A fost o perioadă în care credeam exact asta: dacă nu le dăm telefon inteligent copiilor și acces la social media vor fi feriți de „relele” de pe internet. Până când D. în vârstă de 10 ani mi-a povestit la un moment dat despre țigările pentru copii. Mi-am dat seama că e timpul să îi arăt eu cum să folosească internetul în folosul lui.
Trăim cu falsa impresie: dacă noi ne educăm copiii ferindu-i de telefoane, ecrane și social media, sau dacă toți ar face ca noi, ar fi o lume perfectă. Doar că asta este o utopie, nu se poate întâmpla așa. Și cine decide dacă ce vreau eu pentru copilul meu este ceva standardizat și valabil pentru toți?
Multe reacții apar după ce părinții au văzut Adolescence. În minte mea se separă cel puțin 3 categorii de părinți: cei care dacă le-au luat telefoane copiilor lor fără să îi verifice și ce fac în online, acum vor încerca să repare asta, (bravo dacă faceți asta!), cei care jură că îi vor ține departe de telefoane și rețele sociale toată viața (not gonna happen) și cei care nu le-au luat telefon copilului până la 12 -13 ani și care cred că dacă îi țin într-o bulă și le pun mâinile la ochi și nu le dau acces la tabletă și telefon, copiii vor fi feriți de teribila lume necunoscută. Eu mă aflu undeva între ultimele două. N-au telefoane la 10 ani, dar au tabletă. Cel mare știe să scrie un e-mail, să caute informații pe google (în linii mari, încă e greu să diferențieze fake de real news), să scrie într-un word și câteva funcții importante.
Am citit mesaje de la părinți care spuneau că tonul să dă acasă, că dacă le explicăm copiilor cum e cu social media și cu telefoanele inteligente sigur îi vom feri de rele. N-aș fi așa sigură de asta. Adică firește că noi părinții sunt primii care le creăm limite de siguranță, le explicăm până ne ies peri albi ce e bine și ce nu e, cum e cu informațiile pe internet, ce e real și ce e fals, dar nu putem avea așteptarea să și înțeleagă copiii la 10-14 ani și mai ales să fie și de acord cu noi. Noi putem deține controlul.. ACASĂ, dar când copilul iese pe ușă și merge la școală, deja el va fi influențat de colegi, pentru că așa e natural și firesc. Să nu mai asculte de părinți, să testeze limite și să vrea aprobarea prietenilor, colegilor, copiilor de vârsta lui. Iar acei colegi poate nu au părinți ca tine, părintele grijuliu, poate au părinți care sunt mai permisivi, nepăsători, sau naivi, dar care le dau acces copiilor la YouTube, social media, fără să verifice atent la ce se uită copilul său. Și asta se răsfrânge ușor și necontrolabil asupra copilului tău.
O să spuneți că dacă tu l-ai educat mai bine pe copilul tău, nu i-ai dat telefon, nu o să afle provocările de pe rețelele sociale, sau o să le țină piept colegilor și nu va fi interesat. Cred că toți psihologii v-ar contrazice. Pentru că așa e natural pentru un copil la preadolescență. Să primeze tribul, nu familia. Și în plus, când un copil vine și povestește ceva sau poate are și telefon și îi arată copilului tău, sau când se vorbește despre cine știe ce subiect, normal că și copilul tău va vrea să știe despre ce e vorba, va fi interesat. Așa că nu putem fugi de fluxul de informații care vine spre noi, chiar dacă noi nu le luăm telefoane.
Și atunci ce o să faci ca părinte? Ce rămâne de făcut? O să îi interzici să vorbească cu colegii? Nu poți. Poți să controlezi tu ca părinte ce informații îi aduce colegul X? Nu poți. Trăim într-o societate și suntem influențați unii de alții, mai ales copiii.
Cu toată teoria mea pe care i-o explic lui D. nu pot să am pretenția și siguranța că va lua decizia bună atunci când un coleg îi va arăta sau povesti ceva pe TikTok.
Sigur că ar fi ideal să nu aibă voie și acces la telefon smart și la social media, să citească X pagini pe zi, să nu se uite le tv decât o oră două, să își facă temele, să, să, să. Realitatea este nu se întâmplă așa, copiii știu unii de la alți lucruri, așa cum și noi aflam când eram de vârsta lor. Doar că peste noi nu venea un munte de informații. Era ceva mai mică amploarea.
De ce cred că avem nevoie de un sistem mai mare de sprijin pentru părinți
Este nevoie de intervenția Guvernului? De reguli mai stricte care să ajute părinții să pună limite mai ferme copiilor?
Eu cred că da, pentru că altfel, întotdeauna părinții vor ceda sub argumentul dar restul copiilor de ce au voie și eu nu? Ceea ce până la un punct este o întrebare legitimă din partea unui copil. Oricât ne-am strădui noi părinții să îi învățăm valori, că suntem diferiți, că nu facem lucrurile la fel ca majoritatea. Întodeauna va fi greu să te impui ca părinte cu riscul ca al tău copil să încerce să ocolească regulile.
Leave a Reply