Incepe școalaaaaaa/ gradinița! Pentru o luna, daaar, e o lunaa intreagaa (sa dea Domnul si Maica Precista sa nu se imbolnăveasca). Continuarea ar fi….incepe scoala si …. eu stau in mijlocul casei si beau cafeaua in liniste, sau respir pe balcon si ma bucur de soare …in liniste. Ati inteles ideea? Faceti cu mine acest exercitiu, chiar daca sunteti la birou, macar sunteti singuri!
E adevarat că m-am trezit în vacanță cu o oră mai târziu, dar pentru ora aceea de somn, prefer să mă trezesc mai devreme și să fiu apoi în liniște, să-mi aud gândurile care circulă ca trenul Rapid sau Intercity (firește, nu din România).
Azi m-am trezit fericită mai devreme, noroc că și lui D. îi era dor de colegi (am trăit să o văd și pe asta)
Zilele astea am fost obosită, copleșită, mâhnită și supărată pe mine pentru că fac prea multe și nimic nu-mi iese, că au fost 2 săptămâni de stat acasă cu copiii care, da sunt frumoase, dar o-bo-si-toareeee când ești în 4 și toți muncesc de acasă, și uneori uiți să le faci de mâncare. Not proud, but it happened.
Pentru că nu-i așa, viața NU e ca pe instagram …glam. Cu mame care au domle, timp pentru ele, pentru că au copii care fac puzzle-uri singuri și își fac temele la fel, singuri.. Yeah right. Așa ceva nu există, sau în fine există pentru cel mult o zi-două, pentru că în viața reală, îți ia cam o oră dimineața să faci micul dejun, să îi schimbi și îmbraci pe toți (și-s doar 2), încă o juma de oră să îi convingi să iasă în curte, apoi să îi convingi să intre în casă, mai trece o oră și te chinui să convingi unul să doarmă, iar celălalt (care nu mănâncă în veci) plânge că îi e foame și te simți ultima mamă pentru că realizezi că nu ai nimic de mâncare în frigider, și vina crește și iar crește în tine până simți că faci poc.
Eram frustrată că nu mai apuc să scriu, articole, gânduri, idei, proiecte. Toate fugeau din cap și duse erau. Nu le puteam prinde. Iubesc să scriu, probabil că e și un pic de terapie scrisul, dar mai ales este împărtășire. Împart cu voi ce simt și experiențe petru că sunt sigură că ne putem ajuta reciproc.
Cam așa am fost eu zilele astea, după 2 astfel de zile a venit a 3-a zi zeen și liniște, de parcă Universul mi-a zis: Hey, just f..king with you, voiam să văd cât reziști, pe loc repaus, luăm viața încetișor.
Am avut peste o luna cu copiii acasa. Am inceput firav cu febra si ceva delir, ca apoi sa se transforme in otita. Ca otita sa se duca si la copilul 2, ca otita sa inflameze apoi si cealalta ureche la ambiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii.
Ca sotul a facut gripa de doua ori in mai putin de 30 de zile.
Am avut doua zile in care am fost leguma, mai ales de Paste. Punctul maxim a fost cand am coborat din taxiu in poarta la socrii si m-am asezat pe trotuar, apoi am inceput sa plang.
Mancarea recunosc ca este o mare provocare. Sunt 4 persoane total diferite si freu aduc la aceeasi mancare toti mambrii, mai bine vin pisicile si catelul. Plus, ceva sechele de la gradinita cu fortatul la masa, de mie nu imi mai iese nimic cum trebuie.
Astazi imi propun sa fac un oceam de puncte din lista. Vedem ce iese. Mai am si un zoom asa, pentru sufletul meu, tot astazi.
Imi pare rau de toate cele patite. Din fericire trec la un moment dat, cu asta ne consolam. Acum cand s-a mai echilibrat putin situatia (și nu am facut nimic special eu, ci pur si simplu m-a lasat in pace Universul) imi zic sa tin minte data viitoare cand voi fi ingropata inoboseala si treburi, că poate fi si bine, e doar o etapa. Spor, să iasa toate bine