Am avut un 2024 blând cu mine și cu ai mei și dacă ne-am văzut măcar o dată anul acesta (încă 2024) v-am mărturisit și povestit că mi-e bine: suntem sănătoși, avem ce pune pe masă, copii nu duc lipsă de lucruri esențiale, doar noi părinții ne-am dori niște extra ore în zi pentru somn. Dar mereu mă tem când e prea mult bine: mintea îmi zice să fiu în gardă, cu ochii în patru, că ceva rău sigur mă paște după colț. Mi se strânge inima, mai ales după tumultoasele zile din decembrie 2024.

Când vreau să fac bilanțul îmi iau telefonul și mă apuc de făcut curat între poze. Este cel mai bun bilanț pe care îl fac anual, pe lângă curățenia în telefon. Deci, un dublu câștig.

Pentru ce sunt recunoscătoare în 2024

A fost anul în care am reușit să realizez majoritatea lucrurilor pe care mi le dorisem în secret sau pe vreo listă de început de an. Și asta pentru că de câțiva ani am învățat să îmi formulez dorințele și nevoile, să le adaptez la realitate. Nu sunt niște idealuri, greu de bifat, la care nu am cum să ajung. Și e tare bine. Când las mai jos așteptările reușesc să împlinesc multe.

Dacă mă întrebi ce-mi amintesc din 2024 ar fi anul în care am schimbat prefixul. L-am acceptat cu greu dar cu blândețe, până la urmă. Mi-am dat seama că nu pot sări etape din viață, că nu mai pot rămâne blocată mental la o altă vârstă și că în fiecare an descopăr lucruri noi despre mine și dau la o parte un nou strat. Sau poate îl adaug la anii care s-au adunat?

Am mers la multe concerte, așa cum mi-am propus la început de an: cu prietenele în special. Am evadat o zi și o noapte în vamă cu ele. Am petrecut mai mult timp cu prietenele de-o viață decât în anii trecuți și fără un soț înțelegător nu aș fi putut să o fac. Îi mulțumesc.

Dar și că el am reușit o premieră. Soțul am ieșit în oraș doar noi doi, prima oară după 10 ani de când avem copii.

Colegii de la Edupedu.ro sunt fenomenali, o forță și împreună chiar facem să se miște puțin lucrurile în educație. Să poți simți asta din partea cealaltă a baricadei, vă zic, e mare lucru.

Copiii de la Dictie.ro mă învață constant să privesc lucrurile din altă perspectivă și să îi înțeleg. Îi văd crescând pe mulți, la fel ca pe copiii mei și sunt recunoscătoare că pot să văd cumva în viitor, să înțleg viața de adolescent înainte ca ai mei copii să ajungă la această vârstă.

Am schimbat aspectul blogului, am investit în podcast pentru că eu scriu și vorbesc mult și vă mulțumesc pentru că ați ascultat măcar un episod din acest an sau ați citit un articol. Am investit timp și în instagram și am mai învățat lucruri despre mine, în special cât pot duce. Și când nu am mai putut am încercat să nu mai simt vinovăția și presiunea care mă apăsau pentru că nu am făcut tot ce mi-am propus, sau pentru că au fost zile întregi fără postări. Au fost și vor mai fi. Viața mea, familia și jobul vor avea mereu prioritate în fața unor story-uri sau postări pe rețele sociale.

Le mulțumesc colaboratorilor mei care au încredere în mine, un jurnalist care nu are cifre de influncer, dar care scrie cu suflet: Viitor Plus, Editura Didactica Publishing House, Editura Univers, Editura Trei, Nemira, Editura Arthur, Monica Tănase, Orășelul Cunoașterii, Klino.

Am citit 14 cărți. Pentru mulți sunt puține, pentru mine, e enorm.

Am reușit să implementez împreună cu doamna educatoare de la grădiniță, un program de citit săptămânal cu un membru al familiei, iar copiii sunt tare fericiți, iar eu bucuroasă pentru deschidere.

Mai jos, tabloul pe care îl vedeți este cel mai de preț pe care îl am. Micul Blond a învățat să ne scrie numele și îl scrie peste tot, non stop.

Am avut o întâlnire de 25 de ani de la terminarea școlii și m-am simțit tare bine să-mi revăd colegii care au rămas în țară.

Am avut prima vacanță prin țară și prima cu cortul. Doar o noapte dar a contat să ne dăm seama că nu suntem acest gen de familie cu cortul. Dar cu mașina prin mai multe locuri vom mai merge.

M-am speriat. Cum m-am speriat la pandemie, așa cum m-am speriat când a venit războiul. Două săptămâni am simțit că nu pot respira. M-au speriat oamenii despre care nu știam că au o lipsă atât de mare de educație și că își iau informațiile din social media. Mi-am reconfirmat cât de importantă e educația și voi trage cât pot eu toată viața mea ca să educ copii și adulți prin informare, nu convingeri. Pe acelea le facem singuri.

Alegerile prezidențiale mi-au pus pe gânduri iar și nu m-au lăsat să dorm. Din fericire jobul meu m-a scos din această stare pentru că singura cale de a ieși din stare a fost să scriu mult, să gândesc altfel.

Ce vreau de la 2025

Vreau mai multă răbdare, nu cu mine, ci cu copiii și cu familia. Sunt recunoscătoare pentru că suntem sănătoși. Mergem la analize, încerc să previn decât să tratez. Mă voi ține să fac asta mult timp de acum înainte.

Vreau să nu fie mai rău în țară pe plan politic și social.

Mai am relații de reparat. Una, în special, care este foarte importantă pentru mine și de care voi trage cât am să trăiesc.

Să dorm mai mult. Știu, asta nu se poate.

Să mai avem timp de petrecut cu socrii și bunicii copiilor.

Să reușesc să găsesc un punct de legătură cu D., care crește și asta mă testează mult. Îmi testează limitele și acceptarea la un alt nivel.

Să-mi găsesc echilibrul. În felul meu, pentru familia mea, pentru 2025.

Să avem un an liniștit. Vă las cu o urare pe care am primit-o și care mi-a plăcut tare mult: “Tocmai ai primit în cont 365 de zile. Trăiți-le frumos!”