Gândiți-vă la oboseala mentală acumulată de noi ca părinți prin toate filtrele pe care le folosim când luăm cea mai mică decizie: dacă îl las acum la desene mă lasă în pace să termin mailul, dar o să stea prea mult timp la ecran, dacă nu îi dau voie la desene mă va bate la cap și nu voi putea termina mailul oricum… și tot așa. Studiile arată că un adult ia în jur de 35.000 de decizii pe zi. Cred că un părinte ia cel puțin dublu. De exemplu dimineață, în loc să mă stresez ce mânânc eu, mă gândesc ce să le fac de mâncare și celor 2 copii care indiferent dacă îi pun să aleagă, ceva nu le va plăcea. Și oricum, eu am de ales ce le propun.. mă înțelegeți, nu ? Este atât de obositor să alegem zilnic, să ne gândim mereu la consecințe, să strângem din dinți când ne scot din sărite copii, când se mișcă lent ca un melc, fix când tu te grăbești…
Suntem o generație de părinți, prima chiar, care face lucrurile altfel, în așa fel încât parcă o lume nouă ni s-a deschis în fața ochilor, și de când am devenit și noi părinți, vrem să le facem pe toate singuri. Fără ajutor. Vrem să controlăm totul, să ne iasă toate ca în cărțile de parenting sau clipuri de pe instagram, să fim mulțumiți de fiecare decizie a noastră și a copiilor. Dar toate acestea nu se pot realiza și punem singuri pe noi o presiune uriașă să fim perfecți. În special din cărțile de parenting.
Știu că toți spunem că nu vrem să fim perfecți, și totuși… ne supărăm pe noi că azi nu am apucat să stăm cu copilul destul, că am țipat la el, că nu am făcut de mâncare și am comandat ceva (ce mamă groaznică sunt!), că nu am strâns rufele sau că nu le-am împăturit / călcat, că nu am terminat de răspuns la mailuri, că am lăsat copilul prea mult la ecrane, că am avut o zi proastă la job, că nu mai am haine curate eu sau copilul, că am uitat să fac o programare la doctor sau să ajung la ea, că nu am citit domnle nici o pagină din cartea de pe noptieră, sau că nu m-am uitat la un serial pe Netflix.
Ne obosim cu vinovăție dacă nu ținem minte fiecare lucru important din viețile copiilor noștri: să nu uit primii pași, prima oară când a mâncat mâncare solidă, prima oară când a mers în parc pe lângă cărucior, prima oară când a alergat, când a spus mama/ tata/ buni, când a mâzgălit ceva, când a scris o literă, primul cuvânt… și tot așa. Până la vârsta de 6 ani deja hardul nostru intern va fi full, și nu mai putem cumpăra decât memorie externă.. la propriu, ca să nu uităm:)
Părinții noștri țineau minte doar primii pași și prima zi de școală, de obicei. Ei aveau țeluri mai mici care țineau de supraviețuirea familiei, aș zice: să fie mereu două feluri de mâncare, să fie curat în casă, hainele să fie călcate și spălate, copilul să aibă mereu 2 șosete la fel și cam atât. Și pentru că se concentrau doar pe aspectele astea, pe lângă serviciul lor care nu le aducea neapărat satisfacție, ci mai degrabă oboseală și stres, părinții noștri au putut excela la aceste capitole.
Generația noastră de părinți este plină de vinovății pornind de la faptul că vrea să șteargă propriile sentimente din copilărie: ne era teamă de părinți când se supărau pe noi așa că normal, acum nu vrem să auzim de pedepse pentru copiii noștri, vrem să creștem singuri copiii, pentru că ne temem că bunicii îi vor strica, le vor da prea multe dulciuri și îi vor lăsa prea mult la tv.
Cred că e timpul să mai lăsăm frâiele pentru că nu avem timp să le facem pe toate: cel puțin pe mine mă obosește foarte mult în ultima vreme această vină că nu iau decizii corecte mereu, că stric copilul. Nu știu dacă vreodată, ca părinte, scapi de frica de a nu strica copilul.
Și deși suntem prima generație care crește altfel copiii, din păcate altfel, înseamnă de multe ori la cealaltă extremă. A lipsei de reguli, iar cărțile de parenting și cursurile ar trebui să ne ajute, nu să pună presiune și mai mare pe noi. Dar guess what.. suntem construiți în așa fel încât vina iese mereu la iveală.. și atunci când citești și ai un AHA moment, primul gând care îți vine în minte este: eu nu am făcut asta, deci gata, am ratat momentul de a fi părintele ăsta.
Este o iluzie de a fi părinte perfect, niciodată nu ne vor ieși toate lucrurile bine într-o zi, este complet irealist să avem această așteptare de la noi. Copilul fie va avea o pată pe bluză, fie va merge cu tema nefăcută la școală (și asta nu e responsabilitatea ta, dar totuși ca părinte te simți vinovat că ai stat pe capul lui să o facă, ce păriNte ești, nu ?), fie vei uita să dai un email, sau să cumperi cașcavalul preferat pentru sandvisuri, sau materiale pentru un proiect la școală, sau nu -ai dat câte dulciuri ți-a cerut și ți-a zis că ești cea mai rea mamă din lume, CEVA nu ne iese într-o zi, MEREU, și asta e OK. Aș vrea să ne intre bine de tot în cap acest lucru. Nu le putem face pe toate, singuri, non stop, perfect! Nimeni nu poate.
Semnat, o mamă prea obosită de perfecționismul pe care nu îl vrea, dar care nu-i dă pace..
Foto: Pixabay
Leave a Reply