„Cinci ani și o clipă” este cea mai recentă carte tradusă în română a scriitoarei Virginie Grimaldi. O găsiți tot la Editura Univers, la fel ca toate celelalte 8 romane ale sale traduse la noi. La finalul articolului vedeți coperțile cărților ei în original și mai multe de această autoare chiar în cuvintele ei.

După ce citești cartea, sau chiar când ești pe la mijlocul ei, îți vine să pui mâna pe telefon și să îți suni fratele sau sora, indiferent dacă sunteți sau nu în relații bune. Poate chiar e mai mare impulsul dacă nu v-ați mai văzut de mult. Iar dacă nu ai frați sau surori, e genul de carte care te face să fi vrut să nu fii singur la părinți.

Este povestea a două surori, Emma și Agathe Delorme, care nu s-au mai văzut timp de 5 ani. Povestea lor, copilăria, motivul pentru care relațiile dintre ele s-au răcit le aflăm treptat în stilul lui Grimaldi care are trece prin toate stadiile vieții lor de la naștere până în prezent.

Cele două surori se reîntâlnesc așadar după 5 ani și decid să locuiască împreună timp de o săptămână, în casa bunicii lor, care a murit pentru a goli casa de obiectele pline de amintiri.

Va fi o săptămână în care descoperim cum au fost cele două fete când erau mici: Agathe este cea mică, mereu energică și care a stârnit probleme, iar Emma, cea mare care povestește cum era viața când era copil unic, ca apoi să o enerveze dar să o și iubească pe Agathe. E aproape imposibil dacă ai frați sau surori să nu găsești cel puțin un moment în care să te regăsești sau să localizezi relația ta. Cred că acesta este elementul cheie care te face să iubești cartea: să-ți amintești de propria copilărie alături de soră sau frate și mai apoi să apreciezi ce ați trăit împreună.

Ne-am obișnuit ca Virginie Grimaldi să atingă subiecte sensibile. De data aceasta: un abuz în familie care le-a întărit dragostea celor două fete. Apare apoi și vindecarea lor – iubirea necondiționată a bunicilor. A acestei bunici, Mima, care tocmai a murit. Dispariția ei le reconectează pe Agathe și pe Emma. Își retrăiesc copilăria povestind, cu amintiri și întâmplări petrecute în acea bunicii. Până la urmă o casă în care au petrecut vacanțe frumoase împreună nu poate decât să readucă la viață clipe fericite.

La clubul de carte organizat de Editura Univers pe 7 noiembrie anul trecut, pe marginea acestei cărți, multe cititoare au spus la unison că și-ar fi dorit să fi avut un alt final cartea. Nu dau spoilere, dar este un final dureros, pe care îl citești și tot speri să se schimbe.

Despre Virginie Grimaldi

Virginie Grimaldi este una dintre cele mai îndrăgite autoare contemporane franceze.

Are 40 de ani, este mamă și locuiește în Bordeaux. În cuvintele ei, Virginie se descrie cam așa:

„Am început să devorez cărți imediat ce am putut citi. Biblioteca roz, Biblioteca verde și apoi numeroase romane care m-au făcut să trăiesc o mie și una de vieți.

Aveam opt ani când am scris primul meu roman pe un caiet de ciorne verzi cu tabla înmulțirii pe spate. Era despre dragoste, mare și un soare care a avut nevoie de treizeci de pagini pentru a apune.

În clasa a șasea, am răspuns „Scriu cărți” la întrebarea „Ce vrei să fii când vei fi mare?” de pe formularele pe care le completam la începutul anului. Nu de fiecare dată, pentru că au fost momente în care am vrut să fiu și creatoare de modă. Nu a durat mult: toată lumea vedea o mașină când eu desenam un pantof.

La școală, am câștigat un concurs de povestiri. Profesoara mea de franceză m-a încurajat să-mi urmez visul de a deveni scriitoare.

Am ascultat-o, până când viața profesională a împins acest vis în plan secund. Nu era realist, nu cunoșteam pe nimeni din domeniul editorial, nu știam cum să procedez și nu eram sigură că sunt în stare.
Așa că am scris povești în caiete, poezii pentru zilele de naștere ale familiei și liste de cumpărături.

Până la 23 martie 2009, când am creat un blog.

Până atunci, poveștile mele fuseseră citite doar de persoane apropiate mie, care le considerau foarte frumoase, dar care credeau și că sunt un bucătar bun. Acum mă confruntam cu cititori obiectivi, care veneau în fiecare zi să citească postările mele pline de umor.

Ei au fost cei care au reaprins scânteia. Ei m-au împins să scriu într-un format mai lung, ei m-au încurajat să cred în asta. Ei sunt cei care m-au încurajat să particip la concursul de povestiri „E-crire Au féminin”, unde am câștigat cu nuvela „La peinture sur la bouche”.

Într-o zi, unul dintre cititorii mei mi-a trimis un link către un concurs organizat de o editură. Mai aveam câteva săptămâni pentru a scrie un roman. Dacă câștigam, acesta urma să fie publicat.

Așa a apărut „Prima zi din restul vieții mele”. Restul poveștii ei, o găsiți aici pe Virginiegrimaldi.com

În total a scris 9 romane. În 2020 și 2021 ocupa locul 2 în top 10 al romancierilor francezi cu cele mai multe cărți vândute.

Prima ei carte, Le premier jour du reste de ma vie, apărută în 2015 nu a fost tradusă la noi.

Poți comanda de aici Cinci ani și o clipă. Aici găsești restul romanelor ei.

Alte recenzii ale cărților lui Virginie Grimaldi scrise de mine. Ps: Preferata mea coincide cu favorita francezilor, „Când amintirile nostre vor veni să danseze”.

Doar clipa fericită să-mi rămână