respir, că totul va fi bine. Atât! Nu a fost nevoie să vină să mă întrebe ce se întâmplă sau să încerce să-l împace pe D.
Privirea acelei mame nu am să o uit cât oi trăi, pentru că mi-a dat forță să mă ridic și să iau decizia de a-l lăsa pe copil să fugă un pic mai departe de mine. Imediat, mi-au răsunat în cap cuvintele Mirelei Retegan care, cu o seară înainte zicea că nu se pierde nici un copil în Zurlandia. Am încredere, am respirat, apoi i-am permis copilului să plângă 5 metri mai departe de mine. Culmea, nici nu a vrut să fugă mai departe.
Însă totuși nu se liniștea. Și plângea și urla…
Mai trec două minute aude și bucătarul de la Domeniul Știrbey țipetele și mă întreabă ce s-a întâmplat. Eu am izbugnit și mai tare în lacrimi. Omul a înțeles, mi-a făcut semn să mă liniștesc, și nu a vrut să insiste. Ceea ce mi s-a părut minunat.
În tot acest timp, mă gândeam: doamne, dacă mă întâlnesc acum cu Mirela.. ce-o zice? Sunt cea mai praf mamă care în loc să liniștească un copil plânge cu el cu tot.
După vreo 10 minute, sau poate mai puțin, D. a putut să vină la mine, să-mi explice care a fost neînțelegerea dintre noi doi, de ce a plâns. M-a îmbrățișat și ne-am dus să îi iau un balon cu Masha, pentru că tocmai văzuse unul la un copil.
Să vă zic că nu mai aveau baloane cu Masha?!!! Am zis că se prăbușește cerul pe mine și când m-oi întâlni cu Murphy ăsta.. o să vadă el. Cum să nu mai fie balon pentru un copil care abia a ieșit dintr-un tantrum?! Cum?!
Unde mai pui că o cunosc pe Cristiana de la Edulier, care vindea acele baloane ca să ajute niște copilași să meagă la mare și m-am rugat de ea cu cerul și pământul să facem rost de un balon cu Masha, dar săraca, de unde să mai scoată? Din fericire a fost minunată și l-a convins pe D. că și Tweety e cool! Pfiu, am scăpat și de data asta, îmi zic!
Și mergând noi așa prin Domeniul Știrbey să caut bancomat (căci, da, nici bani nu mai aveam!) am dat peste Tanti prezentatoareaaaa. Mirela! Cu ochii abia șterși de lacrimi, am fost atât de fericită pentru că D. își dorea poză cu ea și mă tot băta la cap să o găsesc pe Mirela în ditamai Domeniul! Timid din fire și mârâit după tantrum, acum brusc nu mai voia poză. L-a sucit, l-a învârtit Mirela, până am reușit să facem două poze, decente.
Apoi Mirela îmi zice: Tu, dar nu îi e somn? Că așa pare.
Mă uit la ceas, și realizez că da! Era 3 jumătate și copilul nu dormise! Era praf de oboseală și eu nu mi-am dat seama de asta. Vă dați seama că iar m-am simțit cea mai cea nașpa mamă din lume, nu?
Dar gândul m-a părăsit repede, pentru că știți.. nu avem cum să le facem pe toate să meargă strună, nu poate fi totul perfect, și imediat ce realizăm aceste lucruri, totul intră în normalitate. Și pentru că nimic nu e întâmplător, după cum cele de mai sus au arătat, imediat ce am ajuns în mașină a început o ploaie torențială timp în care D. a dormit buștean în mașină.
În loc de concluzie,
Atitudinea noastră, felul în care ne comportăm cu ceilalți, chiar și ce transmitem printr-o privire, sunt atât de importante.
Pe mine, privirea acelei mame m-a ridicat la propriu și la figurat. Însă dacă nu eram în Zurlandia (unde am găsit doar părinți care încearcă să fie mai buni pentru copiii lor) și cineva îmi arunca o privire necruțătoare, m-ar fi doborât.
Am scris acest articol pentru că avem nevoie să apreciem lucrurile mărunte și bune. Iar când va fi cazul, voi știi și eu cât de mult bine pot face cu o privire.
Mi-ar plăcea să-mi povestești dacă ți s-a întâmplat să te ajute un părinte într-o situație similară? Sunt sigură că nu sunt singura care a trecut și prin experiențe bune în privința tantrumurilor. Noi mamele, we stick together!
Și eu am copil cu tantrumuri.. chiar și acum la aproape 5 ani. O singură dată am simțit acea susținere din partea unui străin, când mi-a spus că este ok, să îl las să își verse supărarea. În rest, nu prea îmi aduc aminte..Dar ce vreau să spun, este că mi-aș dori mult, dar mult de tot, să fac ce a făcut femeia aceea pentru tine. Doar că îmi e teamă, rușine, nu știu dacă aș ajuta, poate că ea nu are nevoie de susținerea după care eu am tânjit atât. Big hug! Cu timpul e mai bine!
Denisa, daca am invatat ceva din experienta aceasta mai ales este ca ORICE lucru oricat de marunt pare NU ESTE. Uite ce bine a facut o privire, atat! Niciodata nu trebuie sa credem ca suntem prea mici sa facem ceva. Cred că o mamă și dacă nu cere ajutorul, primeste cu drag un gand bun, sub orice formă.