Cuvintele de pe biletelul asta pe care mi l-a scris-o D. vreau să mi le imprim pe suflet, pe retină. Să le învăț pe de rost și să îmi vină în minte de fiecare dată când mă mai enervez și simt că-mi pocnește o venă. Să le zic în minte și să respir adânc. Să închid ochii și să vizualizez textul cu toate greșelile atât de inocente. Acum, noi părinții, avem parte de cele mai pure și sincere iartă-mă și îmi pare rău pe care le vom primi vreodată de la copii. Acum sunt clipele în care trebuie să ne bucurăm că ei văd lucrurile mai limpede decât noi și trebuie doar să fim deschiși să le observăm și să nu le luăm ca atare.
Niciodată nu le spun copiilor că sunt supărată pe ei sau că nu le mai vorbesc. Imediat ce mă calmez după ce țip, regret că am ridicat tonul. Ca orice mamă/părinte, de altfel.
Mă simt de un milion de ori mai rău când primesc un bilet de la D. ca cel de mai jos. Îmi spune că îi pare rău uneori dar când mi-a scris asta… m-a lovit la inimioară. Poate și pentru că știu greșelile gramaticale îi trădează inocența.
Ceea ce mi-a rupt sufletul în două a fost faptul că a scris un bilețel de scuze și pentru frati-su care nu știe să scrie și care mă supărase și el. Știu, cât de poate supăra un copil de 3 ani, ați zice? Oh…soo many ways, pentru că e diferit de D. și nu știu cum să cresc un taur încăpățânat ajuns prea repede la vârsta lui NU, NU VREAU, POT EU, și DE CE. Mai jos explic biletul.
PS: Explicații: Bilă este pisica surorii mele peste care micul Blond a turnat nisip ud…deși firește că i-am zis de 5 ori să nu o facă.
Doamne câte avem de învățat de copiii noștri. Ce lecție mi-a dat D. A fost atent la nevoia fratelui său, l-a văzut supărat când am țipat dar în același timp a pus în scris niște scuze firești. Iar eu nu îi pun să ne ceară scuze nouă părinților, doar între ei. E mai important și nu vreau să fie ceva forțat.
Să le înrămez? Să le pun bine în cutia cu amintiri? Într-o agendă? Știu că vor mai fi probabil astfel de bilete și le voi păstra pe toate pentru că sunt aurul meu acum și când vor crește copiii și vor fi adolescenți rebeli, am să le citesc și am să îi iert pentru că sigur că la 16 ani nu îmi vor mai scrie bilete, poate un sms dacă am noroc, dar sigur știu că vor simți la fel, dar hormonii nu îi vor lăsa să își ceară scuze mamei, cause it is not cool, right? Dacă o să mai am blogul atunci o să le arăt articolul, promit.
Leave a Reply