Am așteptat mult cea de-a doua carte a Kristinei Kuzmic, o carte scrisă tot din experiența propriei, așa cum a fost și prima ei carte: „Rămâi așa cum ești dar mergi mai departe”. De data asta, Kristina Kuzmic își pune pe masă sufletul și suferința prin care a trecut ca mamă văzându-și băiatul adolescent suferind de depresie clinică.
Boala a dus la consum de alcool, de droguri, gânduri suicidale, internări la centre de reabilitare. Mult prea multe tragedii pe care le poate duce un părinte cu tot sprijinul familiei. Citesc și mi se strâng inima și stomacul.
O carte scrisă onest în care vă veți regăsi temerile. Frica noastră a părinților că undeva sigur am greșit și că nu știm cum să reparăm lucrurile.
Când cartea începe povestind momentele în care copilul ei Luka s-a născut automat te duci și tu în minte la ziua în care ai devenit mamă și te întrebi: oare cum poate un bebeluș să ajungă atât de grav deși eu l-am iubit necondiționat?
Mesajul pe care eu l-am luat din această carte puternică este că tu mamă, tată, părinte, ești cel care își poate sprijini copilul aflat în orice fel de situație grea dacă ești prezent. Și nu mă refer aici la a fi prezent să îl duci la ateliere sau să te joci cu el. A fi prezent adică să îi accepți toată povara, toate lucrurile cumplite pe care copilul tău le simte și nu vrea să le simtă. Să suporți tu tot ce e mai rău. Să fii acolo.
Am citit pe nerăsuflate primele 100 de pagini: dure, “greu” de dus emoțional vorbind dacă nu te detașezi un pic. Dar o lectură care te pune în alertă atât cât trebuie. Îți trebuie, zic eu, neapărat o minte lucidă care să nu te trimtă direct în Anxietate.
Cine o cunoaște pe Kristina Kuzmic din mediul online stie cât de mult își iubește copiii și că îi crește cu răbdare și blândețe. Așa că nu poți să nu te întrebi ( la fel ca ea) cum s-a putut întâmpla una ca asta? Să-i scape din mâini copilul blând și empatic? Se întreabă și ea în carte. Oare nu i-a acordat suficientă atenție, a lăsat prea mult garda jos? Ce si unde a greșit? Veșnicele întrebări capcană ale minții de mamă.

Momentele în care a chemat poliția pentru că nu îi mai putea stăpâni accesele de furie ale adolescentului, te înfioară dar te împing să citești mai departe pentru că vrei să vezi finalul fericit. Finalul în care însuși copilul ei, Luka adresează un mesaj cititorilor, părinților și celor care trec prin această traumă a depresiei clinice.
Fragmente din carte:
“Luka nu mai este fericit decât dacă este beat, drogat sau amândouă. În fiecare dimineață după ce pleacă la școală îi caut prin cameră. De cele mai multe ori găsesc vreun fel de accesoriu pentru droguri sau o sticlă goală de alcool.”
“Chiar am ajuns în punctul în care e nevoie să chem poliția pentru copilul meu? Cum au scăpat lucrurile de sub control în asemenea hal, când asupra puștiului ăstuia s-au revărsat numai atenție, ajutor și susținere”.
“În timpul momentelor bune, mă lupt să fiu prezentă. Mintea mea încearcă s-o ia pe repede înainte către următoarea îngrijorare., dar inima are nevoie disperată să stea fix aici, în ceea ce este bun acum”.
“Viata este complicată. Continuă să meargă mai departe. Nu ia o pauză pentru că băiatul meu are depresie clinică. În timp ce Luma este în spital am obligații de serviciu pe care nu pot să le dau pur și simplu deoparte. Am termene limită pentru prima mea carte, contracte cu sponsorii cărora trebuie să le trimit videouri date de turnee pentru spectacole. Nu mi-a scăpat nici faptul că munca mea este îndreptată spre încurajarea părinților- spre a-i face să râdă. Cu toate astea, niciodată nu m-am simțit mai singură”.
Despre Kristina Kuzmic
Kristina Kuzmic este o autoare de origine croată, stabilită la 14 ani în SUA, mamă a trei copii activă în rețele sociale și apreciată pentru sinceritatea și umorul cu care tratează viața de părinte. În ultimii ani pe lângă aceste teme s-au adăugat și cele legate de sănătate mintală.
Este urmărită de peste 5.000.000 de persoane, prima ei carte apărută la Ed. Univers s-a vândut în peste 10.000 de exemplare. Cu ocazia apariției celei de a doua cărți în română, „Pot rezolva asta”, Kristina va veni la București pentru un eveniment pentru părinți, pe 14 iunie, unde va participa la o dezbatere pentru părinți moderată de scriitoarea Ioana-Chicet Macoveiciuc. Temele abordate: adolescență, sănătate mintală, limite, vinovăție, dependență de droguri, sprijinul familiei, mituri în parentingul modern.
Mi se pare extrem de curajos că poate face asta, să fie atât de vulnerabilă și expusă. Prea des ridicam din umeri sau întoarcem privirea în speranța că al nostru copil e cuminte, îl verificăm, îi știm prietenii si unde umblă sau învață bine. Nu e chiar așa și cred că nu strică să aflăm worst case scenario din care poate învățam ceva important despre noi ca părinți, indiferent de probleme.
Găsiți cartea „Pot rezolva asta” la un preț special în aceste zile.
Leave a Reply