Anul Nou se apropie și petrecem acasă cu copiii, ca de obicei. Ne îmbrăcăm un pic mai elegant decât treningul sau pijamaua clasică (adică practic ne îmbrăcăm de ieșit din casă), aranjez masa cu un aperitiv și un fel de mâncare plus tortul inventat de mine (e o tradiție anuală), și decorăm casa cu baloane. Încerc și un cocktail care să arate drăguț, de efect, am multe idei salvate de pe rețelele sociale. Iar pentru copii nu lipsește șampania lor specială, anuală.
Copiii s-au ocupat de confetti le-au confecționat ei singuri din cartoane și baloane și funcționează de minune.
De obicei jucăm board games dar anul acesta am găsit pe net prea multe jocuri amuzante în familie ca să nu le testez și le împărtășesc cu voi. Sigur aveți de unde alege sau măcar vă dau idei și găsiți altele.
Toate sunt cu obiecte pe care le aveți în casă: pahare de plastic sau hârtie, farfurii de unică folosință (mereu îmi rămân de la zilele de naștere ale copiilor). Unele jocuri au și recompense iar copiii sunt extrem de fericiți să participe.
Anul acesta pentru că sunt mai mari copiii vor sta până la 12 noaptea mai ușor. Abia așteaptă artificiile și șampania!
JOC AMUZANT DE DICTIE
Pe Youtube provocarea cuvintelor și dicție: căutați Say Word on Beat și veți găsi în română și engleză cuvinte similare în pronunție care sunt amuzant de spus repede.
VARIANTA în engleză
Jocul nostru preferat cu recompense: abia asteaptă copiii să îl joace. Ai nevoie de un zar, dulciuri, pix și hârtie. Folosim orice bomboane sau dulce pentru că slavă cerului avem de unde în luna decembrie.
JOC DE COORDONARE:
Poți să îl faci cum dorești, să printezi imagini diferite care să însemne mișcări ale mâinii, fie că e vorba despre palme sau degete. Importantă e coordonarea.
UN JOC CU MIZĂ – poți pune orice premii dorești la capătul mesei, dar sigur, banii sunt preferații copiilor.
Coordonare in echipă
Ai nevoie de pahare, pix, un elastic și o ață. Totul ține de încredere în co-echipier.
Vă doresc un An Nou Fericit, un 2026 plin de bucurii, cu sănătate și cât mai puțină vinovăție de părinte care are obiceiul de a ne lua mințile!







Leave a Reply