„Ridurile ar trebui să indice doar unde au fost odată surâsurile”, a spus Mark Twain. Și văd în poză câteva riduri care încă nu au șters de tot zâmbetul. Cel puțin nu simt asta.

Când voiam să consolez pe cineva care împlinea 40 de ani, spuneam fără să-mi dau seama, niște clișee de genul celor de mai jos:

• 40 is the new 20 ( nu e chiar așa, aș zice mai degrabă de new 30ish)
• Age is just a number. O fi, dar e un număr al naibii de mare pe care nu-l concep, nu-l cuprind, nu-l simt că mi se adresează. Un număr care părea departe tare atunci când aveam 30 de ani.
• Viața abia acum începe (nu e departe de adevăr, e varianta pe care o aleg eu)

Când eram copil sau chiar adolescentă, vârsta de 40 de ani era vârsta părinților noștri, probabil că de aceea mulți dintre noi, dacă nu majoritatea, credem că la 40 de ani suntem deja “bătrâni”. Pentru mine cred că este principalul factor. Sigur cercetătorii britanici au făcut un studiu care zice că ăsta o fi motivul principal pentru care mintea noastră percepe negativ schimbarea prefixului.

Am încercat să mă pregătesc din timp de marea schimbare a prefixului, încă de prin vară, când prima prietenă din gașcă a trecut marele prag. Să nu mă ia prin surpindere. Eram foarte chill, însă doar perspectiva că încă nu făcusem 40 de ani mă ținea de fapt pe linia de plutire și nu știam asta. Eram într-o totală negare. Ca atunci când îți zici că te poți lăsa de fumat dar de fapt nu vrei. Cam așa. Mai am timp, îmi ziceam și parcă vizualizam că am doar 39.

De ce o fi diferită schimbarea asta de prefix față de orice altă aniversare? Până la urmă 30 ar trebui să fie primul șoc, când treci de la tânăr libertin la o variantă un pic mai ordonată a vieții când încerci să îți întemeiezi o familie sau mă rog, să te așezi la o casă a ta și mașină, în rate. Însă 40 de ani e deja altă ligă: e primul prag care anunță mijlocul vieții, nu? Acel midlife crisis american despre care știm că le ia mințile bărbaților. Dar nouă, femeilor, nouă ce ne face? Cumva ne deschide calea spre o ușoară depresie? Ne obligă să facem bilanțuri pe toate planurile, să ne uităm în urmă la ce a fost și la ce așteptări aveam? Mi-am propus să nu mă las luată de acest val și să-mi schimb perspectiva asupra acestui afurisit de număr 40, care e așa de rău famat. Așa că mă uit în urmă dar nu cu regret, ci cu bucurie.

Cei care mă cunosc știu că dacă ar fi să schimb un singur lucru ar fi să fi putut să am părinții lângă mine, măcar până în momentul când am devenit mamă. Să pot măcar să-mi amintesc de mama și tata în rolul de bunici, nu doar să mi-i imaginez.

Citate celebre

• „Ridurile ar trebui să indice doar unde au fost odată surâsurile.” / “Wrinkles should merely indicate where smiles have been.”  Mark Twain

• „Orice om își doreste să trăiască mult, dar nici unul nu vrea să îmbătrânească.”/ “Every man desires to live long, but no man wishes to be old” – Jonathan Swift

• „Nu regreta că îmbătrânești. Este un privilegiu pe care mulți nu îl au / “Do not regret growing older. It is a privilege denied to many” – Mark Twain

Acest ultim citat pe care unii i-l atribuie lui Mark Twain se potrivește perfect în povestea mea. Cum să te bucuri că ai ocazia să trăiești mult.

40 de ani e vârsta la care mă simt mult mai apropiată de mama deși sunt peste 21 de ani de când nu mai este. Mă regăsesc în mișcările ei, în replici pe care le spun copiilor, în gesturi, uneori și în haine similare. O simt aproape și parcă abia acum ne înțelegem reciproc pentru că de fapt îi înțeleg fricile ei de mamă.

Avantajele de a avea 40 de ani

La 40 nu pot decât să mă bucur că știu ce e important pentru mine și familie, că am un drum de la care nu mă abat, că știu să-mi aleg prieteni noi, să mi-i țin aproape pe cei vechi, îmi știu prioritățile și lupt pentru ele, îmi folosesc timpul cu cap, nu mă mai enervez când nu am sorți de izbândă, nu-mi mai pierd timpul cu proiecte care nu-mi aduc nicio împlinire și bucurie.

Să ajung la 40 de ani cu aceste gânduri nu a fost deloc un drum ușor. M-am scuturat cu greu, în ani buni, de obiceiul obligațiilor, de expresii de genul „trebuie”, „pentru că așa e frumos”, „așa se cade”, sau „se supără X dacă nu faci asta”, am scăpat și de obiceiul de a eticheta oamenii pentru că îmi făcea și mie mult rău. E foarte greu să-ți schimbi această perspectivă, să vezi lumea prin alte lentile, dar odată ce-ți obișnuiești mintea să gândească altfel decât pilotul automat cu care a crescut, totul e mai clar.

Am avut de-a lungul vieții multe urcușuri și coborâșuri, mai ales după ce am devenit mamă. Dar acest full time job de mamă, neplătit în bani , mi-a deschis poarta către o nouă etapă din viață: cea în care mi-am dorit să învăț mai mult, să descopăr și să împart totul cu lumea, cu voi. Aici, pe blog.

De 40 de ani sunt sora cuiva, de 11 sunt soție, de 10 ani sunt mamă iar de 34 de ani am cea mai veche prietenie. Toate bucățile de viață, puse cap la cap fac paradoxal, 40, deși matematica m-ar contrazice.

Pot să fac lucruri fără să mă simt judecată sau să trebuiască să dau explicații, iar asta este un privilegiu. O piatră luată din cârca noastră când nici nu știam că o căram de ani de zile.

Pot să respir, să aștept, să îmi conțin gândurile și să-mi analizez fricile fără să-mi mai vină să fug. Viața chiar poate începe la 40 de ani pentru că abia acum sunt echipată să-i fac față.

Dezavantajele de a avea 40 de ani

La dezavantaje am să mă limitez doar la unul și bun: deși când eram la școală și la liceu mă enerva groaznic trezitul devreme ca să merg la școală, acum parcă e mai greu când mă chinui să mă trezesc eu ca apoi să trezesc doi copii să ajungă la grădi și la școală la timp.

Știu că în online există această întrebare care place multora iar răspunsul meu s-ar putea să nu vă placă:

Ce sfat mi-aș da mie la 20 de ani? Nici unul, pentru că nu m-aș asculta pe mine din viitor. Sigur aș avea multe povețe dar mi-aș irosi gura. Mă cunosc prea bine, și pe mine din trecut dara mai ales pe cea din viitor. De fapt retrăiesc asta cu copiii mei când eu le spun ceva din experiența trăită de mine și mă aștept ca ei să învețe ca să nu fie nevoiți să greșească la rândul lor. Nu așa funcționează treaba. Trebuie să facem greșeli ca să ajungem în punctul în care ne aflăm.

Vă recomand podcastul Juliei Dryfus, Wiser than Me, în care are invitate trecute de a doua tinerețe iar pofta de viață pe care ți-o dau interviurile este increedibilă. Sunt lecții de viață acolo fără să fie scoase în evidență ca atare, fără să fie moraliste, în special episodul cu Jane Fonda.